În demersul nostru ne propunem să aducem la lumină unele aspecte din viața Regimentelor românești care au participat la primul război mondial, dar mai ales, a însemnărilor unor soldați și ofițeri, care au luptat, au luat decizii și și-au dat viața pe front. Cu atât mai mult sunt deosebit de importante aceste însemnări, cu cât, ele readuc în atenția publicului larg, momente și fapte ale strămoșilor noștri din primul război mondial, mai puțin cunoscute, unele chiar inedite, păstrate în custodia Arhivelor Militare Române, documente cercetate de-a lungul timpului de noi cu meticulozitate. Pentru ineditul informațiilor, am ales să păstrăm în mare parte grafia timpului, chiar dacă în anumite momente scrisul era greu lizibil și am întâmpinat dificultăți în descifrarea acestuia, sau informațiile erau scrise în dialectele epocii.

Sergentul Dumitru Ștefănescu

La 1 septembrie 1916, fiind în avantposturi pe liziera satului Lița și aflându-se cu o grupă la postnde observator, a fost atacat în repetate rânduri de o puternică patrulă inamică. Sergentul Dumitru Ștefănescu, cu o energie și un curaj desăvârșit, nu numai că a rezistat numărului superior al inamicului, dar, atacându-I, a trântit morți la pământ cinci husari, luânu-le armele și echipamentul. La 19 septembrie 1916, în lupta de la Moha, al fiind șef al Secției I, s-a năpustit cu oamenii săi asupra poziției dușmane, ajutând astfel la cucerirea și capturarea a 115 prizonieri și un măgar cu samar. Sergentul Ștefănescu, cu secția sa, îi înconjoară pe la flancul stâng. În luptele de la Preoleluși, cerându-se de la companie o patrulă condusă de un șef energic, cu scopul de a captura cu orice preț prizonieri, sergentul Dumitru Ștefănescu s-a oferit singur pentru această treabă și, mergând asupra pozițiilor dușmane, a reușit ca prin priceperea și curajul său să prindă patru prizonieri germane, pe care i-a adus la postul de comandă al regimentului.

Nicolae Stoicu, Comandantul Companiei 5

Exemplu de camaraderie

În ziua de 2 septembrie 1916, pe când Compania a II-a din Regimentul Argeș nr. 4 Infanterie înainta spre satul Golatz printr-un foc puternic de artilerie, soldatul Barbu Nasar, contingent 1916 din Oarja, județul Argeș, prin ploaia de proiectile, se duce și ridică pe șeful lui de secție grav rănit și-l transport la postul de ajutor. În ziua de 19 septembrie 1916, același soldat, cu riscul vieții sale, transport la postul de ajutor pe comandantul lui de pluton, plutonierul Nicolae Gherman. În lupta de la Sânt Petru din 25 septembrie 1916, numitul soldat este rănit greu la falcă, în timpul când dădea să bea bidonul lui unui camarad de grupă lovit de moarte. Aflând că acesta este grav rănit, soldatul Petre Badea, din Compania 11, contingent 1913, comuna Drăganu, Argeș, ordonanța comandantului de companie, se strecoară prin plasa de gloanțe ca să îi vină în ajutor. Găsindu-l, îl pansează imediat și strigă după un brancardier cu care să-l transporte la postul de prim ajutor. În acest interval, acest soldat este rănit în cinci locuri și aproape orbit de gazelle lacrimogene. Cu toate acestea, n-a părăsit pe ofițerul lui până când nu a văzut că este pe brancardă și transportat la postul de prim ajutor.

În luptele de la Dealul Porcului din 20 august 1917, soldatul Ion Mihalache, contingent 1914, Compania 11, comuna Trepteni, județul Argeș/Olt, sub un bombardament puternic de artilerie, cu sacrificial vieții lui, transport în spinare pe ofițerul commandant al companiei. În timp ce-l transporta, este grav rănit la gât și mână, însă cu tot sângele care-I curgea nu lasă pe ofițer și-l duce la postul de prim ajutor.

Martor ocular, Plutonier major Gheorghe Bădescu

Exemplu de dragoste de țară

Era în primele zile ale înaintării noastre în Transilvania. Regimentul nr. 4 Argeș Infanterie ajunsese până la marginea Oltului, între satele Tudorița și Mândra. Acțiunea se rezuma în organizarea de poziție și slab duel de artilerie. Batalionul I organiza defensiv liziera de Nord Vest a pădurii Dumbrava, situată în vale nu departe de râul Olt. În urma unei recunoașteri, este adus la batalion un copil, Ion Mândreanu, micuț la statură, cu fața albă, cu ochii albaștri, mari, plini de vioiciune. La întrebarea comandantului de batalion, dacă nu îi este frică să vină în rândurile noastre, acum, când din moment în moment poate să aibă loc vreo luptă, bravul copil declară că tocmai de aceea a venit ca să lupte alăturea de cătanele române. Cât de vesel era și cât îi râdeau ochii, când după o săptămână de zile, Ion Mândreanu mergea alăturea de ostașii români prin satul lui Mândra, nemaicontenind să spună multe din cele ce făceau soldații drăguțului împărat! Bucuria i-a fost de scurtă durată, căci în ziua de 2 septembrie 1916, când regimentul trecuse pe malul drept al Oltului, un proiectil dușman și-a potolit setea cu sânge din trupul acestui copil nevinovat. Lovitura a fost așa puternică, smulgându-i complet brațul drept și o parte din coasta dreaptă. Aceia care l-au văzut cu surâsul pe buze și cu ochii râzători nu puteau să nu se descopere și să nu îngenunche în fața acestui brav băiat. Pe aleea care duce de la satul Kalbor la satul Galatz, călătorul va găsi la rădăcina unui salcâm o cruce, singura mărturie a aceluia care a fost Ion Mândreanu. Acei care l-au cunoscut și care l-au auzit nu-l vor uita niciodată. Mereu spunea câtă bucurie are să fie când vom fi cu toții în această țară! Dacă astăzi Ion Mândreanu s-ar deștepta din somnul de erou, o clipă, nu ar ezita să spună: ce-mi pasă c-am murit, a fost nevoie de flori pentru victorie…eu am fost primul care am renunțat la viața mea.

Martor ocular, Colonel Filip

Sergentul Dumitru Stănescu

În luptele de la Zimnicea din 10-11 noiembrie 1916, sergentul Stănescu, contingent 1915, comuna Prundu, județul Argeș, era șeful unei mitraliere din Compania 4, Batalionul 4, din Regimentul nr. 4 Argeș. În timpul luptei, profitând de ceața deasă, sergentul Dumitru Stănescu se strecoară cu piesa lui și cade în flancul inamicului, silindu-l să se retragă. Rănit grav, acest segent a refuzat să plece de lângă piesa lui, cerând să-l lase să tragă toate cartușele. Camarazii l-au lăsat până a tras ultimul cartuș, iar la despărțire, bravul sergent îmbărbătează pe soldații lui, îndemnându-i să lupte vitejește și să aibă încredere că după zile grele vor veni și cele de bucurie.

Martor ocular, Plutonier major Brăslașu

Locotenent Gheorghe Arsenescu

Era ziua de 13 noiembrie 1916, ora 8 dimineața. Batalionul 4 din Regimentul nr. 4 Argeș, care lupta izolat, primește ordin să intre în acțiune la sud de satul Găurici, cu însărcinarea de a opri înaintarea. Locotenentul Gheorghe Arsenescu, comandantul Companiei 4 din acest batalion, cere cu insistență ca împreună cu trupa lui să execute mișcarea de a cădea în flancul stâng al dușmanului. În fruntea companiei dispuse pentru luptă, susnumitul ofițer o conduce într-un mod cât se poate de chibzuit până aproape de forțele dușmanului. Mișcarea s-a executat foarte greu, din cauza ceței dense care împiedica vedera la o distanță mai mare de 50 m. În timp ce înainta, dușmanul deschide un foc ucigător de mitraliere. Locotenentul Gheorghe Arsenescu oprește întreaga unitate și dă ordin ca unul câte unul să se strecoare cât mai mult spre dreapta, ieșind astfel din zona bătută puternic de mitralierele dușmane. Din cauză că această mișcare cerea prea mult timp și forțele care atacau se angajaseră în luptă, locotenentul Arsenescu se hotărăște să pună mâna cu orice preț pe mitralierele care îi stânjeneau înaintarea.

