You are currently viewing EDITORIAL LITERAR: Flori Bungete – Povestea omului de zăpadă

EDITORIAL LITERAR: Flori Bungete – Povestea omului de zăpadă

  • Post category:Editorial

Într-o iarnă când a nins peste tot și peste toate,
De picau pânʼ la pământ pomii aplecați de spate,
Cum spuneam, în acea iarnă  desprinsă ca din poveste,
S-a-ntâmplat, ce s-a-ntâmplat, că-nainte mult mai este!
Erau casele pitite printre-naltele troiene,
Ca ciupercile ieșite după ploaie prin vâlcele.
Căci pe ele se-așezase așa de multă zăpadă…
Iar fumul ieșea furiș… coșul nici gând să se vadă.
Abia de priveai afară, prin ferestrele-nghețate,
Cu toate că-n sobă focul, arsese și peste noapte.
Pe un ger așa cumplit, la o margine de sat,
Poposi o mogâldeață… ca un om mai mic de stat.
Rotunjor era aproape… chiar un pic cam burticos,
Iar picioarele-i lipseau, se târa direct pe jos.
Mâini avea, dar numai una pe lângă el atârna,
Că cealaltă , ocupată, bine-o mătură ținea.
Un nas mare dintr-un morcov, ochi și gură de cărbune,
Iar drept nasturi la… palton… niște urme de tăciune.
Bine-nfășurat la gât purta mândru un fular,
Și pe cap, o oală spartă, adunată dintr-un par!
S-a oprit la prima casă care i-a ieșit în cale,
Peste poate de-obosit, a bătut la poartă-agale.
Cum nimeni nu i-a răspuns, el mai încercă odată,
Și-auzi, din fundul curții, cum un câine tare latră.
-Vino, rogu-te îi zise, deschide-mi poarta de vrei,

Să-mpart cu tine ograda, hai vino te rog… Grivei!
-Ha, ha, ha, ce poantă bună, uite că n-ai nimerit,
Pe mine mă cheamă Ursu, dar oricum, bine-ai venit!
Chiar mă plictiseam să știi, singur cuc acum pe-afară,
Când ceilalți stau lângă sobă, la căldură în căscioară.
Trai pe ei… nu ca pe mine care stau în gerul iernii,
Cum aș sta ziua la umbră, uite-așa ca-n toiul verii.
Dar nici nu te-am întrebat: cine ești, de unde vii,
Și-ncotro te poartă… pașii, pe așa… intemperii?
-Eu, sunt Omul de Zăpadă, născut în satul vecin,
Ieri, așa pe la amiază, dar viața mi-a fost un chin.
-Cum se poate, doar de-o zi, și-așa mare te-ai făcut?
Nu te cred… eu am un an, și… uite cât am crescut!
Nici eu nu sunt chiar micuț, dar uitându-mă la tine,
Nu pot să nu mă întreb: cât ai să crești până mâine?
-Astai bună, bag de seamă că tu nu ai mai zărit
Până acum  un… om ca mine, din zăpadă construit?
Atunci, hai să-ți spun povestea celor mulți, așa ca mine,
Care nu trăim prea mult… viața se măsoară-n zile.
Un copil pe primul om, l-a făcut de vrei să știi ,
Când se juca în grădină, așa… fără jucării.
Doar zăpadă-n jur avea și din ea făcu un turn
Din trei bulgări așezați unul peste altul… bun…
Până aici ai înțeles?… Te văd un pic cam mirat!
Dar să vezi de-acum în colo… stai să-ți spun ce s-a-ntâmplat!
Se gândi copilul bine, cum să-l facă mai frumos,
Și îi puse ca drept nas un morcov mare, gustos.
Din cărbuni i-a pus doi ochi și o gură, că-i firesc,
Iar pe cap i-a pus o oală, spartă-n fund în loc de fes.
Luă o mătură tocită și i-o puse într-o mână,

 

Iar în jurul gâtului, un fular mare de lână.
-Gata omul!, zise el, bucuros nevoie mare,
Și intră în casă iute, că se făcuse răcoare.
Peste noapte Zâna Iernii, i-a dat viață-așa în glumă,
Însă Omul de Zăpadă, a făcut o faptă bună.
A dat tot ce a primit celor ce-aveau trebuință,
Iar el a rămas golaș, așa cum a luat ființă.
Când a văzut buna zână cât a fost de generos,
Lui i-a dat  pe veci să aibă, darul cel mai prețios.
Dragostea copiilor, tot mereu să-l însoțească,
Și în fiecare iarnă, ca simbol să-l construiască.
Asta e povestea mea, a Omului de Zăpadă,
Însă copiii de-acum, nu mai vor să o-nțeleagă.
Uite, de exemplu eu, stai să vezi ce am pățit,
Și apoi să nu te miri cât sunt de dezamăgit.
Cum spuneam, ieri la amiză, mi-au dat viață trei copii,
După orele de școală, în curtea de vizavi.
Mulțumit nevoie mare eram tare bucuros,
Că-mi pusese și căciulă și fularul călduros.
Dar fericirea la mine a durat numai puțin,
Uite, și să plâng îmi vine, nici nu pot să mă abțin!
Eu nimic nu le-am stricat, însă așa dintr-o dată,
Au început bulgăreala cu zăpadă înghețată.
M-au lovit chiar peste față, și sufletul mi-au rănit,
Așa că am prins iar viață și în lume am pornit.
De vrei să îți fiu tovarăș, aici cu tine rămân…
-Chiar te rog, zise cățelul, stâpânul meu este bun!
Mie îmi dă de mâncare, apă călduță să beau,
Și drumul din lanț îmi dă să mă plimb atunci când vreau.
Vezi, acum iese din casă… uite-l cât este de mic,
Dar nu-ți face nicio grijă… n-are teamă de nimic!
Cum văzu copilul, Omul de Zăpadă din ogradă,
Se frecă la ochi mirat, parcă nu-i venea să creadă.
– Cum se poate, e minune, zise tare către câine,
L-ai făcut tu astă noapte, singur, singur, fără mine?
Eu ieșisem hotărât de un om să mă apuc,
Din zăpadă, dar văd bine că este deja făcut!
Sau Zâna Iernii cea bună l-a adus la mine-n curte,
Drept răsplată că am fost ascultător și cuminte?
-Vezi, șopti cățelu-ncet, către Omul de Zăpadă,
Ți-am spus că stăpânul meu, s-o bucura să te vadă?
– Ai avut mare dreptate însă-mi pare tare rău,
Că mă voi topi curând, nu pot sta cu voi mereu.
Asta este soarta mea, și a celorlalți ca mine,
Însă vă voi vizita și în iarna care vine!…

Din volumul „Povești pentru copii și părinți, Editura Bibliotheca, Târgoviște , 2019.

Flori Bungete