You are currently viewing EDITORIAL: DIN CRONICA PRELIMINARIILOR DE ARMISTIŢIU/LOVITURII DE STAT (X). 1943.

EDITORIAL: DIN CRONICA PRELIMINARIILOR DE ARMISTIŢIU/LOVITURII DE STAT (X). 1943.

  • Post category:Editorial

Ianuarie 1944. Propunerile S.U.A. pentru ,,a fi impuse României în momentul capitulării”

În conformitate cu principiile Declaraţiei comune adoptate la Moscova, la 1 noiembrie 1943, de reprezentanţii U.R.S.S., S.U.A. şi Marii Britanii, Departamentul de Stat al S.U.A. a întocmit, la 17 ianuarie 1944, un Proiect preliminar referitor la ,,problemele ocupaţiei”, în care se preciza că ,,înainte de capitularea României şi ocuparea teritoriului României, cele trei guverne trebuie să realizeze un acord referitor la dimensiunea şi caracterul participării fiecăruia la ocupaţia şi administraţia militară a problemelor de natură civilă ale României” şi se aprecia că ,,cel puţin în prima perioadă de ocupaţie, coordonarea problemelor civile ce se va afla în mâinile unei conduceri militare care să acţioneze direct sub ordinele comandanţilor supremi respectivi în această zonă a războiului”.
Ca soluţii alternative s-au avut în vedere:
,,A. Ocupaţia sovietică cu o comisie interaliată de control sau o comisie politică consultativă tripartită”;
,,B. Participarea simbolică a forţelor americane la ocuparea şi conducerea militară”.
,,C. Conducerea militară şi de ocupaţie sovietică, cu o misiune militară anglo-americană ataşată pe lângă comandantul şef sovietic pentru legătură şi observare”;
,,D. Guvern militar şi de ocupaţie doar sovietic”;
,,E. Conducere militară şi de ocupaţie mixtă formată din forţe sovietice, britanice şi americane”.
Între timp, la 13 ianuarie 1944, Secţia pentru afaceri europene a Departamentului de Stata elaborase documentul intitulat ,,Prevederi pentru a fi impuse României în momentul capitulării”, gândite ,,în principal pentru asigurarea securităţii şi continuării mai departe a războiului împotriva Germaniei şi care au importante implicaţii politice”, România ,,neavând posibilitatea de alegere liberă de a consimţi sau nu”.
Ele se refereau la:
,,1 Semnatari;
,,2. Capitularea necondiţionată;
3. Prevederi suplimentare ce urmează a fi impuse României;
4. Orgalele de ocupaţie;
5. Evacuarea teritoriilor ocupate;
6. Demobilizare şi dezarmare (,,Demobilizarea trebuie să fie efectuată sub conducerea autorităţilor de ocupaţie, acordându-se mare atenţie ordinii interne şi stabilităţii sociale, conformă cu securitatea militară. Toate forţele române, inclusiv forţele paramilitare dotate cu arme, trebuie să fie dezarmate imediat sub conducerea autorităţilor militare”);
7. Predarea materialelor de război (,,Producţia pe mai departe de arme, muniţii şii accesorii militare va fi interzisă… Toate armele, muniţiile şi accesoriile militare trebuie să fie predate…);
8. Ocupaţia (de către cele trei Mari puteri ,,cu orice fel de forţe aflate la dispoziţia lor şi în orice fel vor socoti ele necesar şi să folosească în orice fel vor considera ele potrivit oricare sau toate regiunile teritoriului românesc… În scopuri politice, Bucureştiul şi alte oraşe importante, ce urmează a fi stabilite, vor fi ocupate, cel puţin temporar. Nu se va stabili nicio limită de timp pentru perioada de ocupaţie generală”);
9. Arhivele;
10. Comunicaţi, transport şi energie elecrică;
10 a. Controlul presei, radioului şi poştei;
10 b. Marina comercială;
10 c. Curţi de conturi şi vase;
11. Cetăţenii Naţiunilor Unite şi alţi cetăţeni aflai în stare de arest;
12. Protejarea străinilor;
13. Criminalii de război (,,România va fi obligată să menţină sub stare d eaest şi să predea autorităţilor d eocupaţie toate persoanele… acuzate de a fi comis crime de război”);
14. Controlul mişcării populaţiei (,,Nici unei persoane nu i s eva permite să părăsească sau să intre în România fără permisiunea autorităţilor de ocupaţie”);
15 Tranzacţiile comerciale şi financiare;
16. Informaţii şi acţiuni posibile referitoare la proprietate;
17. Despăgubiri;
18. Organizaţii româneşti indezirabile;
19. Legi discriminatorii;
20. Revizuirea proceselor persoanelor deţinute;
21. Menţinerea legii şi ordinii;
22 Relaţiile diplomatice ale României (,,Până când va fi în alt mod stabilită, realizarea relaţiunilor diplomatice ale României va fi supusă îndrumării şi controlului autorităţilor de ocupaţie”);
24. Reconstrucţia economică;
25. Colaborare la acţiunile de pace;
26 Cheltuielile necesitate de ocupaţie (,,România va fi obligată să suporte cheltuielile necesitate de ocupaţie”);
27. Durata şi intrarea în vigoare a instrumentului de capitulare.
La 2 februarie 1944, aceste prevederi au fost trimise de James Clement Dunn, directorul Secţiei pentru afaceri europene a Departamentului de Stat, ambasadorului S.U.A. în Marea Britanie, John G. Winant.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu