You are currently viewing EDITORIAL: Iorgu Dumitrescu (1841-1934) – Filantropul și ctitorul Bisericii din Răcari
Biserica din Răcari, mai 2018

EDITORIAL: Iorgu Dumitrescu (1841-1934) – Filantropul și ctitorul Bisericii din Răcari

  • Post category:Editorial

Iorgu Dumitrescu s-a născut în anul 1841, în orașul Câmpulung Muscel, într-o familie de ţărani, Dumitru şi Maria. Tatăl, după ce a deprins arta comerţului pe lângă un negustor ploieştean, de altfel, un om foarte credincios, a ajuns ca negustor ambulant în zona comunei Podu Bărbierului (în anul 1725, un bărbier înstărit din București a ridicat aici o cruce de piatră, care se păstrează în curtea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Răcari), astăzi localitatea Răcari, județul Dâmbovița, unde, prin muncă şi perseverenţă, a reuşit să îşi deschidă în scurt timp propria băcănie. Între timp, Iorgu Dumitrescu a legat prietenii cu comercianţi renumiţi atât din zonă, cât şi din Bucureşti, iar propria activitate comercială i s-a dezvoltat treptat, astfel încât a ajuns să dețină în proprietate mai multe magazine, brutărie, cramă, depozit de materiale de construcţii, precum şi proprietăţi imobiliare în orașul dâmbovițean, cât şi în București. Trebuie menționat că, în toată activitatea sa, Iorgu Dumitrescu era înconjurat de aşa-zişii „băieţi de prăvălie“, care erau optzeci la număr, și pe care îi învăţa de mici arta comerţului, iar mai târziu îi susţinea să-şi înceapă propria activitate negustorească. Astfel, negustorii se înmulţeau şi localitatea Răcari tindea să se transforme într-un adevărat târg de provincie, adiacent capitalei țării.

Iorgu Dumitrescu (1841-1934)

Iorgu Dumitrescu a fost căsătorit cu Maria, o fată simplă luată de la Pensionul „Pitar Moşi“ din Bucureşti, iar cununia acestora s-a desfășurat la Biserica Brezoianu din Bucureşti, unde au avut drept naşi pe comerciantul Grigore Alexandrescu cu soţia sa. Nu ştim din ce cauză soţia lui Iorgu Dumitrescu a murit de tânără, însă, cert este că a devenit un om foarte apropiat de Biserică,  lucru cel mai probabil datorită influenţei negustorului Dumitrache din Ploieşti, unde Iorgu se formase în anii tinereţii, iar mai târziu, sub îndrumarea preotului catolic german Sebastian Kneipp, pe care îl căuta în fiecare vară în Germania. Iorgu Dumitrescu s-a remarcat printr-o activitate creştină extraordinară, manifestată prin ctitoririi de lăcaşuri sfinte şi acţiuni filantropice, precum şi prin tipărirea de cărţi cu conţinut duhovnicesc, toate acestea mărturisindu-i râvna deosebită până în zilele noastre, deși este încă mai puțin cunoscută.

 

În momentul în care, Iorgu Dumitrescu era prădat de răufăcători, filantropul le răspundea cu simplititatea omului desprins din viața satului: „ Nu-i dau în judecată, căci dacă nu ar fi voit Domnul, n-ar fi făcut așa, deci fie voia Domnului”. În ceea ce priveşte viaţa personală, bazându-ne pe mărturia unei persoane care l-a cunoscut pe Iorgu Dumitrescu în ultima parte a vieţii sale, putem spune că ducea o viaţă personală smerită, cu înclinaţii ascetice, iar „către 1890, acest negustor îmbogățit, trăitor într-un sat, după ce amestecase probabil multă apă în vinul său, s-a gândit că va trebui să dea într-o zi socoteală lui Dumnezeu pentru faptele sale și,, pentru a-și face uitate micile păcte profesionale, el a dat o nouă ediție a Vieților Sfinților”.  Iarna, niciodată nu obișnuia să încălzească încăperea în care dormea, indiferent dacă era vară sau iarnă, filantropul se încălţa tot timpul cu sandale şi se spăla cu apă rece, iar, în plus, era nelipsit de la Sfânta Liturghie, unde-i plăcea să rostească Crezul. Un aspect deosebit de important este legat de modul în care se purta cu cei care intrau în una dintre băcăniile lui şi furau ceva, iar proprietarul Iorgu Dumitrescu, nu numai că nu-i pedepsea pe aceşti oameni, cum se obișnuiește în general, ci, aceștia erau însemnaţi cu cretă de unul dintre băieţii săi de prăvălie, iar la ieşirea din magazin primeau o lipie şi un cornet de măsline. Un astfel de gest îl mai putem întâlni eventual în Pateric, păstrând proporțiile, unde părintele găseşte hoţul în chilie şi fură cu el, întrebându-l ce-i mai trebuie.

