Ion Antonescu atrage atenţia lui Arthur Hauffe, şeful Misiunii Militare Germane din România: ,,Nu avem convenţie politică, nici militară. M-am angajat pentru că problema era a fi sau a nu fi”.
Generalul Wilhelm Keitel asigură pe Ion Antonescu că ,,doleanţele românilor au fost şi vor fi examinate integral şi cu cea mai mare grijă, mai ales acum în legătură cu ultima desfăşurare a situaţiei la armatele române din Est şi că ele vor forma obiectul unei atenţii deosebite din partea mea”. Promite mărirea livrărilor destinate armatelor române şi face cunoscut că şeful Secţiei 4 a Misiunii Militare Germane a primit ordin să stea la dispoziţia lui Ion Antonescu pentru rezolvarea ,,tuturor problemelor şi doleanţelor ce se referă la armata română”.
În încercarea de a ridica moralul militarilor români, Conducătorul Statului elogiază, prin Ordin circular, felul în care mulţi dintre aceştia s-au comporat în lupte:
,,Frontul armatelor noastre, atacat de forţe superioare inamice, a fost spart în unele locuri. Inamicul a folosit spărtura făcută, trimiţându-şi forţele sale mecanizate în spatele unora din unităţile noastre… În această bătălie au fost nenumărate unităţile armatelor noastre care, sub brava conducere şi energie a şefilor lor, nu s-au lăsat influenţate de pătrunderile inamice şi nu au părăsit câmpul de bătălie, cu toate că erau lovite din toate părţile. Ele s-au acoperit de o nepieritoare glorie. Rezistenţa generalului Lascăr în încercuire este cazul care ilustrează în mod glorios felul cum au ştiut să-şi facă datoria şi să reziste atacurilor inamice unităţile noastre. În această situaţie s-au găsit şi alte mari şi mici untăţi ale noastre, ceea ce nu le-a împiedicat să lupte până la ultimul proiectil, după care să se arunce în lupta cu baioneta croindu-şi drum printre rândurile dese ale inamicului. Am avut comandant de divizie căzut în lupta de ariergardă şi comandanţi de regimente căzuţi în luptă la baionetă. Cinste lor şi slavă Neamului nostru, care a putut prin aceasta să se ridice la înălţimea trecutului vitejesc al lui Ştefan şi Mihai!”.

Prin acelaşi document, cere militarilor români să ne se lase impresionaţi de loviturile inamicului ,,oricât de puternice ar fi ele”, să lupte cu toată înverşunarea fiindcă ,,pătrunderea în liniile noastre chiar a celor mai grele care şi mai numeroase forţe nu înseamnă înfrângerea noastră şi cu atât mai puţin victoria lor” şi să păstreze convingerea că ,,aceste lovituri nu sunt mortale pentru apărătorul ce-şi păstrează sângele rece, luptă, rezistă şi aşteaptă cu încredere şi linişte acţiunea condusă de comandanţii dinapoi în sprijinul celor încercuiţi”.
De la 18 noiembrie, Divizia 9 infanterie a pierdut 88 ofiţeri, 33 subofiţeri şi 3 988 trupă. Restul forţelor sunt puse la dispoziţia diviziilor 7 şi 11 infanterie şi intră în dispozitiv de apărare pe râul Cir, contribuind la înjghebarea rezistenţei de pe Doneţ.
În Stepa Kalmucă, în noaptea spre 28 noiembrie, sovieticii contraatacă din nou la Şarnutovski, obligând flancgarda Diviziei 8 cavalerie, care sosise în zonă, să se retragă spre Dorganov.
În ţară, găsit de un control sanitar cu trei cârnaţi ,,Debreţin” alteraţi, Traian Gemeniuc, proprietarul unui birt din strada Mihai Bravu din Bucureşti, este amendat cu 2 000 lei şi internat în lagăr pentru şase luni.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu