Sa fi fost pe la începutul clasei a patra cand ai mei au început sa ia in considerare schimbarea scolii mele. Sfătuiți din stânga si din dreapta cu remarci de genul ” copilul dumneavoastră este prea talentat pentru Târgoviște, trebuie dus la București”, au început saracii de ei sa se intereseze de gazde, de cheltuielile presupuse, de profesori si toate cele trebuincioase. Ce eforturi si cate sacrifici au facut in perioada aceea, numai ei știu. Cert este ca nu mi-a lipsit nimic din tot ce mi-a trebuit, desi prea puțin conștientizam eu pe atunci la ce cheltuieli ii bagam. La urma urmei ce părinte nu ar sacrifica orice ca sa isi vada copilul reușind in viață?
Doua decenii mai târziu, întors in urbea natală, ca profesor de data aceasta, am pășit in vechea mea școală, cu emoțiile unui copil care se întoarce acasa. Cu dosarul in mâna si cu vioara in spate, am dat sa urc scările catre etajul unde se afla secretariatul, cand m-am întâlnit cu o veche cunoștință draga mie, una dintre fostele mele profesoare. Incantata sa ma vada, sentiment ce era absolut reciproc, am dialogat preț de câteva minute, timp in care dânsa, in semn evident de considerație la adresa mea a pus in discuție următoarea remarca ” crezut ca ti-ai luat ore prin București pe undeva”. Doamna a fost cu certitudine bine intenționată si deși am prins complimentul subtil pe care mi-l facuse, am ținut sa ii precizez „doamna profesoara, daca toți am lua ore in București, la Târgoviște cine ar mai preda?”. Este un adevăr dureros si recunosc, am personal pe suflet aceasta problema.
De douăzeci de ani, asist la zeci de situații de genul acesta, am văzut nenumărate perechi de părinți confruntați cu problema financiara ( si nu numai) a plecării odraslei la studii in capitală. In fiecare an sunt câteva cazuri de „il stii pe cutare? A plecat la București”. Mereu aceleași întrebări, mereu aceleași probleme ce se vor rezolvate din cunoscut in cunoscut „poate sa stea si al meu cu al tau? Stii vreo gazda buna? Poți sa pui o vorba buna la școala cutare sau la profesorul cutare si pt a mea?”. Si vara de vara, dansul trist dar necesar se repeta in același ritm, chiar daca cu alți actori de fiecare data. An dupa an, exodul către mai bine continuă.

Sa nu ma înțelegeți greșit. Este foarte bine ca ne pleaca tinerii sa se scoleasca la instituții cu tradiție. Este excelent ca o parte din noi reușesc sa se adapteze si sa performeze in unele centre universitare prestigioase. In drumul către perfecțiune unii ajung chiar foarte departe, in afara granițelor tarii, fiecare dupa posibilitățile si ocaziile pe care i le-a dat Cel de sus.
Problema cu adevărat dureroasa este ca de întors nu se mai întoarce nimeni. Toti pleacă, reușesc mai mult sau mai puțin in ceea ce si-au propus si se stabilesc acolo. De întors, odata la nu știu cati ani, cineva mai nimerește și drumul înapoi, sa îmbogățească cu ceea ce a acumulat in afara, comunitatea locala. Insa aceste cazuri sunt atat de rare incat am ajuns in pragul extincției. O întreaga generație de profesori de instrument s-a pensionat sau se pregătește sa iasa la pensie. Vorbesc strict pe domeniul artistic din orașul meu natal. Ce va fi dupa ce ultimii se vor fi pensionat, Dumnezeu știe. Deficienta de personal calificat este mai mare de la an la an iar numarul celor care pleacă este incomparabil mai mare decât cel al celor care vin. Doamne ferește sa între vreo tanara in concediu de creștere copil, ca a sărit in aer tot echilibrul și asa foarte fragil al normelor didactice.

