Din totdeauna, românul a știut și în situații de restriște, să-și mângâie sufletul cu un cântec, cu o poezie care să le aline dorul de cei de acasă. Acest fapt este demonstrat de acești oameni simpli, absolut necunoscuți, dar care au fost părtași la nașterea României Mari și care ne-au lăsat însemnat pe o foaie de hârtie, mărturia sensibilității și a dragostei nețărmurite pentru neam și țară. Direct din tranșeele războiului pentru Întregirea Națională (1916-1918), soldatul și ofițerul român a reușit prin bunul său simț românesc să-și exprime prin versuri cuvântul doinit, adevărul despre bucuria, simțămintele, revolta, ura sau dragostea, sentimente izvorâte din nevoia de a se face auzit. În vreme de război, soldații care știau să scrie își exprimau de cele mai multe ori trăirile și sentimentele în agende sau prin scrisori pe care le trimiteau acasă celor dragi. Cert este că astfel de poezii se regăsesc pierdute prin diferite dosare ale Arhivelor Militare Române printre importante rapoarte, ordine de zi sau jurnale de operații ale diferitelor unități militare, dar care au fost meticulos arhivate de către Serviciul de Informații al Armatei Române.
Mărăști. Cântec
Nemțișorii la Mărăști,
Credeau că vor sta pe veci.
Dar au crezut în zadar,
Că Mărăști vor fi hotar.
Machensen era’ncântat,
Că Mărăști e frumos sat.
Și Nemții-au fost de părere
Acolo să facă tranșee,
Însă Românașii mei,
Au dat buzna peste ei.
Bubue tunul, trăznește
Tranșeile nimerește
Și pe Nemți îi prăpădește,
Iar Machensen spăimântat
Fuge pe un deal înalt,
Tot strigă în gura mare
Aici e locul de scăpare!
Iar Mărăști ca pomenire,
Le va fi de amintire.
Nemții nu credeau nici morți
C’or fi prinși ca niște hoți
Și supărați pe Got al lor
Că nu le-a dat ajutor
Să nu vorbesc cu păcat,
Kaizerul s’a ofticat
Fine”.
Sergent Graur Nicolai, din Regimentul 6 Artilerie, Divizia 6
De la Mărășești
Cam din Sud și din Apus
Vine un nor negru-ploios,
Dar nu-i nor negru ploios,
Este un puhoi nemțesc
Ce vine spre Mărășești
La Mărășești când venia
De zid de foc se lovia
Noi, Machensen le spunea,
Mărășeștii de nu-om lua
Trei zile nu vom mânca.
Cearcă trei, încearcă nouă,
Cearcă patruzeci și două
Și în zadar, nu izbutiră
Până ce se mântuiră
Veniau Nemții cu duiumul
Și bulgarii cu grămada
Și turcimea cu cealmaua,
Cum acolo ajungeau,
Înapoi nu se întorceau
Cu toții pe loc piereau.
Barajul când începea
Cu pămant ne-acoperea
Aici și-au găsit mormântul,
Peste patruzeci de mii
Ostași tineri și copii,
Bulgari, Turci și Bavarezi
Veniți pentru Mărășești”.
Sergent Bâlcu Velicu din Batalionul 6, Regimentul 13 Artilerie
Cântec de la Oituz
Foae verde cucuruz
Pe valea de la Oituz,
Câți codri și brazi au plâns
De sângele cari a curs.
Apele s’au turburat
De atacuri ce s’au dat
Casele foc au luat
Oamenii toți au plecat
Oituz, Oituz spurcat
Multe suflete-ai mâncat
Divizii nenumărate,
Stau cadavre îngropate
Și iar verde salbă mare,
Doamne cât de rău îmi pare
C-a plecat Rusu’n plimbare.
În plimbarea prostiei
Din cuprinsul Rusiei
Oituze, Oituz spurcat
Multe suflete-ai mâncat
Și de stavilă ne-ai stat.
Rupe-am stavila lor,
Ca să pot trece prin ea
Și pe neamț a zugruma”.
Soldat Mardale Nicolai din Regimentul 11 Siret, Batalionul I
Surse:
-Arhivele Naționale Istorice Centrale București, fond C.C. al P.C.R., Secția Propagandă și Agitație, dosar nr. 1/1921.
Prof.dr. Cornel Mărculescu
