Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung este considerată a fi cel mai vechi înscris în limba română cu litere chirilice care a supraviețuit vremurilor. Este greu de crezut că nu ar fi existat și alte documente redactate în limba noastră, înainte de această dată (1521), având în vedere corectitudinea și acuratețea limbii folosite. Cu excepția introducerii și a unei scurte propoziții din final, ambele redactate în limba slavonă, epistola la care facem referire este foarte ușor de descifrat în ziua de astăzi, fiind în același timp o dovadă a cum arăta limba română acum o jumătate de mileniu. De asemenea, importanța documentului rezidă și din faptul că este cea mai veche atestare a stilului epistolar românesc. Aceasta a fost descoperită în 1894 de Friedrich Stenner în arhivele din Braşov unde se păstrează şi în prezent.

Epistola a fost redactată pentru a-l avertiza pe judele Brașovului, Johannes Benkner, cu privire la intențiile războinice ale otomanilor, care, de partea cealaltă a Dunării, se pregăteau să invadeze țările române. Analizându-se evenimentele la care face referire autorul s-a putut data documentul la 29 sau 30 iunie 1521, la Dlăgopole, numele slav al orașului Câmpulung-Muscel.
Expeditorul este un anume Neacşu Lupu din Câmpulung, care se îndeletnicea cu negoțul produselor turcești, având persoane angajate care le treceau din sudul Dunării prin Ţara Românească şi mai departe în Transilvania. Faptul că putea călători fără opreliști, având ocazia să intre în contact cu diverse persoane și reușind să urmărească manevrele efectuate de oștirile otomane, l-a făcut să devină un fel de ”informator” al judelui Brașovului, Hans Benkner.
Ceea ce surprinde în mod deosebit la această primă scrisoare românească păstrată este claritatea frazei, construcția coerentă, ușurința compoziției, fapt care dovedește pregătirea autorului și faptul că nu se afla la prima încercare de acest fel. În afară de formulele de introducere și de încheiere, precum și de două cuvinte slavonești prezente în corpul textului, constatăm că acesta este redactat cu un vocabular care este actual și în zilele noastre, aspectul fonetic fiind foarte apropiate de limba literară actuală. Ceea ce certifică teza că graiul vorbit în zona Târgoviște-Câmpulung- Brașov a stat la edificarea limbii române literare.
Concluzia la care ajungem în urma analizării acestui document este că limba română, la momentul apariției ei în scris, era pe deplin constituită.

Agnes Terezia Erich