Monumentul a fost amplasat în imediata apropiere a drumului în serpentină care conduce la intrarea în curtea Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu, acesta fiind dedicat cinstirii memoriei celor care, fie că au fost cadre didactice, instructori sau elevi ai acestei prestigioase școli militare din perioada interbelică, au participat la luptele din primul război mondial, căzând la datorie (1916-1919). Monumentul Eroilor, având incluse arhitectural atât plăcile cu numele eroilor, cât și panoul central cu compoziția sculpturală, evocă o scenă a confruntărilor la care au participat eroii Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu. Pentru realizarea acestui ansamblu arhitectural, a fost însărcinat de către Prefectura Dâmbovița, în cadrul Societății pe acțiuni „Institutul de Cultură și Educație Națională”, arhitectul Romano de Simon (1900-1981), modelator ca artist plastic a basoreliefului care redă o scenă a confruntării cu inamicul. Urmaș al unei familii de italieni care a emigrat în România după câștigarea Independenței, Romano de Simon a fost arhitectul care, prin contractele încheiate și-a onorat cu promptitudine conform celor perfectate cu comanditarii, obligațiile asumate, acordând pe parcursul edificării și asistența tehnică monumentului care i-a asigurat calitatea și execuția.
Ansamblul arhitectural al acestui simbol definit Monumentul Eroilor relevă că atât concepția, cât și execuția acestuia se datorează unei persoane nemijlocit implicată în atmosfera Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu, unde, în calitate de cadru didactic al acestui generator de elite din perioada interbelică, Romano de Simon avusese prilejul de a-și cunoaște colegii profesori, pe instructorii militari și pe elevii mănăstireni cursanți. Demn de reținut, trebuie precizat că toate cheltuielile pentru realizarea monumentului, au generat o adevărată campanie soldată cu o reală competiție, în care diferite instituții, persoane publice și școli din Cetatea de Scaun a Țării Românești, s-au implicat ca prin diverse manifestări să strângă banii necesari procurării atât a pietrei de calcar, dar și turnarea în bronz a basoreliefului modelat de arhitectul-sculptor, precum și transportul acestora la locul de asamblare în opera definitivă din imediata vecinătate a Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu.
Modelajul basoreliefului a fost conceput în lut de către arhitectul italian, care, după uscare și cimentare de către membrii comitetului de inițiativă din cadrul Prefecturii Dâmbovița, a fost turnat ulterior în gips, iar după uscarea definitivă a acestuia, a fost predat la turnătoria de bronz a Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu. Astfel, după realizarea operațiunii turnării în bronz, Monumentul Eroilor de la Mănăstirea Dealu a fost dezvelit cu mare fast la 7 iunie 1925, cu participarea atât a prefectului județului Dâmbovița, a unui mare număr de cetățeni ai orașului Târgoviște, cât și a elevilor, cadrelor militare, instructori și ofițeri-profesori ai Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu, dintre care amintim aici pe generalul Marcel Olteanu și generalul Nicolae Rujinski. Mai trebuie precizat că în timpul cuvântărilor, un avion pilotat de căpitanul Zapan Grigore, unul dintre absolvenții primei promoții, a survolat deasupra liceului militar și a monumentului eroilor.
Demn de semnalat ar fi că în timpul războiului pentru întregirea națională, au plecat la datorie ofiţerii activi, instructori ai liceului, prin Ordinul Ministerului de Război nr. 14608, precum și o parte dintre profesorii acestuia, fiind mobilizaţi ca ofiţeri de rezervă: Ion Grămadă, Constantin Romanescu, Nicolae Orghidan, Coriolan Maghețu, Marcel Botez, Eraclie Hagiescu, Bujor Ionescu, Gheorghe Lazăr, Marin Demetrescu, Ioan Florescu, Petre Grimm. Unii dintre aceștia au depus jertfa supremă pe câmpurile de bătaie, iar numele lor a fost încrustat pentru eternitate în placa de bronz a Monumentului:
– Ion Coravu (1896-1917) a fost ofițer de infanterie, în Regimentul III Dâmbovița nr. 22, în garnizoana Târgoviște, în primele decade ale sec XX, și a activat ca profesor instructor, cu gradul de locotenent, adică comandant de pluton, echivalentul unei clase, la Liceul Militar Nicolae Filipescu de la Mănăstirea Dealu.
Căpitanul Ion Coravu, a participat cu Regimentul 22 Infanterie Dâmboviţa la luptele de la Mărăşti, căzând la datorie în fruntea companiilor 9 şi 11, pe care le comanda, în timpul asaltului pornit de pe Dealul Teiului: „În seara zilei de 27 iulie, aproape de miezul nopții, toate crestele erau în mâinile românilor. Două companii din Regimentul 22 Infanterie, rătăcite de o călăuză trădătoare, sunt vârâte într-o râpă, în mijlocul unor puternice poziții dușmane bine întărite. Dar comandantul lor e căpitanul Coravu, cuceritorul satului Mărăști, se așeză în fruntea celor două companii și pornește la asaltul Dealului Teiului, cu cel dintâi val de asalt, cu câte o grenadă în fiecare mână și cu buzunarele pline. Soldații celor două companii sunt decimați de focurile încrucișate ale dușmanului. Coravu cade ciuruit de gloanțe, lăsând nepieritoare amintirea unui adevărat erou, fericită îmbinare de înălțător idealism, de cultură solidă și de avânt disprețuitor de moarte”.
