,,Ungaria n-a renunțat niciodată la recuperarea părților sale pe care România a pus mâna în condiții și cu mijloace ce sunt de relevat în interesul negocierilor în curs. România știe prea bine că starea de lucruri creată în 1920 a fost considerată de toți ungurii ca provizorie și că nu va fi pace și înțelegere sinceră între Ungaria și România fără rezolvarea problemelor teritoriale… O stăpânire de 20 de ani nu se poate compara cu o posesiune milenară”.
Aflat la Budapesta (din însărcinarea lui Mihail Manoilescu) cu misiunea de a lua un prim contact cu guvernul ungar în vederea ,,examinării unei posibilitaăţi de ameliorare a relaţiunilor noastre”, Raoul Bossy, ambasadorul român la Roma, face cunoscut lui Teleki Pál şi Csáky István că guvernul român era ,,sincer şi dornic să contribuie la reclădirea paşnică a sud-estului european şi doreşte, în acest scop, aplanarea diferendelor ce există cu vecinii ţării”. În acest scop, delegaţii guvernului ungar erau invitaţi la discuţii în România.
Teleki Pál se declară de acord cu punctul de vedere al guvernului român, iar Csáky István îi emite un Aide-mémoire care conţinea sugestiile guvernului ungar în legătură soluţionarea diferendelor.
Raoul Bossy îşi exprimă regretul că nu poate primi documentul deoarece mandatul său era doar de sondare a guvernului ungar şi propune ca acesta să fie trimis la Bucureşti pe cale oficială prin ambasadorul Bárdossy László.
Înaintat guvernului român la 10 august 1940, documentul făcea cunoscută poziţia guvernului ungar:
,,Ungaria n-a renunțat niciodată la recuperarea părților sale pe care România a pus mâna în condiții și cu mijloace ce sunt de relevat în interesul negocierilor în curs. România știe prea bine că starea de lucruri creată în 1920 a fost considerată de toți ungurii ca provizorie și că nu va fi pace și înțelegere sinceră între Ungaria și România fără rezolvarea problemelor teritoriale. Totuși, guvernul ungar este gata să facă sacrificii foarte serioase în speranța că aceste sacrificii vor fi răsplătite în viitor printr-o amiciție sinceră și, poate, o colaborare strânsă între cele două țări. Bineînțeles, orice palmă de teritoriu pe care guvernul ungar nu o revendică este un greu sacrificiu, dificil de justificat înaintea opiniei publice a țării, câtă vreme pentru România situația este cu totul alta. O stăpânire de 20 de ani nu se poate compara cu o posesiune milenară. Sacrificiul pe care guvernul ungar este gata a-l oferi României constă în faptul că consimte a încheia un compromis pentru teritoriile pe care dictatul unilateral de la Trianon l-a oferit României. Totuși, guvernul ungar nu se poate încărca de răspunderea compromisului decât în cazul că problema se va reglementa prietenește, fără tergiversare în cel mai scurt timp. Odată compromisul stabilit, guvernul ungar acceptă ideea schimbului de populație pentru toată întinderea României și, în schimb, va cere românilor să-i trimită pe ungurii locuind în România, fără a face deosebire între Vechiul Regat și România Nouă. Populația românească din teritoriile retrocedate și din Ungaria actuală va putea fi consultată de guvernul ungar dacă vrea să rămână sub stăpânire ungurească sau preferă să treacă sub guvernare românească. Se înţelege de la sine că drepturile românilor care vor rămâne în Ungaria vor fi tot atât de scrupulos respectate ca şi cele ale ungurilor. Populaţia schimbată de cele două părţi are dreptul la indemnizaţie completă. Modalităţile imdemnizării vor fi discutate cu guvernul român cu ocazia reglementării finale a chestiunilor financiare în suspensie între cele două ţări. Nimic nu se opune ca guvernul român să reţină pe ungurii care îşi exprimă în scris dorinţa de a rămâne în România. Prin această procedură devine inutil de a discuta cifre statistice sau de a se încurca în polemici interminabile cu privire la procentajul ungurilor sau românilor locuind în partea cutare sau cutare a României. După părerea guvernului ungar o înţelegere cu românii pare posibilă în câteva zile. Aceasta este cu atât mai necesar cu cât schimbul de populaţie va trebui efectuat înainte de iarnă. De îndată ce guvernul român declară că acceptă această procedură, guvernul ungar va aduce la cunoștință noua linie de frontieră care este mai mult decât echitabilă și care va fi satisfăcătoare, sigur și pentru interesele României. Pentru a înlătura orice echivoc, guvernul ungar se simte dator a declara că nici nu vrea, nici nu se poate târgui. Va face deci cunoscută României ultima limită până la care poate merge în mod rațional și care va corespunde însă semnificației adevărate a concepției de compromis. Guvernul ungar speră să aibă în câteva zile în mâinile sale dovada irefutabilă a bunei voinţe a guvernului român. Ungaria nu vrea să impună prietenia sa niciunei alte ţări, dar crede că poate afirma că nu există naţiune care să se fi căit că a dobândit-o”.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu