Este cel mai spectaculos ansamblu castelar din Transilvania, considerat în epoca sa de glorie, Versailles-ul Transilvaniei, și care a trecut de-a lungul timpului prin diverse transformări arhitecturale, păstrând vizibil amprentele stilului renascentist, baroc, rococo, clasicist și neogotic. Domeniul de la Bonțida a fost donat în anul 1387 lui Dionisie, fiul lui Toma Losonci, de către regele maghiar Sigismund de Luxemburg (1368-1437), iar construcția castelului a început efectiv în anul 1437, după ce baronul Bánffy a primit din partea regelui Albert al II-lea (1397-1439), fiul ducelui Albert al IV-lea de Habsburg și al Ioanei de Bavaria, permisiunea de a-și ridica o cetate. Cert este că, Ansamblul Construcției de la Bonțida a fost finalizat în anul 1543 și a purtat marca stilului renascentist, clădirea fiind întărită cu patru bastioane de colț, înconjurată cu un parc francez, transformat ulterior în parc romantic. Până să se realizeze ansamblul actual la Bonțida, acesta a fost o reședință nobilară/conac, ce a fost atestat documentar după anul 1640, însă, prima atestare a castelului într-un raport militar, datează din anul 1680.
La începutul secolului al XVII-lea, moştenitorul domeniului de la Bonțida a devenit Dionisie Bánffy (1638-1674), comite de Dăbâca și Cluj și consilier al principelui Transilvaniei Mihail Apafi I (1661-1690), cel care a inițiat construcția ansamblului actual, între anii 1668-1674. Inițial, conacul cu plan în formă de „L” a fost fortificat cu ziduri de incintă dispuse în formă dreptunghiulară, turnuri circulare în cele patru colțuri și un turn de poartă înalt la intrare. Din nefericire, în urma Răscoalei/războiului Curuților (cruciați), între 15 iunie 1703 și 1 mai 1711, condus de Francisc Rákóczi al II-lea (1704-1711), ultimul principe al Transilvaniei (fiul lui Francisc Rákóczi I și al contesei croate Ilona Zrinyi), castelul a fost avariat și a necesitat reparații și reconstrucții în mai multe locuri.
În aceste condiții, în anul 1735, domeniul de la Bonțida a fost moștenit de Dionisie Bánffy al IV-lea, care avea în acel moment 12 ani. Acesta, după un timp petrecut la Curtea de la Viena, s-a întors în Transilvania în anul 1747 ca Mare Comis al împărătesei Maria Tereza (1740-1780), după care a inițiat reconstrucția castelului în stil baroc între anii 1747-1751. Într-o primă etapă, s-a construit curtea de onoare din fața clădirii porții, inspirându-se din arhitectura barocă vieneză. Curtea de onoare cu plan în formă de „U” era alcătuită din: manejul, grajdul, remiza și locuințele servitorilor. În plus, Galeria de statui care decora acest corp al ansamblului a fost realizată de sculptorul Johann Nachtigall, care a transpus „Metamorfozele” poetului antic Ovidiu în grandioase statui de piatră. Tot Dionisie Bánffy al IV-lea, a fost cel care a inițiat modificarea clădirii principale de acum, astfel încât, în această perioadă a fost creat și parcul care înconjura castelul (proiectat de Johann Christian Erass), în spiritul barocului francez, caracterizat prin forme clare, geometrice, stricte, cu alei, lac, statui și fântâni arteziene. Primele informații legate de parcul castelului Bánffy din Bonțida datează de la mijlocul secolului al XVIII- lea, când Dénes Bánffy, după exemplul celebrelor palate de la Schönbrunn și Versailles, a creat un magnific parc francez la Bonțida. Parcul francez, creat după desenele lui Johann Christian Erras, a completat splendoarea baroc a clădirilor cu formele sale rigide, geometrice, formate din alei simetrice, terase largi, arbuști și tufișuri tăiate.
Clădirea principală sau aripa de nord a reședinței de la Bonțida a fost terminată de moștenitorul lui Dénes Bánffy, guvernatorul György Bánffy, fapt certificat de o inscripție aflată deasupra balconului intrării dinspre curte, unde apare anul 1784. În această perioadă de muncă intensă au fost finalizate camerele și tavanele boltite, care se pot vedea și astăzi, tot de atunci datând și fațada dinspre curte. Cert este că, până în anul 1944, clădirea principală a fost reședința de bază a familiei Bánffy, cu peste 25 de camere și beciuri boltite de cărămidă între turnurile de nord-vest și nord-est. Accesul principal pentru familie se realiza direct din curte, într-un vestibul de intrare boltit, din care, o scară grandioasă din piatră urca la primul etaj la sufrageria principală (16,5 m/9,5 m), centrată pe balconul care dădea în curte. Toate camerele au fost foarte bogat decorate, un exemplu elocvent reprezentându-l „Salonul Maria Tereza”. De precizat ar mai fi că cel mai vechi mobilier provine din secolul al XVII-lea, și era caracteristic stilului arhitectural Louis al XV-lea și Louis al XVI-lea.
Următorul descendent al familiei Bánffy, a fost József Bánffy, care a demolat în 1820 turnul de poartă, iar din materialul rezultat a fost ridicată o moară de apă, pusă la dispoziția sătenilor. Prin aceste modificări s-a realizat aspectul actual al clădirii Miklós, iar clădirile din latura de vest și est ale ansamblului au primit o refațadalizare în stil neoclasicist. Tot la solicitarea lui József Bánffy, în 1855 arhitectul Anton Kagerbauer a modificat fațada vestică a ansamblului (fiind afectate clădirea principală și clădirea bucătăriei) în stil romantic, neogotic, în conformitate cu parcul remodelat la dispoziția aceluiași proprietar, după planurile lui Sámuel Hermann, clădirea încorporând zidul exterior fortificat al castelului, iar bastionul sevind la depozitarea alimentelor și legumelor mai puțin perisabile. În plus, turnul de ceas alipit clădirii, cu punct de belvedere, este rezultatul transformărilor neo-gotice ale castelului. Stilul romantic de peisaj de origine engleză inițiat de János László prin redefinirea formelor sobre baroce cu altele mai libere, romantic, a apărut ca o contrabalansare la formele rigide ale parcului francez. Aleile radiale și topiarele au fost înlocuite cu poteci și desișuri întortocheate, care au creat un efect general de arbori și vegetație care cresc liber.
În anul 1858, József Bánffy a vândut castelul baronului Miklós Bánffy, comite al comitatului Alba de Jos, bunicul scriitorului și politicianului Miklós Bánffy, ultimul proprietar al castelului înainte de naționalizare, cel care, între anii 1935-1937, a restaurat fațada vestică și turnul nord-vestic al Complexului Arhitectural de la Bonțida. Renumitul scriitor, politician, grafician și scenograf Miklós Bánffy, a fost conducătorul Teatrului Național și Operei de Stat din Budapesta între 1912 și 1918, unde a acordat o susținere importantă compozitorului Béla Bartök. În timpul celui de-al doilea război mondial, castelul a fost folosit ca spital militar, astfel încât, în anul 1944, imobilul a fost serios afectat, în momentul în care trupele germane aflate în retragere, au atacat, jefuit și incendiat întreg ansamblul din apropiere de orașul Cluj. Trebuie amintit faptul că a fost distrus întreg mobilierul, bine-cunoscuta galerie de portrete, precum și întreaga bibliotecă. În plus, Contele Nicolae (Miklós) Bánffy, proprietarul castelului la acel moment, a inițiat o negociere a Ungariei cu România pentru ca ambele state să schimbe tabăra și să întoarcă armele împotriva Germaniei, însă, devastarea castelului se presupune a fi o acțiune de vendetă a guvernului german la adresa baronului.
În perioada comunistă lucrurile au început să decadă, astfel încât, în anii 1950 a fost instalată aici într-o latură încă funcțională a castelului, Cooperativa Agricolă de Producție (C.A.P.) și Stațiunea de Mașini Agricole și Tractoare Bonțida (S.M.T.), cu birouri și locuințe pentru angajații S.M.T. și C.A.P. Bonțida, iar în 1970 a funcționat aici chiar și o crescătorie de pui!!! În clădirea fostei bucătării a funcționat în perioada comunistă, o cantină pentru angajați, tot aici fiind amplasat și hidroforul Stațiunii de Mașini și Tractoare Bonțida, iar la sfârșitul anilor 1970, printre aceste ziduri secular încărcate de istorie, a fost înființată o crescătorie de iepuri!!! Inevitabil, datorită sistemului politic nou instalat în România, naționalizarea și lipsa oricărei întrețineri a clădirilor și a parcului au dus la degradarea gravă a castelului. În plus, profitând de noua situație creată, localnicii au utilizat cărămizile castelului drept material de construcție. În aceste condiți, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a reușit să salveze statuile din parcul odinioară baroc, depozitându-le în cadrul instituției (secția donații, str. I. C. Brătianu), unde se găsesc și astăzi.
În același timp, tot în perioada anilor 1960, Direcția Monumentelor Istorice a inițiat câteva demersuri de restaurare a Castelului Bánffy de la Bonțida, județul Cluj, constând în executarea unui planșeu de beton armat și a șarpantei peste întreaga clădire a corpului principal, un proiect încercat pentru reabilitarea castelului, dar din lipsă de fonduri nu a putut efectua nici o acțiune concretă în acest sens. Castelul a fost folosit mai departe ca depozit de materiale de construcții, iar parcul s-a transformat treptat în pășune, copacii servind uluitor, drept sursă de încălzire, lemnul fiind ars în mare parte. În anul 1963, Castelul Bánffy de la Bonțida a fost folosit ca decor în realizarea peliculei Pădurea spânzuraților, în regia lui Liviu Ciulei, în care a fost surprins un cadru în când s-a utilizat ca recuzită focul, pentru care scenografii au decis impardonabil să incendieze una dintre clădiri, lucru care a produs inevitabil foarte multe pagube, aducând astfel grave prejudicii ansamblului castelar medieval de la Bonțida.
Cea mai importantă operă care descrie atmosfera de la Castelul Bánffy de la Bonțida, județul Cluj, este lucrarea lui Miklós Bánffy, ultimul locuitor al castelului, intitulată Trilogia Transilvaniei, publicată între anii 1934-1940, care evocă acest domeniu, aici desfășurându-se totodată o anumită parte a evenimentelor. Autorul și marele călător britanic, Patrick Leigh Fermor poposesc la castel, această călătorie fiind descrisă în cartea sa Between the Woods and the Water.
Astăzi, începând din anul 2013, se organizează pe domeniul de la Bonțida, județul Cluj, Festivalul de Muzică Electric Castle (excepție făcând anul 2020, datorită pandemiei generată de SARS-COV 2 coronavirus).
Surse:
-Cserna Karoly, Castelul Bánffy de la Bonțida, în „Monarhia Austro-Ungară în cuvinte şi imagini”, vol. 23, 1902;
-András Kovács, Castelul din Bonțida. Etape de construcție în stilul Renașterii, în Ars Transsilvaniae V, 1995;
-Liviu Stoica, Gheorghe Stoica, Gabriela Popa, Castele și cetăți din Transilvania: județul Cluj, Consiliul Județean Cluj, Cluj-Napoca, 2008;
-Hegedüs Csilla, David Baxter, Furu Arpád, Castelul Banffy din Bonțida. Trecut, prezent, viitor, Gloria Publisher, Cluj-Napoca, 2012;
-Miklós Bánffy, Trilogia transilvană, vol. I: Primul cuvânt de pe zidul palatului: numărați; vol. II: Al doilea cuvânt de pe zidul palatului: cumpăniți; vol. III: Al treilea cuvânt de pe zidul palatului: răzlețiți, Traducere de Marius Tabacu, cuvânt înainte de Marta Petreu, Studiu introductiv și glossar de Lucian Nastasă-Kovács, Institutul Cultural Român, București, 2019.
Prof.dr. Cornel Mărculescu
