You are currently viewing EDITORIAL: Din tranșeele Regimentelor românești în primul război mondial (Episodul XXVII) – Eroii necunoscuți ai Regimentului Roman nr. 14 Infanterie

EDITORIAL: Din tranșeele Regimentelor românești în primul război mondial (Episodul XXVII) – Eroii necunoscuți ai Regimentului Roman nr. 14 Infanterie

  • Post category:Editorial

În demersul nostru ne propunem să aducem la lumină unele aspecte din viața Regimentelor românești care au participat la primul război mondial, dar mai ales, a însemnărilor unor soldați și ofițeri, care au luptat, au luat decizii și și-au dat viața pe front. Cu atât mai mult sunt deosebit de importante aceste însemnări, cu cât, ele readuc în atenția publicului larg, momente și fapte ale strămoșilor noștri din primul război mondial, mai puțin cunoscute, unele chiar inedite, păstrate în custodia Arhivelor Militare Române, documente cercetate de-a lungul timpului de noi cu meticulozitate. Pentru ineditul informațiilor, am ales să păstrăm în mare parte grafia timpului, chiar dacă în anumite momente scrisul era greu lizibil și am întâmpinat dificultăți în descifrarea acestuia, sau informațiile erau scrise în dialectele epocii.

 

Sărbători fericite

Acum dacă nu ați fost toți pe front, nu se poate să nu fi avut pe cineva, care pe tata, care pe frați, care pe veri, sau care are un prieten să-l auzi că se poate lăuda că a muncit și el să facem România Mare și frumoasă, cum este cea pe care ne-a hărăzit-o Dumnezeu. Așa că trebuie să știți, primii pentru că ați schițat, alții din auzite, că războiul nu este așa de grozav cum îl cred civilii. Și de ce aceasta? Pentru că dacă ești militar, mori încet sau mai repede, te deprinzi cu greutățile și ajungi în faza în care, dacă o zi nu auzi bubuit de tun și nu te îmbărbătezi la un atac, parcă nu ți-s toți boii acasă. De răni deschise de sânge care curg, nici nu te mai sinchisești, nici de munca din timp de pace dor nu-ți mai este, ba chiar te gândești la cei de acasă cu liniște. Cu suflet oțelit și cu braț învărtoșit, știi numai un gând. Moșia noastră cea mare a tuturor, pământul care ne hrănește și unde sunt toți cei dragi, stă să fie cotropit și încălcat de dușmanul hrăpăreț. Țara trebuie să fie apărată, ca noi toți cei pe care mila ei ne înfrățește, să avem liniște și un trai bun. Și zi de zi trece, până când vin unele care prea ți-au rămas înrădăcinate în inimă și îmi aduse aminte încă de când eram copil. Aceste zile parcă nu le poți lăsa să treacă fără să te apuce o înduioșare. Cei slabi de înger se lasă copleșiți și întristarea le slăbește mâna ce poartă arma. Ascultați însă cum știau alții să îndepărteze de la ei gânduri ce le-ar marca chipul, și cum ei știu să prăznuiască zilele de sărbătoare: cu iubire de țară, cu devotament și eroism.

Dar, omului celui nepăsător i se strânge inima când departe de-ai lui, în bordei, în tranșee sau călare, trec nopți sfinte ca acelea de Învierea Domnului sau de Crăciun, odată cu nașterea Mântuitorului. Într-o așa noapte, gândul plutonierului Haibă Haralambie din contingentul 1912, de loc din comuna Corni, județul Botoșani, zbura la focul din soba lui de acasă, la masa la care nevasta stătea singură și fără bucurie de cântecul copiilor cu steaua care vestește nașterea Mântuitorului, în sunetele argintii de clopoțel. Purcelul fript și plăcintele cu varză, turtele (scutecele) Domnului cu apă de trandafir, îl legănau în vis ca și pe soldații din plutonul lui, dar aceștia se înveseleau aducându-și aminte de gologanii, nucile și covrigii ce adunam când aveam mare trecere și nimeni nu se lăsa să-l fure întristarea.

La război însă, nu ai timp nici cu gânduri toate, nici cu amintiri plăcute să te trezești. Chiar în momentele cele mai mari, plutonierul Haibă Haralambie, plănuia ocuparea cotei 707, și norocul îl ferici pe acesta ca el să aibă comanda vârfului de avantgardă care avea să înțepe inamicul. Ordinul îl trezi din toropeală și ochii i se aprinseră de bucurie, că nu va lăsa să treacă sărbătoarea Crăciunului, fără o faptă frumoasă și demnă cum se cade unui soldat adevărat. În multe și grele recunoașteri, plutonierul Haibă Haralambie a manifestat înainte și după acest Crăciun și în tot timpul Campaniei, dar niciodată cu mai mult foc, cum era în această sfântă sărbătoare a nașterii Mântuitorului. În noapte și în liniște au dat peste inamic, iar după focurile de armă ale acestora i-a pipăit poteca și a raportat Comandantului de Escadron. La ordinul pe care l-a primit, toți s-au retras la 800 de metri de posturile inamicului, lăsând în fața sa numai pe soldatul Iancu Grinberg, lovit în cap de glonțul ucigător al inamicului.

Soldatul Iancu Grinberg era din contingentul 1915, de loc din comuna Hoceni, județul Fălciu, iar casa sa era pe malul Prutului și sărbătoarea Crăciunului nu avea să vină. Dar, trăit de mic copilpe pământul Țării Românești care îi crescuse și părinții, a primit cu aceeași dragoste pentru patria sa, ca toți soldații români cu care moartea sa eroică l-a înfrățit. Și pe el îl îndemnase acea suflare binefăcătoare a datoriei să se mențină în primele rânduri și Domnul l-a răsplătit ajutându-l de chinuri, căci primind inamicul în față, gloanțele i-au găurit fruntea și sângele i-a pus cununa de erou, adormindu-l într-o clipă. Restul vârfului de avantgardă a așteptat zorii zilei de 25 decembrie 1916 cu nerăbdare, apoi tot sub comanda plutonierului Haibă Haralambie a primit un ordin într-un singur avânt, iar cota a fost ocupată. Însă, greul abia acum începea. Două batalioane inamice i-au dat de furcă, dar până ce nu a sosit Regimentul ca să-i ia în prmire cota 707, plutonierul Haibă Haralambie nu s-a lăsat și exemplul său a ținut trupa curajoasă. Și când Comandantul Regimentului a fost salutat cu „Sărbători fericite” pe cota 707, acesta a răspuns cu „Adevărat fericite sunt sărbătorile” plutonierului Haibă Haralambie care nu le-a lăsat să treacă fără a le prăznui militărește. Fericit este soldatul Iancu Grinberg care, pentru patrie și Rege a plecat dintre noi, între cei drepți făcându-și cu prisosință datoria.

Astăzi, pe pieptul plutonierului Haibă Haralambie, Virtutea Militară de război cu panglica ei roșie, strălucește ca o stea a Mântuitorului, amintindu-i de cel mai frumos Crăciun din viața sa. Tot în acest Crăciun a fost rănit și soldatul Neculai Lupu din Escadronul III din contingentul 1911, județul Suceava, care se găsea în post înaintat la 200 de metri de inamic, gându-i fu să pornească trupa la atac, el se ridică spre a observa pe inamic, dar un glonte îl culcă la pământ.

Ofițeri viteji

Nu numai soldații și gradele inferioare din Regimentul nostru au dat dovadă de curaj, sânge rece și pricepere în campanie. Am avut mulți domni ofițeri care cu multă pricepere au știut să scape din încurcături mari și să fie de folos trupelor noastre și patriei. Așa a fost domnul locotenent Serdici, care în ziua de 12 iulie 1917, în timpul frumoasei ofensive de la Mărăști, a fost trimis cu 20 de călăreți să recunoască satul Câmpurile. Inamicul, bătut cumplit se retrăsese din acest sat căruia îi dăduse foc. Ardea și podul din fața bisericii de pe șoseaua națională. Primul lui gând a fost înlesnirea trupelor ce înaintau și care ar fi fost stingherite dacă podul se distrugea. De aceea, nu plecă mai departe până ce nu stinse focul și se convinse că trecerea este posibilă. Ajunse în satul Gura Văii pe care îl găsi de asemenea părăsit de inamic.De aici, însă, drumul se retrăsese cam iute. Nu numai că nu avusese timp să-i dea foc, dar mai bine lăsase mulțime de echipament și muniții, toate ale Diviziei 20 Austriece, care își avusese acolo cantonamentul. Locotenentul Serdici puse sub pază tot materialul și porni înainte pe pârâul Lărguța. Dar, toată ziua avusese de lucru în cele două sate și l-a apucat noaptea. Recunoașteri inamice mișunau și ei să aprească și să poposească, instalând posturi de observație ca să nu fie surprinși. Prevederea, i-a folosit, căci peste noapte au fost atacați de această patrulă inamică. Călăreții noștri deschiseră focul, iar curajosul locotenent Serdici începu o urmărire cu sabia goală. După ei se luară și brigadierul Nicolae Săvescu din contingentul 1913, județul Mehedinți și soldatul Iancu Legal din contingentul 1913, județul Roman. Focurile în întuneric, călăreții care se apropiau în goană, au înspăimântat inamicul care a rupt-o la fugă în dezordine și nu s-a mai putut opri nici în rândurile trupelor lor. Panica se născoci și bravii lui călăreți au cules trofeele luptei: 4 tunuri de calibru mic și 4 chesoane cu muniții. Așa și-a câștigat decorația Coroana României cu spade în gradul de cavaler și sublocotenentul Paul Mândrescu.

Brancardier

Soldații care duc greul pe front de stau zi și noapte să dea ochii cu inamicul nu prea prețuiesc pe camarazii lor care fac pe sanitarii, bucătarii și trenarii trupelor. E drept, că cel ce stă toată ziua cu arma gata să dea piept cu inamicul, este mai expus morții și mai demn de laude. Nu este însă mai puțin adevărat, că și ceilalți aduc mari servicii luptătorilor și țării, chiar dacă nu își pun viața în primejdie ca și cei din prima linie de foc. Așa a murit brancardierul Bril Marcu din Escadronul III din orașul Bacău. Brit Marcu era un viteaz sortit să plămădească îndeplinirea idealurilor noastre cu sângele lui. De la plecarea în campanie, doar un vis îl călăuzea, să își îndeplinească tot mai bine datoria și unde o fi greul mai amenințător să meargă, dovedind că nu știe de frică. Și în două rânduri a mers până în apropierea trăgătorilor să ridice camarazii căzuți și să-i ducă la postul de ajutor. Ce faptă frumoasă să ușurezi un rănit,msă-l ajuți ca samarineanul milostiv a cărui pildă ne-o do Domnul Isus Hristos. Brancardierul Marcu a pornit când s-au dat luptele cele grozave de la Soveja, și în care Escadronul lui se retrăsese, el tot în urmă reușea să nu lase niciun frate de arme căzut și neridicat. Dar aici i se împlinise. Neamțul nu voia să știe de Crucea Roșie de pe brațul lui și un glonte îl trimise pe cealaltă lume pe acela care ăși dărui viața pentru că voia să ajute pe alții. Din nenorocire, Escadronul nu a avut timp să-l îngroape și corpul unui erou rămase în mâinile inamicului. Fapta brancardierului Bril Marcu, mare și frumoasă să servească drept pildă tuturor brancardierilor și sanitarilor, al căror ajutor este de atât folos.

Sursa: Arhivele Ministerului Apărării Naționale, Centrul de Studii și păstrare a Arhivelor Militare

 

Prof.dr. Cornel Mărculescu