La data de 24 mai 1875 a avut loc întemeierea Partidului Național Liberal. Reprezentant în principal al micii burghezii, dar și al clasei intelectuale, susținător al democrației și al tuturor drepturilor ce derivă de la aceasta, promotor în anii ce-au urmat Primului Război Mondial a unui naționalism economic prin susținerea principiului: “prin noi înșine”, PNL a apărut ca o reacție împotriva guvernării conservatoare(1871-1876), cea care reușise să stabilizeze regimul de conducere al lui Carol I -după valul de remanieri guvernamentale care au existat în primii săi cinci ani de guvernare-, dar care îi lăsase prea mult timp, gândeau liberalii, în afara factorilor de decizie. Partidul a întrunit în rândurile sale atât gruparea liberalilor moderați, avându-i ca exponenți, printre alții, pe Ion Ghica și Mihail Kogălniceanu, cât și facțiunea celor radicali, în frunte cu Ion C. Brătianu și C.A. Rosetti. De asemenea, Manolache Costache Epureanu, un disident conservator, se va afla și el pe lista membrilor fondatori. Nu după mult timp, Epureanu va părăsi PNL și va pune bazele în anul 1880, alături de alte personalități(Lascăr Catargiu, Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Ioan Emanoil Florescu ș.a.), Partidului Conservator, devenind primul președinte al acestuia. Va muri la finele anului.
Replica liberalilor coalizați la guvernarea conservatoare a fost reprezentată de marea guvernare liberală(1876-1888), cea mai longevivă guvernare din istoria democrației românești, timp în care Ion C. Brătianu(1821-1891) s-a impus ca un lider de mână forte. Nu degeaba adversarii politici îi adresau apelativul de „vizir”. A fost perioada în care România a cunoscut însemnate transformări sociale, culturale, economice și politice. Fără îndoială, câștigarea Independenței, proclamarea Regatului, dar și apropierea de alianța Puterilor Centrale au reprezentat reușite politice indubitabile care au adus stabilitate și un statut superior României.
După Războiul de Independență(1877-1878) tensiunile vor începe să apară în rândurile liberalilor, ducând în cele din urmă la rupturi iremediabile. Este cazul întemeierii Partidului Liberal Moderat(1878), a afirmării pe un drum propriu a Fracțiunii Liberale Independente(1880), precum și cea a “Liberalilor Sinceri”(1880), aflați sub conducerea lui Gheorghe Vernescu, care în 1883 va fuziona cu o parte a conservatorilor, formându-se partidul Liberal-Conservator. Brătianu va trebui să facă față unor diferende și cu fratele său mai mare, Dumitru Brătianu, pierzându-i susținerea mai ales după înlăturarea acestuia din funcția pe care a exercitat-o efemer grație fratelui său, aceea de Președinte al Consiliului de Miniștrii(aprilie-iunie 1881). Nu vor trece mulți ani și Ion C. Brătianu se va vedea lipsit și de sprijinul politic al fostului său prieten și coleg de partid, C.A.Rosetti. Republicanul convins, C.A. Rosetti, va muri în anul 1885. Totodată, fracțiunile liberale vor tatona terenul spre o alianță cu partea conservatoare, concretizată în ceea ce s-a numit Opoziția Unită, având ca scop înlăturarea de la putere a lui Brătianu, eveniment ce se va întâmpla în prima parte a anului 1888.
După moartea lui Ion C. Brătianu (1891), la conducerea partidului se vor afla Dumitru Brătianu(1891-1892), D.A. Sturdza(1892-1909), Ionel Brătianu(1909-1927), Vintilă Brătianu (1927-1930), I.G.Duca (1930-1933) și Constantin I.C. Brătianu(1934-1947), cunoscut și sub numele de Dinu Brătianu, arestat de către comuniști și decedat în anul 1951, la etatea de 84 de ani, în închisoarea de la Sighet.
Ionel Brătianu, fiul cel mare al lui Ion C. Brătianu a rămas cel mai prolific conducător al partidului după moartea tatălui său căruia, de altfel, i-a moștenit multe calități, dar și apetența pentru putere, fiind o persoană foarte influentă, căruia i se atribuiseră caracterizări precum: „regele neîncoronat al României”. Este bine cunoscut aportul lui Ionel Brătianu în decursul momentelor cruciale din timpul Primului Război Mondial, dar și în planul de reforme pe care guvernarea liberală l-a realizat după înfăptuirea Marii Uniri: reforma agrară(1921), elaborarea și implementarea unei noi constituții(1923), dar și reforma administrativ-teritorială(1925).
Prof. Alin Manole