– Locotenenţii Nicu Cernăianu şi Toma Nadoiu s-au oferit să intre în acţiune, reuşind să oprească înaintarea inamicului, apoi să reziste timp de două zile, până au sosit patru batalioane din Divizia 7. Deşi au rămas numai cu 30 ostaşi, în ziua de 26 octombrie 1917 au căzut la datorie, luptând cu îndârjire împotriva unui inamic superior numericeşte şi mult mai bine dotat: „Grație acestor doi ofițeri, care au pierdut acolo toate efectivele, inamicul a fost oprit, dând timp ajutoarelor să sosească și tot grație lor am scăpat de o învăluire sigură și deci de un dezastru iremediabil”;
– locotenent Constantin Panait – autorul cărţii „Şcoala Nouă”, în care povesteşte începuturile liceului de la Dealu, a participat la luptele de la Turtucaia, în cadrul Regimentului 80 Infanterie, căzând la datorie în primele zile ale cumplitei încleştări;
– Traian Gheorghiu, născut în comuna Braniștea, județul Dâmbovița, la 7 martie 1896, a urmat cursurile Liceului „Sf. Gheorghe”, și a fost elev al Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu între anii 1912-1915. De aici, a plecat voluntar la Școala Militară de Ofiţeri de Cavalerie, în toamna anului 1915, iar ulterior a fost avansat sublocotenent la 1 octombrie 1916, fiind repartizat la Regimentul 10 Roşiori. A luptat cu îndârjire în ziua de 6 august 1917, pentru cucerirea Dealului Coşna, deși rămâne la un moment dat cu foarte puțini soldați luptând cu înverșunare împotriva inamicului. A luat parte la Campania din Ungaria și în luptele de la Hoda, în Ungaria, în aprilie 1919, căzând eroic la datorie, în momentul când secera pe inamic cu pușca mitralieră;
– sublocotenent Flor Dan Petre, după absolvirea clasei a VI-a în iunie 1916, în promoția lui Marcel Olteanu, a plecat ca cercetaş, aducând reale servicii trupelor noastre; la insistenţele sale a fost primit în Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie din Botoşani, deşi avea numai 18 ani; a ieşit ofiţer la 1 iulie 1917, fiind repartizat la Regimentul 5 Roşiori. În ziua de 20 iulie 1917 a intrat în focul luptelor, la 6 august aflându-se cu plutonul pe dealurile de la nord de Grozeşti, unde, după un intens bombardament de artilerie, nemţii au pornit la atac; deşi au fost opriţi la 150 metri de focul escadronului IV, au reluat înaintarea, fapt care l-a determinat pe fostul şoim de la Dealu să ordone lupta la baionetă, strigând „înainte, după mine băieţi”. O mitralieră inamică l-a doborât numai după doi paşi, după ce a ieşit din tranşee;
– sublocotenent Alexandru (Rene) Băbeanu a absolvit Liceul Militar de la Dealu cu prima promoție din iunie 1915, după care a intrat în Școala Militară de Cavalerie de la Târgoviște. După ce a absolvit cu gradul de sublocotenent, a fost repartizat în Regimentul 4 Roșiori, alături de care a luptat eroic în șarja de la Robănești, unde mare parte din Escadronul I a fost secerat, iar Rene, deși rănit, a continuat lupta, fiind străpuns în cele din urmă de un glonț inamic direct în cap;
– sublocotenent Ioan Frank, din Lupeni-Dorohoi, absolvind clasa a VI-a la Dealu, a intrat în Școala de Ofiţeri de Artilerie, ieşind ofiţer la 18 ani; a fot repartizat la Regimentul 24 Artilerie, cu care a participat la stăvilirea îndârjitelor atacuri pe frontul de la Mărăşeşti; mutat la un regiment de artilerie călăreaţă, a participat la luptele contra bolşevicilor în debandadă, în Basarabia, unde a murit de tifos exantematic, în ziua de 3 mai 1918, în localitatea Cimişlia.
