Capacitatea de luptă redusă o unor divizii, Secţia operaţii a Marelui Cartier General semnalând încă de la 27 octombrie 1942: ,,Capacitatea operativă a diviziilor din Corpul 6 armată este scăzută cu aproximativ 1/2 din personalul luptător și 1/3 din materialul infanteristic, care a fost scos din luptă din cauza reducerii efectivelor în luptători. Trupele sunt extrem de obosite, majoritatea stau în prima linie în gropi individuale de peste 60 de zile, fără posibilitatea de a se spăla măcar parțial și fără posibilitatea de a se odihni fiind toate în linia întâia în contact cu inamicul, înșirate ca niște mărgele pe ață. Misiunile pe care le au diviziile Corpului 6 armată întrec posibilitățile lor materiale și morale. Aceste posibilități scad zilnic într-o măsură pronunțată din cauza oboselilor care se adaugă la istovirea fizică a ostașilor și din cauza pierderilor zilnice pe care le provoacă inamicul. Ca o concluzie a acestor constatări, diviziile Corpului 6 armată ar trebui scoase din prima linie și trecute într-o zonă de refacere unde primind batalioanele de recruți să-și completeze efectivele și materialul, odată cu refacerea fizică și morală a trupelor”.
Mai precis, efectivele față de necesar reprezentau 25% la Divizia 1 infanterie, 30% la Divizia 2 infanterie, 34% la Divizia 4 infanterie, 48% la Divizia 20 infanterie, 57% la Divizia 5 cavalerie, 64% la Divizia 8 cavalerie și 73% la Divizia 18 infanterie. Mari deficite se înregistrau și în domeniul dotării, mai ales la armamentul anticar, piesele existente fiind în marea lor majoritate de calibru mic și deci ineficace împotriva tancurilor sovietice.
Armamentul anticar insuficient şi ineficace pentru combaterea tancurilor sovietice. Armata 3 a dispus de 537 de tunuri anticar de calibru mic şi de numai 48 de tunuri anticar de malibru mare, rezultând o densitate de un tun anticar greu pe un front de 3 km, toate cu tracţiune hipomobilă. La Armata 4 situaţia era şi mai gravă, acesta dispunând, pe un fornt mai mare, de 255 tunuri anticar uşoare şi de numai 24 grele. Batalionul român de infanterie nu dispunea de mijloace anticar, cel german avea circa 30 tunuri anticar. Unitățile suplimentare de vânători germane (concentrate numai la Divizia 13 infanterie și Divizia 1 cavalerie) nu au fost îndestulătoare. În condiţiile în care Armata 6 germană dispunea de 642 de tunuri anticar uşoare şi de 730 grele, Ion Antonescu constata: ,,Cine cunoaşte această realitate nu s emai întreabă din ce cauză au fost distruse cele 16 divizii române şi nu se mai întreabă cum de a putut rezista Armata 6 germană atacurilor cu care şi cum de n-au putut rezista armatele 3 şi 4 române”.
Pregătire de luptă precară la unele unităţi, generalul Constantin Sănătescu constatând la Corpul 4 armată: ,,.III. Infanteria e slab instruită; nu este conștientă de puterea armamentului ei, de care nu face uz și așteaptă ca artileria prin trageri de oprire, să oprească orice atac, cât de neînsemnat ar fi el. Am ajuns să întrebuințăm artileria grea în trageri de oprire, contrar tuturor regulilor. Am găsit într-o zi o companie de brandturi grele, care nu trăsese niciun proiectil cu ocazia unui atac inamic, pe motiv ca să nu se descopere, iar la atacul inamic din 24 octombrie, toate brandturile (și erau foarte numeroase) au consumat numai 420 proiectile; în schimb, artileria și-a făcut pe deplin datoria”.
