Văzând că nu are încotro, Radu acceptă cu dragă inimă bucatele dăruite de Florica. Așeză lângă coș, în sanie sacoșele și gențile de voiaj în care își avea lucrurile aduse de la București și porni la drum, spre cabană, alături de Gheorghe.
-Să te întorci repede, să nu te prindă seara pe drum!, mai strigă Florica în urma lor.
-Stai fără grijă, drumu-i bun! Așa-i muierea, să zică ea ceva… Hehe, cât am colindat eu munții ăștia cu salvamontiștii… Am fost voluntar. Nu știu dacă ți-am mai spus…
-Nu, nu mi-ai spus niciodată…
-Eu și Matei. El e cu câțiva ani mai mare. Și acum, dacă este nevoie, mai dau câte o mână de ajutor. Am învățat multe în toți acei ani. Știu să folosesc o stație, doar ai văzut, comunic cu dumneata foarte ușor, am învățat să acord primul ajutor, să imobilizez o fractură…
-Mă surprinzi… zise Radu. Uite domnule, acum mă simt mai în siguranță pe munte…
-Oricând dornic să dau o mână de ajutor!… răspunse Gheorghe. Ca de exemplu, acum, la căratul bagajelor…
Radu coborî din sanie, căci ajunseseră deja în fașa porții, se întinse puțin ca să se dezmorțească, apoi se trânti în zăpadă pe spate cât era de lung, rămânând nemișcat preț de câteva minute după care se ridică și privi în jur, de parcă atunci ar fi văzut pentru prima dată minunata priveliște, trase aer adânc în piept și spuse:
-E minunat!, după care deschise poarta.
De pe terasă, imediat ce îl simți, Ursu îi ieși în întâmpinare, mai, mai să-l dărâme. Nu se mai văzuseră de atâta timp, și nu se aștepta la o asemenea… primire. După ce se gudură un timp pe lângă el, Ursu căută cu privirea în jur. Nemaivăzând pe nimeni altcineva, în afară de Gheorghe, puse capul în pământ și scheună de câteva ori. Radu înțelese dezamăgirea câinelui, îi mângâie drăgăstos blana și îi spuse:
-Sunt singur… de data aceasta. O să fim numai noi doi, dar o să fie bine… Am nevoie de compania ta. Acum, hai să-l ajutăm pe domnul voluntar la bagaje! Sau, cumva, oi fi și tu vreun pui de ,,salvamontist”?
-Bunicul și tatăl lui erau nelipsiti de la acțiunile de salvare. El nu a fost decât de câteva ori cu mine, pe-aici prin împrejurimi.
Cu brațele pline, Radu urcă pe terasă, deschise ușa și intră. Se opri pentru o clipă, apoi puse gențile jos și se îndreptă spre șemineu. Frigea, deci, așa se explica căldura plăcută din camera mare de la intrare. Era de fapt singura cameră de la parter, completată de bucătărie, un dormitor mic, baie și două debarale. Dormitoarele celelalte, două la număr, dotate fiecare cu câte o baie, se aflau la etaj. Plus o cameră de relaxare, în mijlocul căreia trona o masă de biliard.
Etajul, era de fapt conceput ca o mansardă, unică în felul ei, ceea ce îi dădea un farmec aparte. Piesele de rezistență erau ferestrele. Se vedea clar priceperea și imaginația arhitectului, dar și a constructorilor.
După el, intră Gheorghe cu restul de bagaje.
-E în regulă, văd. Nu s-a răcit încă. A, dar încă mai ard câțiva tăciuni. Acum mai pun câteva lemne și o ia din loc iar. Sus nu l-am aprins, dar e totul pregătit, în dormitorul mare. Dacă e în regulă…adică dacă doriți să dormiți acolo, urc imediat și îi dau drumul. Sau…
-Nu, nu e nicio problemă. E OK, numai că te rog, lasă-mă pe mine aici, aprinde tu sus! Îmi face plăcere să răscolesc prin cenușă după tăciuni…
-Desigur! Apoi o să plec, se lasă seara… și se sperie Florica.
-Nu te rețin, nu vreau să intru în conflict cu ea!, zise Radu. Dacă o să mai am nevoie de ceva, te chem prin stație. Sper să funcționeze.
-Am avut grijă de dimineață să o pun în funcțiune, merge. Încă nu-i semnal pentru telefon până aici.
-Nici nu-mi doresc. Vreau să fiu rupt de… tehnologia modernă. O săptămână, măcar, să fiu ,,liber de orice contract”. Îți poți imagina? Vreau să-mi reneg… existența.
După ce rămase singur, Radu se apucă să despacheteze și să-și aranjeze lucrurile. Începuse să se însereze. Marele avantaj pe care îl avea locul acesta, destul de ostil în alte privințe, era acela că exista rețea de curent electric, care se prelungea de altfel până peste cabană. Se prindeau chiar și câteva posturi de televiziune, apa era captată de la un izvor direct din munte, lemne din belșug, aduse, tăiate și așezate sub aplecătoarea din spatele cabanei de cu vară de… administrator, nimeni altul decât, mai nou, voluntarul salvamontist Gheorghe.
Făcu toate aceste treburi, însoțit la fiecare pas de Ursu, bineînțeles. Nu uită nici să mai întețească focul din dormitor, creând astfel o atmosferă destul de potrivită pentru a petrece liniștit, într-un somn odihnitor, o noapte lungă și friguroasă de iarnă. Căci, o dată cu înserarea, se întețise și frigul. Nu era chiar o noapte geroasă, așa cum s-ar fi cuvenit pentru Ajunul Crăciunului, dar nici prea blândă nu se anunța.
Preocupat cu toate cele, Radu remarcă surprins că ceasul arăta nici mai mult nici mai puțin de ora la care, în mod normal cina trebuia să fi fost luată. Abia atunci, simți o senzație de foame și zise:
-Ursu, ție nu ți-e foame? Cred că ar fi cazul să mâncăm ceva… Ce zici? Hmm! Dai din coadă aprobator, ia hai să vedem noi ce încropim! În nici un caz nu ne atingem de mâncarea dăruită de coana Florica! Mamă și ce de bunătăți! Dar acelea sunt doar pentru masa de Crăciun.
Era primul Crăciun din viața lui, pe care îl petrecea de unul singur, cu excepția câinelui. Știa încă din copilărie că această zi este o sărbătoare a nașterii, deci a începutului unei noi vieți. Era o sărbătoare a bucuriei, a împăcării, a întregirii familiei. Era de asemenea sărbătoarea în care se primeau cadouri și se puneau dorințe sub… Îl fulgeră un gând…
-Ursu!…Ursu!… Unde te-ai ascuns? Tu ai observat ceva? Gheorghe prea ocupat cu altele, a uitat să taie un brăduț, așa cum obișnuia în anii trecuți, când ne petreceam toți, sărbătorile la cabană. Nu-i nimic, am să tai eu unul, mâine, și o să-l împodobim împreună. Acum, hai să mâncăm ceva și să ne culcăm. M-a cam doborât oboseala. A fost o zi lungă!
Ajuns în dormitor, Radu se pregăti iute de culcare, se băgă în pat și adormi buștean. Când se trezi, destul de târziu, pregăti la repezeală micul dejun, după care ieși afară, bucurându-se, împreună cu câinele, de o vreme destul de frumoasă pentru acea dată calendaristică. Așa cum își propusese, merse și tăie un brad, destul de mărișor, îl curăță de crengile inutile, căută în debara cutiile cu ghirlande și globulețe, verifică instalația de luminițe și… așteptă seara.

După ce împodobi bradul, Radu îl privi lung, și mulțumit de cât de frumos ieșise, merse în bucătărie, mâncă ceva ușor, apoi urcă în dormitor, făcu o baie fierbinte, mai puse câteva lemne peste jarul din șemineu și se așeză pe pat.
Ursu, parcă mai neliniștit ca oricând, se așeză în cele din urmă pe preșul de lângă ușă, locul lui de dormit, scheună ușor de câteva ori și adulmecă aerul, cu urechile ciulite, de parcă de undeva din eter, i se transmiteau gânduri și șoapte neștiute.
-Ce-i Ursu, nu ai liniște? Știu cum te simți, altădată…
Altădată, în seara de dinaintea Crăciunului, după ce împodobeau bradul și despachetau cadourile, veselia era în toi. Era o bucurie de nedescris, atunci când fiecare primea, exact ce își dorise, gustând din plin Magia Crăciunului. Nu voia să se lase năpădit de trecut, nu asta își propusese venind aici. Venise cu scopul de a fi, după cum și-a dorit, El cu El, să-și pună ordine în gânduri, să se elibereze. Însă, fără să vrea, trecutul îl năpădea, îi invada mintea și sufletul.
Se lăsase întunericul de mult, dar era o noapte înstelată, așa că Radu stinsese toate luminile. Se întinse pe pat și rămase cu ochii ațintiți spre bota cerului, care se revărsa deasupra cabanei în toată splendoarea lui. Stelele păreau… ireale, magice, mai sclipitoare ca niciodată, acaparându-i atenția și îndemnându-l la meditație. Nu se auzea nimic, absolut nimic în jur. Totul era… tăcere.

,,Ascultă-n liniște tăcerea
Atât cât poți de mult,
N-o întreba, nu îi răspunde,
Ascult-o, și atât!

Ascultă șoaptele nespuse
Și vorbe nerostite,
Când în tăcere te scufunzi
Ca-n ape liniștite!

Ascultă liniștea din stele
Când blând lucesc în noapte,
Cufundă-te-n tăcerea lor
Ca-n ierburi aromate!”…

Aceste versuri îi veniră în minte, instantaneu, dar nu se împotrivi în niciun fel. Se lăsă pradă aducerilor aminte… învăluit în tăcere și mister.

Flori Bungete