Tânărul gruzin Andrei (numele său real primit la botez), s-a născut se pare în anul 1650, în Iviria, numele clasic al Georgiei, ca fiu al lui Ioan și Maria Khurtsidze, așa cum reiese din sărindarul pe care Antim Ivireanul l-a întocmit în Învăţături pentru aşezământul cinstitei mănăstiri a Tuturor Sfinţilor, unde acesta menţionează cinci nume: „Ioan, Mariia, Macarie ieromonah, Theodosie arhiereu şi Anthim păcătosul arhiereu”. Dacă luăm în calcul o tradiție orală locală, Antim Ivireanul s-ar fi născut în localitatea Ude, situată în regiunea Meskheti, din sudul provinciei Samtskhe, în apropierea graniței cu Turcia, sau după cum susține academicianul Gheorghe Ștrempel, în provincia Karthli, cu capitala la Tiflis (orașul Tbilisi de astăzi, capitala Georgiei). Cert este că, însuși Sfântul Antim își recunoștea originea georgiană, semnându-se pe cărțile tipărite sau coordonate de el, astfel: „smeritul între ieromonahi Antim Ivireanul”, „Antim ieromonahul, georgian de neam”, „Antim Ieromonahul, tipograful din Iviria”, „Antim Ivireanul, episcopul Râmnicului” și „Mitropolit al Ungro-Vlahiei, Antim Ivireanul” sau „Gurdji”, care în limba arabă înseamnă georgian.

După spusele lui Anton Maria Del Chiaro, secretar al Cancelariei Domnești în timpul lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Sfântul Antim, „Mitropolitul Valahiei, de naţionalitate georgiană care, a fost sclav în tinereţe, ajunse graţie talentului ce-i dăruise Dumnezeu până la cea mai înaltă treaptă ecclesiastică”, iar ucenicul său Mihail Iștvanovici, afirmă că „tânărul Andrei a fost răpit din sânul familiei de către unii compatrioți de-ai lui, care l-au vândut turcilor”. Undeva, probabil între 1680-1685, după aproximativ 10-15 ani, a fost eliberat din robie prin răscumpărare, de către patriarhul Dosithei Nottaras al Ierusalimului, care l-a luat ucenic și l-a tuns în monahism cu numele Antim: „Este foarte probabil că a atras atenţia asupra sa şi a fost răscumpărat de patriarhul de Ierusalim, la curtea căruia şi-a format o vastă cultură şi s-a conturat ca o personalitate remarcabilă”. Acest lucru este confirmat ulterior în 1709 printr-o scrisoare adresată de către Hrisant Nottaras, nepotul lui Dosithei, sfetnicului Ianache Văcărescu, în care se preciza că „cel de față, kyr Antim, care fiind răscumpărat cu banii Sfântului Mormânt și primindu-și libertatea de la răposatul Dosithei, scriind noi scrisoarea sa de iertare”. Trăind în preajma Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, a deprins de tânăr sculptura în lemn, pictura, broderia, caligrafia şi limbile greacă, arabă şi turcă; tot acolo s-a călugărit sub numele Antim, iar mai târziu a fost hirotonit ieromonah. Noul monah Antim a ajuns prima dată în Moldova, la Mănăstirea Cetățuia, de lângă Iași, împreună cu patriarhul Dosithei, undeva în primăvara anului 1686. Aici, sub îndrumarea starețului Macarie ieromonahul, Antim a învățat limba română și slavonă, iar ulterior i-a succedat la egumenie, fapt confirmat de Hrisant Notara: „Antim a fost egumen la Cetățuia, la Iași”.

Patriarhul Dosithei Notara al Ierusalimului, aflat la Constantinopol l-a recomandat pe Antim Ivireanul domnului muntean Constantin Brâncoveanu (1688-1714), astfel ajungând după vara anului 1689 în Țara Românească, care a devenit a doua sa patrie, unde a găsit un spaţiu cultural propice, în care se întâlneau şi activau, sub patronajul domnitorului brâncovean, străluciţi oameni de cultură italieni şi greci, alături de renumiţi cărturari şi ierarhi români ortodocşi. În aceeași scrisoare a lui Hrisant Nottaras, nepotul lui Dosithei, adresată sfetnicului Ianache Văcărescu, se menționează faptul că: „…văzându-l iscusit, iarăși prin iscusința răposatului stăpân Dosithei am vorbit cu kyr Mitrofan, episcopul Buzăului, să îl învețe tipografia, tâtguindu-se să îi plătim și două sute de groși, și astfel, datorită nouă, a venit acolo la București și a devenit cunoscut și a ajuns cel ce este acum”.