Logistică necorespunzătoare, în condiţiile în care germanii nu şi-au respectat promisiunile pentru asigurarea condiţiilor normale de luptă, determinându-l pe Ion Antonescu să ceară (18 noiembrie 1942) colonelului Ion Gheorghe să semnaleze la Berlin că trupele române nu primiseră materialele promise pentru organizarea pozițiilor pentru ,,adăposturi, instalațiuni de iarnă și material lemnos pentru bordeie”, că ,,nu s-au putut forma depozite de hrană decât cu mici excepții și trupele primesc subzistențe de pe o zi pe alta”, că la cea mai mare parte din unități ,,continuă criza de furaje” (Corpul 6 armată avea nevoie de circa 75 vagoane zilnic pentru 45 000 de cai), că Armata 3 nu a primit în cursul lunii noiembrie decât un singur tren cu cărbuni, deși i s-a promis un tren la 4 zile (cum primea și Armata 6 germană), că trupele române au primit numai 75 – 80% din echipamentul de iarnă (în timp de 100 de vagoane așteptau în țară de 20 de zile programarea pe traseele necesare) etc. Insuficientă a fost şi benzina, Comandamentul german punând la dispoziţie doar 20% din cantitățile necesare românilor.
Oboseala acumulată până în momentul declanşării contraofensivei sovietice, ostașii Corpului 6 armată aflându-se pe front de 17 luni, diviziile nemaiavând ,,nici 2% din luptătorii cu care plecaseră inițial în război”. La rându-le, militarii Armatei 3 au executat marșuri extenuante (500 km), au stat şi au luptat neschimbaţi pe front, în frig, cu hrană insuficientă (nu s-a distribuit integral și întotdeauna la timp), au lucrat extenuant la organizarea pozițiilor, de luptă, adăposturilor pentru oameni şi cai, pe fronturi largi unde nu au găsit decât începuturi de lucrări. Echipamentul de iarnă pentru trupă a fost şi el insuficient, iar spitalele supraaglomerate etc.
Moralul scăzut al trupelor, relevante în acest sens fiind constatările generalului Constantin Sănătescu: ,I. Trupele Corpului 4 armată (Divizia 13 infanterie și Divizia 1 cavalerie) au moralul foarte scăzut, mai ales la Divizia 13 infanterie, datorită faptului: a. Pierderi zilnice în linia de luptă, chiar dacă nu sunt acțiuni; b. Neputința de a schimba trupele din linia întâia din lipsă de rezerve, pentru a se putea odihni, spăla, cârpi etc.; c. Nepriceperea trupei pentru ce luptă la o așa mare distanță de țară; d. Iar pentru ofițeri, se adaugă (faptul – n.n.) că sunt conștienți că apără un front în disproporție cu mijloacele de care dispun. II. Comandamentele sunt foarte obosite, fiindcă n-au niciun răgaz pentru odihnă, ofițerii fiind siliți a alerga tot timpul pe linia de luptă, pentru a susține moralul trupei”. La sfârşitul bătăliei, într-un un document al Armatei 3 se consemna: ,,Oamenii sunt complet extenuaţi fizicește, nu mai au nicio vigoare și nici voință. Nu mai reacționează și nu-i mai interesează nimic; au nervii complet zdruncinați și incapabili de o nouă rezistență… La ora actuală, elementul om, sub raport moral, este inexistent”.
Referindu-se la unele cauze care au determinat înfrângerea, Ion Antonescu menţiona în scrisoarea trimisă (3 decembrie) generalului Ilie Șteflea: ,,Când corpurile noastre de armată au luptat pe fronturi de 50 km fără suficiente tunuri anticar, fără organizații defensive complete, fără mine, cu slabe rețele de sârmă și numai cu rezervele totale de 1 – 2 companii și când armata este atacată de cele mai grele tancuri și este lipsită total de aportul aviației, de intervenția rezervelor promise și când rămâne fără muniții numai după primele ceasuri ale dezlănțuirii atacului inamic, nu este o armată care poate fi insultată de nimeni pe acest pământ. Insulta se întoarce contra acelora care i-au aruncat-o”.
,,Cine cunoaşte această realitate – mai aprecia mareşalul român – nu se mai poate întreba din ce cauză au fost distruse cele 16 divizii române”. • ,,Cine cunoaşte această realitate nu se mai poate întreba din ce cauză au fost distruse cele 16 divizii române”.
Nu în ultimul rând trebuie menţionat şi faptul că Înaltul Comandament român (Ion Antonescu, în special) a acceptat cu prea mare ușurință trimiterea pe front a unor divizii insuficient dotate cu armament modern, fără o asigurare logistică pe măsură.
Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu
