You are currently viewing EDITORIAL: 120 de ani de la moartea lui Alexandru Candiano Popescu (1841-1901)

EDITORIAL: 120 de ani de la moartea lui Alexandru Candiano Popescu (1841-1901)

  • Post category:Editorial

Alexandru Candiano-Popescu, s-a născut la 27 ianuarie 1841, în localitatea Lipia, județul Buzău, și a fost o personalitate complexă, vulcanică, controversată și uneori greu de înțeles. După ce a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri din Bucureşti la 10 iulie 1857, și-a desfășurat activitatea ca sublocotenent de artilerie până la data de 18 februarie 1867, când a demisionat din armată și a fost trecut în corpul milițienilor. Interesant este, că a participat la 11 februarie 1866 la detronarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
În memoriile sale, denumite sugestiv „Amintiri din viața-mi”, apărută postum în anul 1924, Candiano-Popescu își justifică participarea la demiterea lui Cuza, astfel: „Interesul meu era ca dânsul să stea pe tron cât mai mult și interesul meu nu se potrivea cu cel obștesc. Mie îmi mergea bine, țării însă ii mergea rău…Cu sufletul încărcat în amărăciuneși în mâhnire, am intrat în conspirație împins de cea mai desăvârșită dezinteresare și împlinind cea mai grozavă jertfă pe care un om poate să o împlinească…Ce chin, ce luptă înverșunată s-a petrecut cu mine! Trebuia să mă hotărăsc. Am ales țara!”.

Generalul de brigadă Alexandru Candiano Popescu (1841-1901). Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova

După ce a demisionat din armată în 1867, a urmat studii juridice in Italia unde a obținut și titlul de doctor, iar spiritul său de frondă, de veșnic contestatar s-a manifestat și în această perioadă, care a determinat trei arestări, ca urmare a acuzației de agitator politic. Una dintre aceste arestări s-a petrecut în Austro-Ungaria, unde a petrecut câteva săptămâni în închisoarea din Arad, iar pentru această perioadă, este de remarcat spiritual său civic exarcebat, care l-a determinat să înființeze gazetele intitulate sugestiv „Perseverența” și „Democrația”.

Un loc aparte, definitoriu în bibliografia sa îl ocupă participarea în luna august 1870 la mișcarea antidinastică, cunoscută sub numele de „Republica de la Ploiești”, un eveniment la granița dintre legend urbană și realitate istorică. Mișcarea republicană de la Ploiești a intrat în conștiința românilor, nu atât prin semnificația istorică, cât mai ales prin valoarea comică a descrierii sale de către marele scriitor Ion Luca Caragiale. În complotul anti-monarhic de la Ploiești s-au aflat pe lângă Candiano Popescu, preoți, ofițeri sau boieri, nume grele ale epocii, precum C. A. Rosetti, Ion C. Brătianu, Eugeniu Carada, Constantin Ciocârlan și maiorul C. Pilat.

După ce Candiano Popescu s-a autoproclamat prefect de Prahova și a cerut înarmarea mulțimii și predarea garnizoanei din Ploiești (maiorul Polizu fiind sceptic în privința detronării lui Carol I, a refuzat sa predea garnizoana și a transmis că se va lăsa cu vărsare de sânge), a mai expediat telegrame cu știrea falsă și căpitanului Georgescu, comandantul grănicerilor de la Predeal, dar și redacției ziarului „Albina” de la Budapesta.
Toate aceste eforturi ale lui Candiano Popescu au fost dejucate de către Iuliu Filipescu, șeful stației de telegraf de la Predeal, care a refuzat să trimită scrisoarea către redacția ziarului „Albina” de la Budapesta și a trimis-o la București, astfel aflându-se despre „pocinogul republican”, atât de către primul ministru Manolache Costache Epureanu, cât mai ales de Carol I. Mișcarea antidinastică a fost înfrântă, iar Candiano-Popescu împreună cu alţi 40 participanţi a fost pus sub acuzare, fiind însă achitaţi ulterior de către Tribunalul din Târgovişte, ceea ce a stârnit indignarea lui Carol I.

Implicarea sa în viața politică a României a continuat și după acest eveniment, astfel încât, la 24 mai 1875 Alexandru Candiano-Popescu, alături de Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A. G. Golescu, Gheorghe Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Anastase Stolojan, Gheorghe Chitu, C. G. Pascov şi N. C. Furculescu, şi-a pus semnătura pe un program politic care atesta fondarea Partidului Naţional Liberal.

Mobilizat la cerere în 1877, ca ofițer milițian, Alexandru Candiano-Popescu a participat la Războiul pentru Independenţă, remarcându-se la comanda Batalionului 2 Vânători din Divizia 4 Infanterie, în celebrul atac pentru cucerirea redutei Griviţa 1. În fruntea subordonaților săina fost o pildă de curaj și patriotism: „De moarte să nu vă sfiiți, soldați, eu sunt fericir a muri astăzi, căci mă bat pentru țară, pentru lege…”.

Citându-l pe ordinul de zi al armatei pentru comportarea eroică avută la comanda Batalionului 2 Vânători, generalul Alexandru Cernat, ministrul de război, aprecia faptul că Alexandru Candiano-Popescu, înrolat ca voluntar în război, s-a oferit să conducă batalionul „nefiind chemat la comanda acestuia”. Pentru faptele sale de arme a fost avansat la gradul de locotenent-colonel şi decorat cu cele mai înalte ordine şi medalii: „Steaua Romaniei” în gradul de ofiţer, „Virtutea Militară” de aur, „Trecerea Dunării”, „Apărătorilor Independenţei” şi „Crucea Sf. Gheorghe (rusească)”.