Este bine cunoscut faptul că domnitorul Constantin Brâncoveanu s-a înconjurat de un grup de cărturari distinşi, reputaţi în tot sud-estul continentului şi în Orientul apropiat. Între ei s-au numărat Sevastos Kiminites, fost profesor şi rector la Marea Şcoală a Patriarhiei Ecumenice, Ioan Cariofil, şi el fost profesor şi rector la aceeaşi Mare şcoală a Patriarhiei, Ion Comnen, medic şi filosof, Iacob Pylarino, medic, contele Bartolomeo Ferrati, un medic excelent practician, înveşmântat cu o eleganţă uimitoare şi îmbucurătoare pentru ochii bucureştenilor, Manu Apostol, om de afaceri preocupat să investească în tipărirea cărţilor, Ion Românul, un pseudonim sub care se ascundea secretarul italian Giovanni Candido Romano, Anton Maria del Chiaro, agerul secretar adus după 1709 tocmai din Florenţa, medicii Evanghelista Marignazzi, un bun practician, devenit ulterior medic al ţarului, şi Mihail Schendos van der Beck, aromân în pofida numelui, preocupat de medicină şi bogăţiile Olteniei. În rândul acestora se număra şi cărturarul Antim Ivireanul.

În anul 1691, ieromonahul Antim Ivireanul a ajuns egumen al mănăstirii Sfântul Sava închinată Sfântului Mormânt și unde funcționa și Academia Domnească, fapt confirmat printr-un document din 12 decembrie 1693, în care domnitorul Constantin Brâncoveanu dăruia o biserică de piatră în Călinești-Prahova, patriarhului Dosithei Nottaras al Ierusalimului, urmând ca administratorul acestor bunuri „să fie Antim egumenul de la mănăstirea Sfântul Sava”. Tot în anul 1691, Antim Ivireanul a devenit conducătorul Tipografiei din Bucureşti, unde până în anul 1694 a publicat cinci titluri, dintre care două în limba greacă, unul cu text paralel în greacă şi română şi unul în slavonă:

-Vasile Macedoneanul, Capitole îndemnătoare, 1691 (limba greacă);

–Slujbele cuvioasei Parascheva şi a lui Grigorie Decapolitul, 1692 (limba greacă);

–Evangheliar greco-român, 1693 (limbile greacă şi română);

–Psaltire, 1694 (limba română);

–Psaltire, 1694 (limba slavonă).

Cinci ani mai târziu, în anul 1696 a devenit egumen al Mănăstirii Snagov, unde a mutat și tipografia domnească, timp în care, până în 1701, a tipărit 16 cărți: 7 grecești, 6 românești, una slavonă, una slavo-română și una greco-arabă (Liturghierul greco-arab, în 1701, prima carte din lume tipărită cu caractere arabe). Despre egumenatul său de la Mănăstirea Snagov, ieromonahul Antim Ivireanul pomenește în scrisoarea sa din 13 ianuarie 1712, adresată domnitorului Constantin Brâncoveanu: „Nici mănăstirea Sneagovului no am luat-o cu de-a sila. Iară ce am lucrat în 7 ani [1694-1701], ce am făcut acolo (nu atâta din venitul casei, cât din sudorile feţii mele), lucrurile acelea mărturisesc la toţi, şi măcar că măriia ta nu pohtiiai să es de acolo, iar cine au fost pricinuitorii eşirii mele vor da seama înaintea lui Dumnezeu; iară încailea am eşit cu cinste şi nimenea nu mi-au luat seama, căci să vedea că am făcut şi am adaos, iară n-am stricat, iar nici datorie n-am lăsat”.

Prin activitatea sa tipografică, a sprijinit și alte popoare ortodoxe, imprimând cărți pentru slavi, greci și arabi (din Patriarhia Antiohiei). De exemplu, Antim Ivireanul este și autorul unei remarcabile opere tipografice multi-script, Liturghierul greco-arab din 1701, care a fost una dintre primele cărți tipărite cu litere mobile din lume având caractere arabe (în anul 1706, aceeași instalație tipografică cu caractere arabe a fost dăruită patriarhului Atanasie Dabas, care a instalat-o la Alep).

În anul 1699, Antim Ivireanul a trimis pe unul din cei mai buni ucenici ai săi, ipodiaconul Mihail Ștefan, la Alba Iulia, unde a tipărit o Bucoavnă și un Chiriacodromion. Pe același Mihail Ștefan (Ștefanovici sau Iștvanovici), l-a trimis în țara sa de origine, Georgia, unde, la Tbilisi, ipodiaconul a pus bazele primei tiparnițe cu caractere georgiene din țara natală a lui Antim, unde au fost tipărite mai multe cărți în limba georgiană. Pe lângă lucrările tipărite, au rămas de la el și câteva manuscrise:

-Primul manuscris rămas, Chipurile Vechiului și Noului Testament, adică obrazele oamenilor celor vestiți ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie și în Evanghelie și adunare pe scurt a istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor … , cu 22 foi text, la care se adaugă 503 portrete în medalion, 3 schițe și 8 desene, tot în medalion, cu personaje din Vechiul Testament (Târgoviște, 1709, manuscrisul original se găsește la Kiev, iar în România există o copie realizată de dascălul Popa Flor, realizată pe la mijlocul secolului al XVIII-lea);

-Tot în manuscris a rămas și opera sa omiletică, Didahiile (cu 28 predici la diferite sărbători și 7 cuvântări ocazionale).