Iorgu Dumitrescu a păstrat legături cu monahi de la Muntele Athos, pe care adesea i-a găzduit în casa lui din localitatea Răcari, acolo unde îi mobiliza la sfat, având drept discuție tipăriturile ce urmau să apară susţinute financiar de el. În plus, Iorgu Dumitrescu, care citise multe cărţi duhovniceşti şi înţelesese cât de importante sunt acestea pentru înlesnirea înţelegerii credinţei în viaţa creştinilor şi, totodată, observând cât de rare sunt acestea prin casele creştinilor, a tipărit, cu Înalta Binecuvântare a Sfântului Sinod, mai multe cărţi, dintre care amintim: în anul 1898 – a fost publicată o prescurtare din „Vieţile Sfinţilor“ după mineiele care erau întrebuinţate în cult, apoi Catehismul Creștin Ortodox (în două ediții, 1913 și 1916), Minunile Maicii Domnului – în 1899, Mântuirea Păcătoşilor, în 1900, Carte de Rugăciuni (1901), Urmarea lui Hristos (1901), Carte de Musică Bisericească (1912), Patriarhii din Pământul Canaan (1913), Mângâietorul celor întristați, bolnavi și bătrâni (1915), Oglinda inimii omului și Vămile văzduhului (1909). Toate aceste cărţi, precum şi altele, tipărite în aproximativ 250.000 de exemplare, erau dăruite în titlu gratuit bisericilor parohiale, elevilor premianţi din şcolile rurale, creştinilor doritori, bolnavilor din spitale, soldaţilor de pe front şi, după cum am amintit, fraţilor din America şi Basarabia. De asemenea, Iorgu Dumitrescu a mai tipărit „Vieţile Sfinţilor” în 12 volume mari, pe care, de asemenea, le-a dăruit, însă, toate aceste eforturi au fost susţinute de arhiereul Nifon Ploieşteanul, cel care aducea la cunoştinţă intențiile sale Sfântului Sinod.

Important este şi îndemnul adresat creştinilor care primeau aceste cărţi, destul de rare la vremea aceea: „Primiţi, iubiţi creştini şi fraţi români, aceste cărţi folositoare de suflet şi citiţile cu luare aminte, cu credinţă şi evlavie; căci asemenea cărţi ne luminează mintea spre bine şi ne îmbărbătează inima spre a putea lupta cu valurile cele primejdioase ale acestei vieţi vremelnice. Alungaţi din casele voastre şi smulgeţi din mâna copiilor voştri cărţile vătămătoare de suflet, care de la o vreme foarte mult s-au înmulţit, şi se răspândesc prin ţara noastră de vrăjmaşii neamului românesc; căci, prin astfel de cărţi, duşmanii noştri sapă la temelia patriei şi a Bisericii noastre naţionale. Daţi copiilor voştri să citească numai cărţi folositoare de suflet, dacă voiţi să devie cetăţeni buni şi creştini virtuoşi“. După cum am amintit, Iorgu Dumitrescu a fost şi un mare ctitor de biserici în Țara Românească, în care a zidit peste 17 lăcaşuri de cult, majoritatea fiind ctitorite între anii 1879-1925. Amintind câteva dintre ele, și aici ne gândim la Biserica Sfântul Nicolae- Ţepeş Vodă, „Izvorul Tămăduirii“ – Bâldana (1896), Biserica Sf. Treime a parohiei Gulia (1898-1899), Biserica Sf. Nicolae a parohiei Româneşti, Biserica parohiei Cuza-Vodă. De asemenea, Iorgu Dumitrescu și-a adus contribuția alături de alți ctitori, la restaurarea sau zidirea din temelie a următoarelor biserici: Biserica Sfântul Nicolae, Ghimpați, în anul 1879; Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Mircea Vodă, între anii 1886-1892;  Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva, Răcari, 1894; Biserica Sfinții Mari Împărați Constantin și Elena, Slobozia Moară, 1896-1897; Biserica Sfântul Nicolae, Crevedia; Biserica Duminica Tuturor Sfinților, Dârza, 1894; Biserica satului Lungulețu; Biserica Sfântul Nicolae, Tomșani; Biserica parohiei Broșteni-Produlești.

De departe, capodopera ctitoriilor sale o reprezintă Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din micul oraş Răcari, județul Dâmbovița, unde Iorgu Dumitrescu a trăit şi şi-a desfăşurat bogata sa activitate comercială. Astfel, Biserica „Sfântul Gheorghe“, o splendidă ctitorie, considerată pentru mulți contemporani, o adevărată „Sfântă Sofia“ a regiunii, de mărimea unei catedrale cu şapte turle, a fost începută de Iorgu Dumitrescu pe terenul donat de el, însă a fost finalizată cu sprijinul comercianţilor (adică, băieţii de prăvălie), formaţi de-a lungul timpului de către înaintaşul lor. Această biserică a fost sfinţită cu mare solemnitate în anul 1964 de către Patriarul României, Justinian Marina (1901-1977), care la slujba de sfințire a subliniat importanța ridicării  sfântului lăcaș ortodox: „Biserica din Răcari impresionează în primul rând prin dimensiunile ei. Ea este văzută de departe, de la kilometri depărtare de locul unde se află situată, și este o desfătare pentru ochi, să o privești când te apropii de Răcari pe calea ferată sau pe drumul național ce duce spre Ploiești și Târgoviște”. De asemenea, trebuie amintit părintele paroh Nicolae Dumitrescu (1911-2001), preşedinte al Consistoriului şi apropiat al Patriarhului Justinian, cel care timp de 32 de ani, mai ales sub regimul comunist, și-a dat concursul pentru finalizarea falnicei Biserici din Răcari, și care, cu mare fast, a fost inaugurată într-un final la 6 octombrie 1968, în condițiile în care, piatra de temelie a fost așezată la 20 august 1925. Mai trebuie spus că lucrările au fost executate de către arhitectul Spiridon Cegăneanu (1880-1973), un discipol al marelui Ion Mincu (1852-1912), iar interiorul lăcașului de cult se datorează pictorului gorjean Iosif Keber (1897-1989).

În activitatea sa, Iorgu Dumitresscu niciodată nu a separat Filantropia de Liturghie, rămânând permanent în dragostea față de Dumnezeu prin rugăciune, dar și ca om nelipsit de la Sfânta Liturghie, prin rugăciunile înălţate în bisericile zidite de el. Toate aceste lucruri ne creionează portretul unui Mare Om aplecat înaintea lui Dumnezeu, a unui model al oamenilor bogaţi, care, prin darul bogăţiei lor, totuși, s-a- apropiat de Dumnezeu, deși, toată viața sa a vrut să rămână apropiat celor din categoria din care provenea.  Din nefericire, cu excepţia necrologului de la înmormântare, publicat într-un număr al revistei „Glasul Monahilor“, din acele timpuri, dar şi a altor precuvântări la anumite cărţi apărute ulterior, totuși, despre Iorgu Dumitrescu nu s-a scris aproape nimic în istoria locală și mai ales în domeniul bisericesc, în care, datorită scrierilor sale şi a activităţii filantropice și editoriale, aproape că numele său nu este pomenit așa cum s-ar cuveni.

Iorgu Dumitrescu a trecut la cele veșnice la 9 martie 1934, trăind ultimele clipe în deplină mulţumire faţă de Dumnezeu pentru întreaga sa viaţă, iar slujba de înmormântare a avut loc în ziua de 12 martie 1934, când a fost omagiat atât la parohia Podu Bărbierului-Răcari, cât și în parohiile învecinate. În parohia de la Răcari, preotul Constantin Pavelescu a susținut cu această ocazie o frumoasă binecuvântare, concluzionând: „Vino, slugă bună și credincioasă de intră în bucuria Domnului tău”, dorind parcă să reitereze cuvintele marelui filantrop Iorgu Dumitrescu: „Sărac m-am născut, sărac mor“, glăsuire care ne trimite cu gândul la cuvintele dreptului Iov: „Gol am ieşit din pântecele maicii mele, gol mă voi duce în pământul din care am fost luat“.

 

Surse:

-Iorgu Dumitrescu, Mântuirea păcătoșilor, Tipografia Guttenberg Joseph Göbl, București, 1900;

-Iorgu Dumitrescu, Viețile Sfinților pe care îi prăznuiește Biserica Ortodoxă de Răsărit, vol. VI-cărticica IX, Tipografia Guttenberg Joseph Göbl, București, 1904;

-Dionisie Lungu, Iorgu Dumitrescu, în Glasul Monahilor, XII/394, 18 martie 1934;

-Teodor N. Manolache, Iorgu Dumitrescu, în Raze de lumină, IV/2, 1934;

-Popescu Răcăreanu, Moșnenii Răcăreni și satul lor Răcari, Tipografia și Legătoria de Cărți „Viitorul” Petre Ghe. Popescu, Târgoviște, 1939;

-Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, Editura Enciclopedică, București, 2002;

-Ion Tudorache, Iorgu Dumitrescu-75 de ani de la trecerea spre cele veșnice, în „Ziarul Primăriei Răcari”, Anul I, nr. 8, Răcari, 2009;

-Ionuț Daniel Barbu, În memoriam, Iorgu Dumitrescu – 80 de ani de la trecerea la cele veșnice a unui vrednic ctitor și filantrop în Duhul Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, pe plaiuri dâmbovițene, în „Almanah Bisericesc”, Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, Târgoviște, 2015.

-Liviu Barbu, Ionuț Daniel Barbu, Iorgu Dumitrescu-susținător al misiunii Bisericii Ortodoxe Române la cumpăna veacurilor XIX-XX, Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, Târgoviște, 2018.

 

Prof.dr. Cornel Mărculescu