În fruntea primei linii, înarmat și cu o lopată, se năpustește în goană nebună asupra cuibului de mitraliere, lovind cu furie în servanții inamici. Într-o clipă, piesele dușmane amuțiră, dar rândurile amice care sosiră la asalt nu mai găsiră viu pe bravul lor ofițer. În lupta dârză ce s-a încins, între ofițeri și susținerea mitralierelor dușmane, locotenentul Gheorghe Arsenescu fu omorât mișelește, străpuns pe la spate de o baionetă. Piesele dușmane fură capturate, și compania bravului ofițer reușește să stăvilească câtva timp înaintarea puhoiului dușman. N-a avut fericirea să tragă ultima salvă pe deasupra mormântului eroului comandant, că inamicul a ținut să arate el ostașilor lui cum înțeleg românii să-și facă datoria.

Martor ocular, Plutonier major Gherman

Soldatul Nicolae Tudor

Bravul erou din Regimentul nr. 4 Argeș, Compania 11, contingentul 1914, din Pitești, mort pentru patrie în marea luptă din Carpați din 2 septembrie 1917 de la Naghi Moha, la cuvintele de îmbărbătare ale căpitanului Gheorghe Marin, comandantul companiei, fără să mai țină seama de ploaia de gloanțe de pușcă mitralieră și ghiulele, s-a azvârlit cu avânt nemaivăzut, strigând: „După ei, fraților!”, până la creasta unui deal, care s-a luat cu asalt de numita companie, unde s-au capturat mulți prizonieri inamici, dar s-a bucurat prea puțin de victorie. Un glonte inamic l-a răpit din mijlocul nostru, perforându-i capul și rămânând pe loc mort.

Comandantul Companiei 11, căpitan Gheorghe Marin

Exemplu de inițiativă și curaj

În ziua de 11 iulie 1917, în luptele de la Mărăști, plutonul 4 din Compania 2 a Regimentului nr. 4 Argeș Infanterie se angajase puternic cu inamicul ascuns în uriașele tranșee din jurul satului Mărăști. Alăturea de acest pluton lupta și o piesă de mitralieră dată ca susținere. Inamicul, supărat de focul acestei mitraliere, concentrează asupra ei focul mai multor mitraliere și în câteva clipe nici unul din cei care o deserveau nu mai rămâne în viață. În acest timp, focul dușman secera tot mai mult rândurile plutonului patru.Comandantul, plutonier major Negoescu, îngrijorat de această situație și mai ales că vedea mitraliera rămasă singură, lasă comanda plutonului sergentului Andrei Dumitru, contingent 1909, comuna Borlești/Merișani, județul Argeș, și prin focul dușman aleargă, încarcă piesa și trage în inamicul care nu se aștepta la acest lucru, mai ales că știa bine că toți servanții fuseseră omorâți. Plutonul înflăcărat, se azvârle cu furie asupra dușmanului, îl scoate afară din șanț, capturând o mitralieră și cinci prizonieri. Prin acest exemplu, acest ostaș îmbărbătează oamenii săi, cruțându-i mai întâi de la o moarte sigură. În ziua de 24 decembrie 1917, Compania 9 se găsea în luptă cu inamicul la Cota 1001, Schitul Tarnița. Sergentul Nicolae Sfânciog fusese trimis ca post fix cu secția lui, având ordinul să nu se retragă până ce nu va fi anunțat. Din cauza atacurilor puternice date de dușman, compania primește ordin să se retragă. Sergentul observă acest lucru și fiindcă nu fusese anunțat, trimite un agent care să primească ordinul de la comandantul de companie, agent care nu s-a mai putut înapoia, fiindcă dușmanul ocupase partea pe unde trebuia să se întoarcă agentul.

Martor ocular, Colonel Filip

Sursa: Arhivele Ministerului Apărării Naționale, Centrul de Studii și păstrare a Arhivelor Militare

Prof.dr. Cornel Mărculescu