Iuliu Maniu: ,,Nu este admisibil să ne prezentăm ca agresori față de Rusia, astăzi aliata Angliei, probabil învingătoare, pentru alt obiectiv decât Bucovina sau Basarabia”.
• Generalul Nicolae Ciupercă: ,,Eu personal sunt contra operațiunilor de așa mare amplitudine din partea armatei noastre, care nu este armată mondială sau europeană”.
• Grigore Gafencu: ,,Războiul nostru național se oprește însă la Nistru… Tot ce trece dincolo de Nistru este o provocare”.
• Ion Antonescu: ,,În lupta pe care o purtăm, puteam eu, când se băteau germanii cu ruşii, după ce am luat Basarabia, puteam să mă opresc?”.
• Generalul Iosif Iacobici: ,,Principiile strategice rămân valabile și în fața tribunalelor”.
♦ Până la Nistru sau și dincolo? Este întrebarea care s-a pus şi acum 84 de ani, la scurt timp după ce trupe ale Armatelor 3 române şi 11 germane au forţat Nistrul (la 17 iulie 1941) şi au înaintat, prin lupte grele, spre Bug, manevrând/ameninţând flancul drept al forţelor sovietice care opuneau o puternică rezistenţă Armatei 4 române în sudul Basarabiei.
♦ Ca urmare, depăşirea Nistrului şi pătrunderea pe teritoriul Uniunii Sovietice a fost determinată de considerenete strategice, cu nouă zile înainte ca trupele ale Diviziei 1 grăniceri să pătrundă (la 26 iulie) în oraşul Cetatea Albă, finalizând campania eliberatoare din Basarabia, într-un moment în care, dincolo de Nistru, vânătorii de munte ai Brigăzii 1 duceau lupte grele (inclusiv la grenadă şi baionetă) în zona Kozinţi, în apropiere de Bug.
♦ Depăşirea Nistrului a mai fost impusă şi de prezenţa în zona Odessa a unei baze sovietice de operaţii terestre, navale şi aeriene, situată la doar 150 km de Delta Dunării, la 300 km de podul de la Cernavodă şi la 400 km de Bucureşti şi de zona petroliferă, unde sovieticii dispuneau de peste 100 000 de militari, 1 000 de avioane şi de majoritatea flotei de război şi comercială din Marea Neagră, care ameninţau, totodată, şi flancul sud-estic şi spatele armatelor 11 germană şi 3 română, care înaintau spre Bug şi Nipru.
• „A ne fi mulțumit să înconjurăm Odessa – releva generalul Radu R. Rosetti –, ar fi însemnat ca să păstrăm mereu un spin în coasta noastră și să dăm posibilitatea rușilor să adune, transportându-le pe Mare, numeroase forțe cu care să ne fi atacat în momentul ce l-ar fi socotit mai prielnic. Ar mai fi însemnat să îngăduim rușilor să aibă un aerodrom perfect de pe care să pornească mereu atacurile aeriene cel puțin contra Basarabiei de sud-est și a Deltei Dunării. Ar mai fi însemnat, în sfârșit, ca să ținem mobilizate în fața Odessei numeroase trupe ale căror pierderi în hărțuieli zilnice – dacă nu atacăm noi ar fi atacat rușii – și mai ales în timpul iernii, ar fi fost mai mari ca cele serioase desigur, ce le-am avut în atacurile date”.
♦ Prezenţa militară românească dincolo de Nistru a mai fost determinată, în acel context strategic, şi de solicitarea adresată de Hitler lui Ion Antonescu (la 27 iulie) de a continua înaintarea cu o parte din forţe în spaţiul ,,de la sud-est de Bug” şi cu altă parte ,,la răsărit de Bug, spre partea de jos a Nistrului”.
