Din totdeauna, românul a știut și în situații de restriște, să-și mângâie sufletul cu un cântec, cu o poezie care să le aline dorul de cei de acasă. Acest fapt este demonstrat de acești oameni simpli, absolut necunoscuți, dar care au fost părtași la nașterea României Mari și care ne-au lăsat însemnat pe o foaie de hârtie, mărturia sensibilității și a dragostei nețărmurite pentru neam și țară. Direct din tranșeele războiului sau din spatele liniilor frontului, soldatul din Transilvania a reușit prin bunul său simț românesc să-și exprime prin versuri cuvântul doinit, adevărul despre bucuria, simțămintele, revolta, ura sau dragostea, sentimente izvorâte din nevoia de a se face auzit. În vreme de război, soldații care știau să scrie își exprimau de cele mai multe ori trăirile și sentimentele în agende sau prin scrisori pe care le trimiteau acasă celor dragi.

În primul rând, românii din Transilvania, provincie aflată la începutul conflictului mondial în 1914 în componența Monarhiei Austro-Ungare, au luptat în armata K.U.K (kaiserlich und königlich / imperială și regală) pe fronturile din Galiția și Italia, făcând parte cu precădere din Regimentul 51 „Svetozar Boroevic”, regiment care avea la începutul Primului Război Mondial două secole de istorie (a fost înființat în anul 1702 de Împăratul Leopold). Contingentele din care era format Regimentul 51 „Svetozar Boroevic”, își avea baza de recrutare în Transilvania, din actualele județe Cluj și Sălaj, iar documentele militare menționează că în 1914 componența sa etnică era 62% români, 34% maghiari și 4% alte naționalități.

Ulterior, românii din Regatul României au luptat, începând din august 1916 de partea Antantei. Concluzionând, poeziile scrise de soldații români din Transilvania care făceau parte din armata Imperiului Austro-Ungar, redau în primul rând trăirile semnatarilor în momentul scrierii, cunoscuți sau nu, și reprezintă mărturia faptului că moartea iminentă, în aceste împrejurări, l-a determinat pe soldatul român să se exteriorizeze și prin versuri, chiar dacă nu era poet, el făcând acest lucru simplu în termeni curați și conciși, constituind un adevărat patrimoniu personal pentru aceștia și contribuind nemijlocit la îmbogățirea istoriografiei care tratează Primul Război Mondial.

În Boznia-i mare foc!

Frunză verde plop și salcă

M-am gândit și eu oleacă

Și-am început a scrie carte

La ficiorii de pe sate

Să poarte steuț în clop

Că în Bosnia-i mare foc,

Fetele bumbi și mărgele

Căci în Bosnia-i mare jele,

Pică ficiorii în bătaie

Sângele merge pâraie,

Le rămân drăguțele

La alții nevestuțele.

Blăstămată bătălie

Cum lași tu țara pustie.

Înălțate Împărate

Pune pace nu te bate,

Să meargă ficiorii acasă

La copii și la nevastă

Și la drăguțele lor

Cari de multu-s tot cu dor,

Căci de când tu porți război

Lacrimile curg șiroi,

Și de când tu bătăi ții

Holdele rămân pustii,

Culturile nesăpate

Holdele nesecerate.

Rămân măicuțe bătrâne

Și ficiori în țări străine,

De când de-acasă m-am dus

Toate bine mi s-a pus

Biciu’n cuiu a mucezit

Plugu la șură a ruginit

Boii’n grajd au hodinit

Grădina s-a înțelenit…

Lacrimile curg pârâu

Lacrimile maicilor

De dorul ficiorilor

Lacrimile înfocate

De fete nemăritate

Și neveste supărate,

Mamele-și plâng ficiorii

Și nevestele soțiorii

Iar fetele pețitorii.

Floricică din poiană

Și culeasă de-o cătană

Care și el a cătănit

Tare mult s-a și gândit

Până ce le-a potrivit.

Frunză verde de răchită

Și asta-i a mea policră:

Bonța Petru, lemn domnesc

Din Cistelul românesc.

Scrisă de Bonța Petru din Cisteiu românesc (cel mai probabil Cistei / Oláhcsesztve din județul Alba). 

********

Foaie verde trei nuiele

Eu mi-oi scrie a mea jele,

Foaie verde lemn uscat

De doi ani m-am însurat,

Când doi ani am’mplinit

Telegrama mi-o venit

Numai cât m’o îmbrăcat

Și la oaste am plecat,

Că războiul e poamă acră

Cine-l gustă rău se-neacă,

Căci și eu m-am înecat

Și de rău am scăpat,

La Dumnezeu m-am rugat

Dumnezeu mi-a ajutat

De-am scăpat neîmpușcat!

Frunză verde de scumpie

Făcută de Folea Vasile

Din comuna Țapului

Din județul Blajului.

Frunză verde pomișor

E ordonanță la dom’ maior!

Scrisă de Folea Vasile, din comuna Țapului, județul Blaj.

Surse:

– Cântece din răsboiu, din colecţia Dor şi Jele, Editura Tipografiei „Carmen” Pitru P. Baritiu, Cluj, 1915.

Prof.dr. Cornel Mărculescu