Dacă ne uităm în jurul nostru, observăm că vorbele lui Isus, de acum 2000 de ani, sunt perfect valabile și în zilele noastre.
Fariseii şi cărturarii erau mustraţi de Iisus, pentru că:
• Sunt făţarnici: „pe toate câte vă vor spune faceţi-le şi păziţi-le, dar după faptele lor să nu le faceţi, că ei spun, dar nu fac
• Supun poporul la sarcini grele: „le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte”
• Poartă cu ostentaţie la frunte sau pe braţul stâng filacteriile (pungi de stofă în care erau bucăţi de pergament pe care erau scrise texte biblice)
• Stau în capul mesei la ospeţe şi în primul rând la sinagogă
• Le place să li se spună „Rabbi” (magistru, erudit, învăţător)
• Prin comportamentul lor „închid împărăţia cerurilor de dinaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce intră nu-i lăsaţi să intre”
• Fac rugăciuni de ochii lumii, în timp ce se ospătează în casele văduvelor
• Dau zeciuiala impusă de lege, dar uită de lucrurile esenţiale ale legii: dreptatea, mila şi credinţa
• Sunt ca mormintele văruite frumos pe dinafară, iar înăuntru sunt pline de necurăţire
Cât adevăr în aceste cuvinte!
Înainte de 1989 dădea bine să fii ateu și să susții cu tărie că Dumnezeu nu există. Cei care credeau cu adevărat în Dumnezeu se rugau în tăcere, în orice loc, fiind conștienți că ruga le este primită oriunde. După căderea comunismului a venit moda credinței publice, rugăciunea ca instrument de imagine, mai ales politică. Politicienii, mulți între ei foști comuniști și atei, au înțeles foarte repede că preoții și biserica au o mare putere de influențare a alegătorilor. Astfel au trecut repede, cu “mare evlavie”, în tabăra preacuvioșilor și a pupătorilor de moaște, pentru a convinge electoratul creștin.
Nu numai la politicieni, dar și la mulți dintre noi, credința este de fațadă, de ochii lumii, este ca o haină frumoasă pe care o îmbrăcăm în zilele de sărbătoare, pentru a ne făli în fața vecinilor.
Vedem procesiuni religioase în care oamenii se calcă în picioare să obțină ceva, au manifestări violente și de ură fată de semenii lor. Am văzut preoți, care spun că propovăduiesc Învățăturile lui Isus, amenințând, acuzând, condiționând actul religios de anumite avantaje materiale.
Oare acești “buni creștini”, cred cu adevărat în Isus și în existența lui Dumnezeu? Eu cred că nu! Dacă ar crede cu adevărat, ar fi mai buni și ar respecta cele zece porunci, devenind buni creștini și buni cetățeni în același timp. Respectarea învățăturilor religioase, din orice religie, ar face oamenii mai buni, ar duce de asemenea la respectarea legilor și a moralei.
Cei care se consideră credincioși, dar prin faptele lor de zi cu zi arată contrariul, sunt fariseii de care vorbea Isus.
Paul Gheorghe Necula