MIHAI VITEAZUL

Sus, pe deal, la Mănăstire,

Șade capul lui Mihai,

Voievodul ce-a unit,

Din trei părți, un singur plai.

Zace capul, fără trup,

De-a dreapta, în Mănăstire,

Într-o raclă, spre cinstire

Și spre vie amintire.

Mulți, azi, se numesc Mihai,

Dar doar unu-a cutezat,

Să unească întreg neamul.

Vitejia, l-a costat!

Fiul lui Pătrașcu-Vodă

Și-al Tudorei, de la han,

Va rămâne peste veacuri,

Pomenit din neam, în neam!

TUDOR VLADIMIRESCU

Pe sub poala codrului

Ce-mbacă-n mantie dealu

„Tudor fost-a omorât.

Plâns-a țara, plâns-a neamu”!

Plâns-au ochii lui Mihai,

Ce priveau din mănăstire,

Cum Tudor Vladimirescu

Fu lăsat fără simțire.

A fost judecat în grabă,

Ca un aprig criminal,

El, care voia dreptate

Și-a primit…în piept pumnal.

Ridicat din Vladimiri,

Din inima Gorjului,

El a fost pavăză vie

Pentru toți pandurii lui!

Eteriștilor, se pare,

Că le-a fost frică de el

Și i-au înscenat trădarea.

Mârșav planul, și mișel!

Pomenit din neam în neam

De al său vrednic popor,

Tudor, cel din Vladimiri,

E veșnic. Nemuritor!

Flori Bungete