You are currently viewing REFORMA CLASEI POLITICE ÎN ROMÂNIA

REFORMA CLASEI POLITICE ÎN ROMÂNIA

  • Post category:Editorial

„Problema epocii noastre constă în faptul că oamenii nu vor să fie utili, ci doar importanţi.”
– Winston Churchill

De 30 de ani urmăresc cu mare atenție evoluția/involuția clasei politice din România. În acești ani s-au perindat la cârma țării aproape toate grupările și formațiunile de pe eșichierul politic.
Toți au promis foarte mult, au prezentat programe bine scrise, ce păreau că vor aduce schimbarea și prosperitatea, mult așteptate de români. Am auzit discursuri sforăitoare despre progres, civilizație, dreptate, adevăr, țară ca afară. Am ascultat de multe ori pe acei “patriotarzi naționaliști” care speculând emoțiile de moment ale populației, vorbeau și vorbesc despre tot felul de amenințări, vizibile și invizibile, interne și externe. Aceștia promiteau pedepsirea exemplară a celor vinovați, condamnări la închisoare, omițând cu bună știință faptul că politicienii nu se pot substitui instituțiilor de aplicare a legii, iar constituția nu permite implicarea politicului în stabilirea vinovăției și a pedepselor.
Astfel s-a creat un haos generalizat; politicienii influențând activitatea instituțiilor de siguranță națională, ordine publică, justiție, instituții publice; numind sau influențând accederea în funcții de conducere, a unor oameni devotați conducerii politice de la momentul respectiv, nicidecum patriei și poporului. Astfel acești șefi numiți și susținuți politic, nu se pot dedica în totalitate și cu imparțialitate problemelor reale ale țării, pentru că mare parte din timp trebuie alocat mulțumirii decidenților politici, altfel li-se reamintește că, “nu este bine ce faci, eu/noi te-am numit”.
Vorbim permanent despre reformă, dar reforma în România nu se va putea face fără o reformă profundă a clasei politice.
România, după 30 de ani de “democrație, capitalism și politică de cumetrie”, se află într-un moment de răscruce, în care toți trebuie să facem un duș rece, sa ne golim mintea de emoțiile momentului, și să realizăm că nu suntem pe drumul cel bun.
În acest moment România are nevoie de o forță politică de centru, echilibrată, cu oameni credibili, moderați, fără îndemnuri la ură și dezbinare. Este nevoie de un nou mod de a face politică, bazat pe construcție, unitate, respect față de oameni, parteneri politici și chiar față de adversari. Nu trebuie să căutam doar vinovați și să speculăm greșelile trecutului; să învățam din aceste greșeli pentru a nu le repeta, dar să privim înainte. Să fie depolitizate toate instituțiile statului, pentru a putea acționa conform constituției și legilor în vigoare, fără niciun fel de părtinire și influență.
Nu sunt de acord cu declarațiile politice ale unor lideri, care consideră că unele partide trebuie să dispară definitiv.
Pluripartitism înseamnă existența tuturor curentelor politice, cu șanse egale și corecte de a ajunge la putere.
Referitor la liderii politici care s-au perindat în acești 30 de ani la conducerea țării, nu consider că trebuie să dispară fizic, cum spun unele minți înfierbântate, ci să facă singuri pasul înapoi pentru a lăsa locul unor politicieni cu credibilitate și cu o mentalitate adaptată realităților interne și internaționale ale secolului 21.
Ar fi mult mai multe de spus, dar vă las și pe dumneavoastră să veniți cu idei, propuneri constructive, astfel poate contribuim cu toții la schimbarea în bine a României.

COL.(R) GHEORGHE PAUL NECULA