– Profesorul Ion Grămadă, s-a născut la 3 ianuarie 1886 în satul Zaharești, județul Suceava, și a fost fiul lui Costan și al Nițucăi Grămadă. A urmat liceul din Suceava cu mari greutăți materiale, perioadă când și-a făcut debutul literar intrând imediat în Societatea Junimea, apoi a urmat cursurile universitare de istorie și geografie la Cernăuți, iar după o călătorie de documentare în Italia, susține doctoratul în litere la Viena, cu o teză despre participarea românilor la asediul Vienei. Intrând în societatea „România Jună”, s-a preocupat de istoricul acestei societăți studențești, pentru ca la începerea războiului mondial în 1914, să treacă în România, acționând la promovarea ideii pentru Unirea tuturor românilor. În anii neutralității României față de primul război mondial (1914-1916), a predat limba germană la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, iar în momentul intrării României în război în august 1916, a solicitat cu insistență să fie primit ca voluntar în rândurile combatanților. A fost comandant de pluton, fiind cunoscut pentru modul în care își îmbărbăta camarazii: „Nu vă temeți băieți, că neamțul trage în urma noastră, dacă mergem înainte. Tot înainte!”.
Ion Grămadă a căzut la datorie în luptele de la Cireșoaia la 27 august/9 septembrie 1917, osemintele fiindu-i reînhumate ulterior cu onoruri militare în anul 1926 în orașul copilăriei Suceava, în Cimitirul Eroilor denumit sugestiv „Pacea”. În plin război, la 11 decembrie 1917, la mormântul eroului Ion Grămadă din Poiana Vrânceanu, a fost organizat un parastas la care au participat printre alții principele Carol (viitorul Rege Carol al II-lea), generalul Arthur Văitoianu și șeful Marelui stat Major al Corpului, generalul Ion Manolescu. Despre eroismul bucovineanului, marele istoric Nicolae Iorga scria în „Neamul Românesc”, la două zile după moartea eroului: „Ofițerul bucovinean, Ioan Grămadă care a murit luptând eroic era un om frumos și zdravăn, pe care natura-l împodobise cu o minte aleasă. Poate între toți tinerii din țărișoara lui nu era unul care să-l întreacă. Bun cunoscător al trecutului nației sale, el era și un scriitor de chemare, știind să dea viață prin farmecul formei bogatului material pe care-l aduna răbdător. Articolele lui, strânse, mi se pare, și într-o broșură despre închinarea Bucovinei către Austria și despre nunta Domniței Ruxandra a lui Vasile Lupu arată toate însușirile unui istoric de talent deosebit. Pentru doctoratul său la Viena pregătise o întinsă lucrare despre Românii la asediul din 1683 al acestei cetăți, care va rămâne neisprăvită și poate se va pierde. Vorbind frumos și cu căldură, era un profesor ascultat și iubit. Ce era în inima lui, ori la ce l-ar fi silit viața a dovedit prin moartea lui de viteaz”.
Surse:
– Arhivele Militare Române, fond Registrul istoric al Liceului Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu. De la înfiinţarea sa şi până în 1940, dosar nr. 2572; fond Registrul Istoric al Regimentului III Dâmbovița nr. 22 (15 august 1916-1 iulie 1918), nr. Inv. 3387;
– Constantin Panait, Școala Nouă, Din Publicațiunile „Revistei Infanteriei”, Atelier de Arte Grafice „Universala” Iancu Ionescu, București, 1915;
– Nicolae Iorga, Ion Grămadă, în „Neamul Românesc”, Anul XII, nr. 249, Iași, 11 septembrie 1917;
– Ioan Nicolin, Istoricul Regimentului III Dâmboviţa nr. 22, Bucureşti, Atelierele Grafice-Socec S.A., 1930;
– Constantin Nițescu, Mănăstirea Dealu și Liceul Militar Nicolae Filipescu, Tipografia „Viitorul” Petre G. Popescu, Târgoviște, 1932;
– D. Marmeliuc, I. Andrieșescu, Eroului de la Cireșoaia. Omagiu prietenesc și camaraderesc, Colecția Revistei „Junimea Literară”, Cernăuți, 1936;
– Lucian Predescu, Enciclopedia Cugetarea. Material românesc. Oameni și înfăptuiri, Editura Cugetarea – Georgescu Delafras, București, 1940;
– Ion Costăchescu, Victor Brînduș, Monumentul istorico-arhitectural de la Mănăstirea Dealu-Târgoviște și Liceul Militar Nicolae Filipescu, manuscris, Târgoviște, 1981;
-Sorin Enescu, Nicolae Roboiu, Șoimii de la Mănăstirea Dealu. Amintiri despre Liceul Militar„Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu (1912-1948), (f.ed.), București, 1993;
-Alexandru Manafu-Târgoviște, Simboluri ale devenirii românești. Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, (f.ed.), Târgoviște, 2012;
-Cornel Mărculescu, Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu în vreme de război (1916-1918), în „Curier. Revistă de cultură şi bibliologie”, Idealul unității naționale la Centenarul Marii Uniri, An XXIV, Nr. 1 (47), Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2018 ;
-Cornel Mărculescu, Monumentul Eroilor de la Mănăstirea Dealu, în „Eroica. Revistă de cultură istorică și de cinstire a eroilor neamului”, Anul XXIV, Nr. 3-4 (75-76), Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2021.
Prof.dr. Cornel Mărculescu
