EDITORIAL: CURIERUL ROMÂNESC PRIMA GAZETĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ

EDITORIAL: CURIERUL ROMÂNESC PRIMA GAZETĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ

  • Post category:Editorial

Astăzi am ales să prezint istoria apariției primului periodic românesc. Este vorba despre Curierul românesc, apărut la data de 8 aprilie 1829, sub patronajul lui Ion Heliade Rădulescu, scriitorul târgoviștean care era şi unul dintre cei doi redactori ai ziarului, alături de Constantin Moroiu, unul dintre primii bursieri români trimiși la studii în străinătate.
Curierul a fost prima publicație românească cu periodicitate constantă și cu apariție îndelungată: până la 12 decembrie 1859, fiind difuzat în special prin librarul și editorul Iosif Romanov. În numerele primilor ani gazeta lui Heliade avea și rol publicitar, în sensul că își informa cititorii asupra cărților care se aflau de vânzare la librăria Romanov. Revista a apărut și cu sprijinul lui Dinicu Golescu, care în numele lui Heliade a solicitat aprobarea editării acestei gazete, primind aviz favorabil de la Kiseleff, dar cu avertismentul „de a nu supăra niciodată religia, morala și buna cuviință.”
Trebuie să subliniem faptul că în vestul Europei primele ziare apăruseră deja de la începutul secolului al XVII-lea. La noi a fost un debut greu. Neavând nimic, Ion Heliade Rădulescu a trebuit să încropească totul, de la tipar până la distribuţie şi balanţă economică între costuri şi încasări.

Acest prim ziar românesc avea patru pagini şi folosea alfabetul chirilic, unele numere fiind tipărite şi în limba franceză. De la 1844 s-a trecut treptat la folosirea alfabetului latin pentru editarea publicaţiei. Periodicitatea Curierului era săptămânală sau, uneori, bisăptămânală. Pe frontispiciul său scria „Gazetă politică, commercială şi literară“. Abonamentul pe un an costa doi galbeni împărătești „plus cheltuiala poştiilor analoghiceşte după depărtare“.
Interesant de menționat ce afirma Ion Heliade Rădulescu în primul număr al revistei: „Acest vestitor de obşte de atâţia ani cunoscut de neapărată trebuinţă în luminata Europă a ajuns astăzi a îşi împrăştia vestirile sale şi între neamurile cele mai necunoscute“. De asemenea, era subliniată importanța presei: „Folosul Gazetei este de obşte şi de o potrivă pentru toată treapta de oameni (…) Nu este nici o treaptă, nu este nici o vârstă care să nu afle plăcere şi folos într-această aflare vrednică şi cuviincioasă cuvântării a omului, adică în Gazetă.“
La lansarea publicației Heliade spunea că ”Această foaie va servi şi omului politic, pentru gândirile şi combinările sale, ea va fi pentru literat şi pentru filozof, pentru cine se interesează de războaiele de pretutindeni, pentru cei ce se gândesc la speculaţii, negociaţii, ba chiar şi pentru asudătorul plugar.” Concluzia noastră: de folos pentru toată lumea.
Din când în când, cei doi redactori ai primului ziar românesc îi „ameninţau“ pe cititori că gazeta îşi va înceta apariția dacă în decurs de câteva săptămâni nu se încheiau 200 de noi abonamente. Câteodată ziarul nu apărea cu săptămânile, iar când era din nou tipărit, cititorii aflau că pauza s-a datorat slăbiciunii trupeşti a unui dintre cei doi ziarişti, fapt pentru care acesta a fost nevoit să se ducă la băi.

În ceea ce privește conținutul periodicului, trebuie să spunem că acesta era schimbător de la un număr la altul: când erau sărbători religioase, articolele aveau un astfel de caracter, în unele numere apăreau mai mult ştiri externe sau erau evidențiate ultimele invenții, iar în altele se punea accent mai mare pe literatură şi retorică.
Și ca să închei într-un spirit hazliu, menționez că la scurt timp după apariția Curierului, la Iaşi, sub îndrumarea lui Gheorghe Asachi, ieșea de sub tipar o altă gazetă, Albina românească (1 iunie 1829). Între cele două publicații s-a născut un spirit de concurență de-a dreptul ciudat. Redactorii de la Albina jubilau când cenzura confisca un întreg tiraj al Curierului, iar cei de la Curier criticau gramatica ce lăsa de dorit a celor de la Albina.
Pentru cei care vor să consulte articolele din acest prim periodic românesc, menționez că în cadrul Colecțiilor Speciale de la Biblioteca Județeană Dâmbovița există numerele aparținând anului VII (1836).

Agnes Erich