Până în anul 1701, când s-a întors la Bucureşti, Antim Ivireanul a avut o intensă activitate tipografică, materializată la Snagov, în publicarea a 16 cărţi: 7 în greacă; 6 în română; 1 în slavonă şi română; 1 în greacă şi arabă:

– Slujba sfinţilor Constantin şi Elena, 1696 (română şi slavonă) – tiparită de Mihai Iştvanovici care semnează şi prefaţa, menţionându-l pe Antim în calitate de dascăl în ale tipografiei;

– Anthologhion al slujbelor pentru tot anul, 1697 (limba greacă);

– Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, 1697 (limba greacă);

– Gheorghe Maiota, Cuvânt panegiric la Împăratul cel încoronat de Dumnezeu și întocmai cu Apostolii Marele Constantin, 1697 (limba greacă);

– Meletie Smotriţki, Dreapta alcătuire a gramaticei slavoneşti, 1697 (limba slavonă);

– Dumnezeiasca și Sfânta Evanghelie, 1697 (limba română);

– Acatistul Maicii Domnului, 1698 (limba română) – exemplar unic în Biblioteca Sfântului Sinod

– Maxim Peloponezianul, Carte sau lumină cu drepte dovediri din dogmele besericii răsăritului asupra dejghinării papistaşilor, 1699 (limba română);

-Petru Movilă, Mărturisirea credinţei ortodoxe Bisericii Sobornicești și Apostolice a Răsăritului; Expunere despre cele trei virtuţi, 1699 (limba greacă);

–Poveste de jale, [1696-1699] (limba română) – nu se păstrează niciun exemplar. Titlul este cunoscut doar dintr-o copie manuscrisă;

–  Învăţături creştineşti, 1700 (limba română) – tipograf Gheorghe Radovici;

–  Floarea darurilor, 1700. (limba română);

–  Psaltire, 1700 (limba greacă);

–  Liturghier grecesc şi arăbesc, 1701 (limbile greacă şi arabă);

–  Sevastos Kyminitis, Eortologhion, 1701 (limba greacă);

– Ioan Comnen, Proschinatarul sfântului munte al Atosului, 1701 (limba greacă) – tipografia lui Antim Ivireanul.

În anul 1701 Antim Ivireanul a revenit în Bucureşti, aducând cu sine materialul tipografic de la Mănăstirea Snagov, al cărei egumen continuă să fie până la data de 21 mai 1704. Ulterior, și-a instalat tiparniţele la Mitropolie, unde a continuat să tipărească până la numirea sa la 16 martie 1705, ca Episcop de Râmnic. În această perioadă, a publicat următoarele titluri, la care se adaugă și cele trei cărți publicate între 1715-1716:

-Ştefan Brâncoveanu, Cuvânt panegiric la cel întocmai cu Apostolii, Marele Constantin, 1701, 1702 (limba greacă);

-Ştefan Brâncoveanu, Cuvânt panegiric la martirul Ştefan, 1701, 1702 (limba greacă);

–Slujba Cuvioasei Maicii Noastre Matrona Hiopolita, 1702 (limba greacă);

–Ceaslov grecesc şi arăbesc, 1702 (limbile greacă şi arabă);

–Noul Testament, 1703 (limba română);

–Acatistul Maicii Domnului și cu alte rugăciuni de folos, 1703 (limba română);

-Sevastos Kyminitis, Învăţătură dogmatică a prea sfintei biserici răsăritene și universale, 1703 (limba greacă);

–Explicarea și slujba la sfinţirea bisericii, 1703 (limba greacă);

-Ştefan Brâncoveanu, Cuvânt panegiric la slăvita mutare Maicii lui Dumnezeu, 1703 (limba greacă);

–Ceaslov, 1703 (limbile slavonă şi română);

-Radu Brâncoveanu, Cuvântare la patima cea de lume mântuitoare a cuvântului Divino-Uman, 1704 (limba greacă);

-Plutarch Cheroneul, Paralele greceşti şi romane, 1704;

–Slujba celui întru sfinți Părintelui nostru Visarion, arhiepiscopul Larisei, făcătorul de minuni, 1705 (limba greacă);

-Sfaturi creștino-politice către domnitorul Ștefan Cantacuzino, 1715 (limba greacă);

-Patriarhul Dosithei al Ierusalimului, Istoria patriarhilor Ierusalimului, 1715 (limba greacă).