După războiul de independență, Alexandru Candiano-Popescu a fost comandant al unei divizii și al unui corp de armată, dar și prefect al Poliției Bucureștiului (timp de patru luni în 1879). Deși participase la mișcarea antidinastică, Candiano-Popescu a fost între anii 1880-1892, adjutant al regelui Carol I. Trecerea sa din rândul antidinasticilor în cel al celor apropiați regelui Carol I, a fost drastic amendată și comentată de către o mare parte a opiniei publice, printre care și marele poet Mihai Eminescu, care dezaproba în termeni vehemenți numirea sa: „Când un om ce, după propria sa mărturie, soldat fiind, a luat parte la răsturnarea suveranului său și care, după știința tuturor, a proclamat răsturnarea domnitorului la Ploiești, devine adjutant domnesc, atașat ca om de încredere pe lângă suveranul pe care a voit să-l răstoarne, domnul Brătianu va permite tuturor rebelilor libertatea de-a conchide că impunitatea unui Atentat la siguranța statului și a formei de guvernământ e, sub domnia sa, un titlul de recomandare pentru a înainta pe scara ierarhiei sociale”. Completând și pamfletând, Caragiale, scria în „Boborul”, și lăsa să se înțeleagă că republica lui Candiano-Popescu nu fusese decît un imens caraghioslâc politic, soldat la Ploiești cu chefuri și beții publice. Cu toate acestea, Alexandru Candiano-Popescu a fost avansat în 1894 la gradul de general de brigadă.

Personalitate complexă și mai ales controversată, Candiano-Popescu a scris o serie de lucrări, inspirate de participarea la Războiul de Independență, dintre care amintim, volumul de poezii „Când n-am ce face”, dar mai ales lucrările istorice și memorialistice publicate postmortem: „Războiul neatârnării”, „Istorie critică”, „Asaltul și luarea Griviței”-1913, precum și „Amintiri din viața-mi”-1944.

Generalul de brigadă Alexandru Candiano-Popescu a decedat la data de 25 iunie 1901 la Târgoviște, unde autoritățile locale și militare ar fi dorit „a face ilustrului defunct funeralii grandioase, demne de slava ce înconjura numele său”. Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat, iar un cortegiu imens a însoțit de la poalele Mănăstirii Dealu până la gara din Târgoviște, corpul eroului de la Grivița, al cărui sicriu a fost depus într-un vagon împodobit cu frunze de stejar și la colțuri cu steaguri tricolore, trenul fiind însoțit de o gardă de onoare din Regimentul III Dâmbovița nr. 22 Infanterie, garnitura de tren ajungând în București la 27 iunie, ora 8.30 minute: „După oprirea acestuia în gară, patru soldați din batalionul 2 Vânători au luat pe umerii lor cosciugul și l-au depus pe un dric tras de 4 cai, pentru a-l conduce la biserica Sf. Gheorghe, unde a ajuns la ora 9.30 minute”. Înmormântarea eroului de la Grivița a avut loc în ziua de 28 iunie 1901, iar serviciul religios a fost oficiat de către Archiereul Nifon Ploieșteanul, la importanta procesiune participând „toți miniștrii țărei, ofițerii generali și superiori, delegații regimentelor din Corpul III Armată, familia, prietenii și cunoscuții, cari, cu toții făceau sforțări pentru a arunca cea din urmă privire asupra chipului aceluia care simboliza vitejia armatei române”. Cu acest prilej, au luat cuvântul generalul Achile Comăneanu, comandantul Diviziei 5 Infanterie și locțiitorul comandantului Corpului III Armată, generalul Vasiliu Năsturel, comandantul Diviziei active Dobrogea și maiorul Romanescu, comandantul Batalionului 2 Vânători.

După ce sicriul cu rămășițele mortuare ale lui Alexandru Candiano Popescu a fost așezat pe un afet de tun tras de 6 cai de artilerie, cortegiul a parcurs drumul până la Cimitirul Bellu, pe traseul strada Lipscani, Calea Victoriei, Calea Rahovei, strada 11 iunie, iar parada militară a fost comandată de generalul Constantin Brătianu, subșeful Statului Major General.

Surse:

Ceremonia înmormântării generalului Alexandru Candiano Popescu Eroul de la Grivița, Tipografia „Voința Națională”, Bucuresci, 1901;

-Constantin Bacalbașa, Bucureștii de altă dată, vol. I (1871-1884), Ediția a II-a, Editura ziarului Universul, București, 1935;

-Gheorghe Bejancu, Ion Ceaușescu, Vasile Mocanu, Constantin Olteanu, Asalt la redute. Eroi ai războiului pentru independență, Editura Militară, București, 1969;

-Paul D. Popescu, Ploieștii și Prahova în vremea dobândirii independenței de stat a României, Editura Ploiești-Mileniul III, Ploiești, 2002;

Monografia orașului Ploiești, Fundația Europeană Titulescu, Fundația Cultural-Istorică Mihai Viteazul, Ploiești, 2002;

-Paul D. Popescu, Generalul de brigadă Alexandru Candiano Popescu, în „Prahova Eroică”, Anul I, nr. 1, august 2011;

-Silvia Marton, Republica de la Ploiești-Începuturile Parlamentarismului în România, Editura Humanitas, București, 2016;

-Adrian Stroea, Marin Ghinoiu, Din elita artileriei, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2012.

Prof.dr. Cornel Mărculescu