Realitatea dura este ca facem prea puțin ca sa le oferim motive si ocazii celor competenti sa sa întoarcă. Odată cu finalizarea studiilor, opțiunile copiilor noștri de a obține un job in mediul din care au provenit sunt teribil de limitate: un post de profesor la liceul sau școala de arte din Târgoviște si cam atat.
Da, sunt de acord ca o cariera in învățământ, predând mai departe ceea ce am învățat in 2 decenii de studii este o misiune nobilă, aproape obligatorie pentru oricine vrea sa duca mai departe arta care ne-a consacrat. Insa nu este de ajuns, nici pe departe. Nici financiar nici ca împlinire profesionala.
Nimeni nu studiază atata timp, perfecționand cu prețul vieții personale arta interpretării unui instrument, doar de dragul predării. Viata unui artist este in primul rand pe scena, asta este un lucru foarte rar înțeles in ziua de astăzi. Pentru ca înainte de a fi pedagogi, învățăm sa fim interpreți. Iar un interpret are o nevoie intrinseca de a se exprima cantand, transmițând emoții catre public. Sa ii iei unui artist scena, e ca si cum i-ai lua unui atlet picioarele. El poate mai departe sa predea arta alergării, poate scrie tratate despre performanta fizica, insa fara sa o poata puna in practica ar fi imposibil de frustrant. Si mai este o chestie, dragii mei. Experienta pe scenă nu se poate înlocui cu nimic. Toate studiile din lume si toți profesorii de la Conservatorul din Viena nu pot înlocui experienta cantatul pe scena in fata publicului.

Săptămâna aceasta, in cadrul zilelor orașului Târgoviște, aveți ocazia de a asista la ceva rar, ceva ce noi, membrii asociației culturale SonoArt ne dorim a fi din ce in ce mai des : concertul Orchestrei Simfonice de Tineret ANDANTE. Câțiva dintre cei care ne-am întors acasă ne-am unit eforturile spre a oferi tinerilor talentați o ocazie de care noi la vremea noastră nu am avut-o: sa cantam alături de profesioniști. Sa avem ocazia de a vedea cum arata lumea buna a muzicii, sa colaboram cu oameni care sa ne inspire si pe care sa ni-i transformam in modele de urmat. Asociația SonoArt si Orchestra simfonica de tineret ANDANTE exista fix din acest motiv : sa inspire, sa ofere ocazii, sa puna in valoare si sa ofere un motiv ca macar de câteva ori pe an, ai noștri, plecați la studii in periplul lor către împlinirea artistica, sa se întoarcă acasă si sa serveasca drept modele pentru cei care vin din urma.
Preț de o săptămână, 50 de artiști de toate vârstele s-au îndreptat catre Târgoviște pentru a realiza ceva ce acum câțiva ani parea de neconceput : un stagiu de pregătire de orchestră încununat de un concert in cadrul prestigiosului festival internațional George Enescu. Micilor artiști de pe plan local li s-au alăturat studenți, absolvenți și profesori din București, Cluj Sibiu, Brașov, Rădăuți, Iași și asa mai departe.
Intr-o Niagara ce curge dinspre provincie catre capitala, vreme de câteva zile am reușit sa întoarcem cursul unui firicel de apa in sens invers. In acest frumos început de septembrie s-a mers spre Târgoviște si nu dinspre. E mult, e puțin? Timpul va decide. Momentan tot ce putem sa facem este sa ne pregătim cum putem noi mai bine ca sa va incantam. Pentru ca destinația finala a tot ceea ce facem noi este publicul nostru prețios. Nu suntem orchestra filarmonicii, recunoaștem. Si nici nu avem pretenția de a fi tratați ca atare. Insa astazi 8 septembrie, conduși de maestrul Tiberiu Oprea, caruia nu avem cuvinte sa ii mulțumim pentru tot ce a facut pentru noi in aceste zile, vom da tot ce avem noi mai bun pentru dumneavoastră.
Apreciem din suflet sprijinul tuturor celor implicati, celor care ne-au pus la dispoziție cadrul necesar bunei desfășurări a evenimentului, Primariei Municipiului Targoviste, Teatrului Tony Bulandra, Liceului de Arte Bălașa Doamna, Centrului județan de cultura si mulți alții.
Va așteptăm sa ne bucuram împreună de muzică buna, in sala Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște, astăzi de la ora 17.

Prof.Râvnic Ciprian