Bibliografie:

-Ioan Bianu, Nerva Hodoş, Bibliografia românescă veche, Tom I, Bucuresci: Stabilimentul Grafic I. V. Socec, 1903;

-Anton Maria Del Chiaro, Revoluțiile Valahiei, în româneşte de S. Cris-Cristian, cu o introducere de Nicolae Iorga, Editura Viața Românească, Iași, 1929;

-Dumitru Stăniloae, Viața și activitatea patriarhului Dosithei al Ierusalimului și legăturile lui cu Țările Românești, Teză de doctorat, Institutul de Arte Grafice și Editura Glasul Bucovinei, Cernăuți, 1929;

-Teodor Cerbuleț, Antim Ivireanul (1650 – 1716), Bucureşti, 1939;

-Niculae Șerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, în „Revista Bisericii Ortodoxe Române”, nr. 8-9, 1956;

–Istoria literaturii române, vol. I, Folclorul. Literatura română în perioada feudală (1400-1780), coord.: acad. Al. Rosetti, Mihai Pop, I. Pervain, Al. Piru, Editura Academiei Române, București, 1964;

-Virgil Molin, Antim Ivireanul – editor şi tipograf la Râmnic, în „Mitropolia Olteniei”, Anul XVIII, nr. 9-10, 1966;

-George Călinescu, Istoria literaturii române. Compendiu, Ediție cartonată, Editura pentru Literatură, București, 1968;

-Mihai Gabriel Popescu, Mitropolitul Ungrovlahiei, Antim Ivireanul, cârmuitor bisericesc și propovăduitor al Evangheliei, Teză de doctorat, în „Studii Teologice”, Anul XXI, nr. 1-2, București, 1969;

-Antim Ivireanul, Opere, Ediție critică și studiu introductiv de Gabriel Ștrempel, Editura Minerva, București, 1972;

-Fanny Djindjihaşvili, Antim Ivireanul, cărturar umanist, Editura Junimea, Iaşi, 1982;

-Gabriel Ștrempel, Antim Ivireanul, Editura Academiei Române, București, 1997;

-Lucian Predescu, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti, 1999;

-Dan Horia Mazilu, Introducere în opera lui Antim Ivireanul, Editura Minerva, București, 1999;

-Costea Marinoiu, Activitatea tipografică din timpul lui Antim Ivireanul, la Râmnic și Târgoviște, în „Curier. Revistă de cultură și bibliologie”, Anul VII, nr. 2 (13), Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2000;

-Sfântul Antim Ivireanul, Scrisori, ediție îngrijită de părintele arhimandrit Mihail Stanciu și academicianul  Gabriel Ștrempel, Editura Basilica, București, 2004;

-Arhim. Sofian Boghiu, Sfântul Antim Ivireanul și Mânăstirea Tuturor Sfinților, Editura Bizantină, București, 2005;

-Gianina Picioruș, Antim Ivireanul, avangarda literară a paradisului. Viața și opera, Editura Teologie pentru azi, București, 2010;

-Antim Ivireanul, Liturghierul. Târgoviște 1713, Ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Ana Bobu, Editura Miron Costin, Roman, 2013;

-Erich Agnes, Printing activity în Târgoviște during Constantin Brâncoveanu`s age, în the Annals of „Valahia University Târgoviște”, Letters section, volume XII, Issue 2, Valahia University Press, Târgoviște, 2014;

-Ion Croitoru, Contribuţia Sfântului Antim Ivireanul la controversa dintre patriarhul Ierusalimului Dositei Notaras şi marele logofăt al Patriarhiei Ecumenice Ioan Cariofil, în „Spiritualitatea mărturisitoare a culturii româneşti în perioada Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu”, volum coordonat de Pr. Dr. Ştefan Zară, Colecția Studia Academica 1, Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului, Râmnicu Vâlcea, 2014;

-Ion Croitoru, Când și unde a învățat Sfântul Antim Ivireanul arta tiparului?, în „Educație și Mărturisire. Formarea creștină a tinerilor în spiritul viu al tradiției”, editori: Pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, Pr. conf. univ. dr. Cristian Sonea, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2017;

-Ion Croitoru, Sfântul Antim Ivireanul – apărător al legii strămoșești, Colecția „Memoria Historiae” – 4, Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului, Râmnicu-Vâlcea, 2019;

-Cornel Mărculescu, Antim Ivireanul (1650-1716) – ctitor de cultură și spiritualitate creștină, întemeietorul primei biblioteci publice din Țara Românească, în vol. „Tipăriturile de la Târgoviște ale Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul”, Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, Târgoviște, 2023.

Prof.dr. Cornel Mărculescu