Regele Ferdinand I(1914-1927), continuatorul dinastiei de Hohenzollern-Sigmaringen la conducerea României a fost un urmaș demn al unchiului său, monarhul Carol I(1866-1914). A condus țara într-o perioadă plină de frământări politice, sociale și economice. România a reușit să obțină la finele Primului Război Mondial mai mult decât preconiza, întregindu-și teritoriul prin unirile Basarabiei(27martie/9aprilie 1918), Bucovinei(15/28 noiembrie 1918) și Transilvaniei, alături de Banat, Crișana și Maramureș(18 noiembrie/1decembrie 1918). A urmat recunoașterea internațională a României Mari în cadrul sistemului de tratate de la Versailles(1919-1920), dar și procesul de integrare a noilor provincii românești.
De acum, regele Ferdinand era numit „Întregitorul”. I s-a mai spus și Ferdinand „cel Loial”, deoarece, pentru a apăra interesele românilor, a luptat în timpul războiului împotriva țării sale de origine, Germania. Această decizie i-a adus excluderea din Casa Regală de Hohenzollern. În momentul în care omul politic, conservatorul Petre P. Carp, un filogerman, i-a sugerat regelui că era și în interesul dinastiei ca România să intre în război de partea Puterilor Centrale, Ferdinand i-ar fi replicat: „Dinastia va urma soarta ţării, învingătoare sau învinsă cu ea. Deoarece, mai presus de toate, să ştiţi, domnule Carp, că dinastia mea este română. Rău aţi făcut când aţi numit-o străină, germană. Nu, e românească!”. Totodată, regele Ferdinand, catolic fiind, fusese excomunicat de către Biserica Catolică pentru că își botezase copiii, la sugestia Guvernului, în ritul ortodox.
Nu trebuie uitat aportul pe care regina Maria l-a avut în timpul Primului Război Mondial. Prezența ei pe front, în mijlocul evenimentelor, alături de soldații răniți și muribunzi în urma contaminării cu tifosul exantematic, puseele de încredere transmise și empatia de care a dat dovadă i-au adus aprecieri transpuse în cuvinte precum „mama răniților” sau „Regina-soldat”. Va pleca în 1919 la Paris pentru a sprijini cauza românilor, antrenându-se în discuții cu cei mai importanți lideri ai vremii. De altfel, doi dintre ei, regele George al V-lea al Marii Britanii şi Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei erau verii ei primari. Se pare că ar fi existat, la nivel de anecdotă, o discuție între regina Maria și primul ministru francez Georges Clemenceau -căruia i se spunea Tigrul din cauza temperamentului aprig-, în care regina i-ar fi spus acestuia că dorește Transilvania până la Tisa și tot Banatul. „Dar, doamnă, cereți partea leului”, ar fi afirmat Clemenceau, replica venind imediat: „De aceea, domnule prim-ministru, Leoaica se adresează vărului ei, Tigrul…”.
Acum 100 de ani, la 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, regele Ferdinand și regina Maria erau încoronați ca și conducători ai României Mari, marcându-se în acest fel unirea simbolică a teritoriilor românești sub un singur sceptru, coroborată cu creșterea prestigiului țării la nivel internațional. Alba Iulia era locul unde fuseseră martirizați liderii răscoalei de la 1784, Horea, Cloșca și Crișan, capitala de unde a condus domnitorul Mihai Viteazul după cucerirea Ardealului și a Moldovei, realizând prima unire a celor trei țări românești, dar și locul unde s-a definitivat procesul de creare a României Mari prin unirea Transilvaniei, în prezența a peste 100 000 de participanți și a 1228 de delegați.
Catedrala Încoronării din Alba Iulia a fost construită în aproximativ nouă luni, în decursul anilor 1921-1922, fiind realizată după modelul Bisericii Domnești din Târgoviște, ctitorie a domnitorului Petru Cercel, fratele lui Mihai Viteazul. Tot din Târgoviște, pentru acordarea onorurilor militare se vor prezenta la Alba Iulia și contingentele 1904-1920 din regimentul de Vânători.
Primului ministru al României, Ionel Brătianu, i-a revenit onoarea de a aduce, cu o zi înainte, coroanele regale pe care mitropolitul Miron Cristea le va depune pe altar. Coroana purtată de rege era cea moștenită de la unchiul său, Carol I, realizată din oțelul unui tun al turcilor capturat în timpul războiului de Independență(1877-1878), iar cea a reginei Maria fusese comandată special și făurită din aproximativ două kg de aur la care se adăugau și alte pietre prețioase.
La 15 octombrie 1922, ora 9:30, regele Ferdinand și regina Maria ajunseseră cu trenul regal în gara din Alba Iulia. Au fost întâmpinați de Ionel Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri, preşedinţii celor două Camere, guvernul ţării, o companie de onoare şi 40 de demnitari străini, toţi sosiţi în aceeaşi dimineaţă, la ora 8, cu un tren special. După intonarea imnului național primarul orașului le-a oferit pâine și sare. Ulterior, cortegiul regal s-a deplasat spre locul încoronării. Astfel, într-o zi înnorată de duminică, 15 octombrie 1922, a avut loc serviciul religios oficiat de mitropolit (liturghia solemnă, sfințirea coroanelor) care a durat în jur de o jumătate de oră, urmând citirea formulelor de jurământ în baldachinul amenajat afară, în fața clopotniței. Totodată, la nivel național, indiferent de confesiune, urmau să se desfășoare Te Deum-uri la toate bisericile din țară. Baldachinul încoronării era realizat din brocart roșu și galben pe fond alb, iar covoarele roșii erau întinse de la catedrală până la scenă. Perechea regală a îmbrăcat mantiile țeșute din purpură, tivite cu blană de hermină.
Au fost prezenți reprezentanții celorlalte Case Regale din Europa, presa internațională, 20 000 de țărani și în jur de 50 000 de militari care au fost implicați în parada trupelor. Inclusiv regina Maria a preluat conducerea unei brigăzi, trecând în galop prin fața regelui, aflat și el călare, cu sabia trasă, în fruntea trupelor. După ceremonia de încoronare a urmat banchetul festiv, iar a doua zi sărbătoarea s-a mutat la București. Luni, 16 octombrie 1922, trenul regal a intrat în gara Mogoșoaia. La 17 octombrie delegații străini și 10 000 de primari veniți din toate colțurile țării s-au prezentat în fața cuplului regal la Arenele Romane, în parcul Carol I. Seara s-a mers la Teatrul Național, acolo unde George Enescu i-a încântat pe participanți.
Organizată sub auspiciile guvernării liberale exercitată cu o mână forte de Ionel Brătianu, încoronarea de la Alba Iulia, chiar dacă a scos la iveală disensiunile existente între liderii politici ai României Mari, a reprezentant un moment deosebit pentru istoria noastră, corolarul Marii Uniri din 1918.

Prof. Manole Ionuț-Alexandru