♦ Fără să consulte pe cineva, Conducătorul Statului român a răspuns (31 iulie) că ,,va merge până la capăt”, că ,,nu pune nici un fel de condiţii şi nu discută cu nimic această cooperare militară pe un nou teritoriu”, că are ,,deplină încredere în justiţia pe care Führer-ul cancelar Adolf Hitler o va face poporului român”.
♦ Acceptând cererea Führer-ului, sosită într-un moment în care Armata 3 română se afla în ofensivă spre Bug, în care armatele sovietice nu erau nici pe departe înfrânte şi în care armata ungară continua lupta alături de Wehrmacht, Ion Antonescu a avut în vedere şi statutul Germaniei de mare putere, ajutorul primit din partea Germaniei în preluarea puterii la 6 septembrie 1940, dar şi în menţinerea statalităţii româneşti (răşluită şi prin decizia lui Hitler) în contextul dramatic pentru ţară din perioada septembrie 1940 – iunie 1941. Nu în ultimul rând a contat şi speranţa obţinerii sprijinului german în vederea reîntregirii părţii de vest a ţării ocupată de Ungaria în 1940.
♦ În acel moment, participarea militară românescă dincolo de Nistru nu a fost contestată nici de Marea Britanie şi nici de SUA, în pofida sprijinului pe care acestea îl promiseseră, deja, Uniunii Sovietice.
♦ Decizia a fost contestată în epocă, dar şi după aceea!
• Cel mai vehement contestatar s-a dovedit a fi atunci Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc, care încă de la 18 iulie se adresase astfel lui Ion Antonescu (printr-un Memoriu): ,,Dacă întreaga opinie publică românească, cu noi toți, am fost pentru recucerirea provinciilor rupte prin agresiune de la patria mumă, suntem categoric în contră ca România să urmărească obiective de agresiune. Nu este admisibil să ne prezentăm ca agresori față de Rusia, astăzi aliata Angliei, probabil învingătoare, pentru alt obiectiv decât Bucovina sau Basarabia – în tovărășie de arme cu Ungaria și cu Axa, care ne-au rupt printr-un act arbitrar, neratificat de nimeni, o parte importantă a țării noastre, vătămându-ne teritoriul, mândria și onoarea națională. Chiar și tovărășia de arme de până acum, impusă de împrejurări, este cât se poate de supărătoare, câtă vreme nu am primit nicio satisfacție în problema Transilvaniei, dar are totuși o singură justificare: aceea că este menită să repare pierderea suferită, înainte cu un an, în urma presiunii exercitate de Axă, care la vremea sa ne-a legat mâinile, oprindu-ne să ne apărăm. Ar fi prea pretențios să credem că continuarea războiului germano – rus ar depinde de colaborarea noastră, precum este nu mai puțin pretențios să proclamăm noi, România, război sfânt contra Rusiei, pentru organizarea ei internă, de stat și socială. Războiul sfânt, militar și politic, să-l păstrăm pentru România Mare, cu toate provinciile sale. Nu avem nici un soldat de sacrificat pentru scopuri străine. Trebuie să cruţăm armata noastră pentru scopurile noastre româneşti, care sunt multe şi mari şi de tragică actualitate pentru foarte apropiate vremuri… Nu-i admisibil ca noi să servim argumente și motive în sprijinul celor ce urmăresc să ne împingă spre răsărit, eliminându-se din cetatea naturală a Transilvaniei, leagănul românismului și mai ales nu este admisibil să ne legăm soarta prin războaie de cucerire și agresiune cu Axa”.
• Grigore Gafencu aprecia și el, la 3 august 1941: ,,Războiul nostru național se oprește însă la Nistru. Deoarece țelurile militare nu pot fi tot atât de precis limitate ca țelurile politice, trecerea Nistrului se poate impune din motive tactice și strategice. Țelurile politice nu trebuie însă să depășească vechiul hotar românesc. Nu numai fiindcă, întinzându-ne prea departe, slăbim pozițiile Statului român, care nu poate administra temeinic și stăpâni în siguranță tot ce cuprinde azi; nu numai fiindcă trezim noi pretenții împotriva ținuturilor noastre apusene, dar mai ales fiindcă clătinăm noi înșine și șubrezim temelia de drept, argumentele istorice, geografice și etnice, pe care a stat și stă România. Tot ce trece dincolo de Nistru este o provocare față de un vecin puternic, mai ușor, poate, de învins decât de înlăturat și împotriva reacțiunilor căruia nu vom mai putea ridica nicio îndreptățire și nicio stavilă, în cazul unei prăbușiri germane sau a unei păci de compromis”.
