În Lumea Umbrelor stăpână,

Moartea, ne cheamă la cafea

Și, în regim de pensiune,

Ne-oferă-un loc în casa sa.

În casa sufletelor goale,

Cele spălate de păcate,

În lungul drum al trecerii,

Din lume, spre eternitate.

Sunt suflete greu încercate,

Ce-au așteptat în purgatoriu

Iertarea, calea spre lumină,

Și-au ascultat rechizitoriu.

Li s-au adus la cunoștință,

Ce grele fapte-au săvârșit,

Când trupul, gazdă trecătoare,

Semeț, prin lume a pășit.

Câtă trufie și-ngâmfare,

Și câte pofte ne-nfrânate,

Câte plăceri, destrăbălare…

Trecute pe răboj sunt toate!

Nu e păcat, câtuși de mic,

Acolo, sus, să nu se știe,

Fie comis premeditat,

Fie prin simplă inerție.

Prin lume simpli călători

Un țel avem: să stângem bani

Și pentru bucurii mărune

Plătim, adesea, prețuri mari.

Nu știm ce ne aduce mâine,

De fapt nu știm de va veni,

Dar noi sperăm la nemurire

Din primul ceas, din prima zi.

Căci, poate e paradoxal,

Dar moartea pune de cafea

Din clipa-n care ne-am născut

Și-așteaptă, calmă, lângă ea.

Flori Bungete