• Atitudine față de continuarea războiului dincolo de Nistru au luat și unele cadre de conducere ale armatei.
În august 1941, generalul Gheorghe Gheorghiu, ofițer de legătură al lui Ion Antonescu cu Misiunea Militară Germană, i-a prezentat generalului Nicolae Ciupercă, comandantul Armatei 4, o scrisoare pe care generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3, o adresase Comandamentului german prin care solicita onoarea de a continua operațiile alături de Wehrmacht, şi i-a sugerat să adreseze și el o cerere asemănătoare Comandamentului german (lăsând să se înțeleagă că acest lucru era dorit și de către Ion Antonescu). Răspunsul generalului Nicolae Ciupercă a fost: ,,Regret, o asemenea scrisoare eu nu pot face, pentru simplul motiv că eu personal sunt contra operațiunilor de așa mare amplitudine din partea armatei noastre, care nu este armată mondială sau europeană”. Același punct de vedere l-a susținut și în fața generalului Alexandru Ioanițiu, șeful Marelui Cartier General, care l-a informat, cu siguranță, pe mareșalul Ion Antonescu. Peste nicio lună (9 septembrie 1941), generalul Nicolae Ciupercă avea să fie înlocuit de la comanda Armatei 4, fără să i se aducă acuzații de incompetență.
• În conflict cu Ion Antonescu, în ceea ce privește numărul marilor unități române care urmau să participe pe front la campania anului 1942, a intrat, la sfârșitul anului 1941, și generalul Iosif Iacobici, șeful Marelui Cartier General, care s-a pronunțat ca acesta să nu depășească opt divizii. Ca urmare, la 17 ianuarie 1942, a fost demis de la șefia Marelui Stat Major.
Peste ani (în 1945, în timp ce era anchetat), referindu-se la acțiunile de luptă pentru ocuparea Odessei, la care a participat, generalul Iosif Iacobici avea să declare că în 1941, din punct de vedere strategic, acest lucru era necesar, deoarece ,,principiile strategice rămân valabile și în fața tribunalelor”.
♦ Tuturor, Conducătorul Statului român, le-a răspuns, la 5 septembrie 1941, în şedinţa Consiliului de Miniştri, când întreba şi răspundea în acelaşi timp: ,,În circumstanţele internaţionale de azi pe ce ne putem sprijini situaţia noastră? Pe germani. Nu ne sprijinim pe Germania – suntem sfârtecaţi. Dacă o făceam la timp, scăpam statul românesc. Şi în lupta pe care o purtăm, puteam eu, când se băteau germanii cu ruşii, după ce am luat Basarabia, puteam să mă opresc?… Puteam să stau cu braţele încrucişate când germanii se băteau cu ruşii şi să aştept să ni se dea Basarabia de către englezi?… Ar fi fost o dezonoare pentru noi să mă fi dus până la Nistru şi să le fi spus nemţilor apoi: La revedere!”.
♦ ,,Politică – naţională – dramatică – costisitoare – inevitabilă”, în aprecierea academicianului Florin Constantiniu, decizia lui Ion Antonescu de a continua participarea la război dincolo de Nistru a fost aprobată şi contestată în epocă de diferite personalităţi politice şi militare, rămânând discutabilă şi în deceniile următoare, chiar şi astăzi.
♦ Valabilă rămâne şi întrebarea: Până unde şi cu ce forţe dincolo de Nistru?

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu