Generalul Nicolae Dăscălescu: „Aceasta este recompensa a 40 de ani de muncă devotată până la sacrificiul vieţii în folosul Patriei”.
Cu toate că legile şi regulamentele în vigoare interziceau armatei şi militarilor să facă politică (sau să se implice în vreun fel), în mai 1945 în armata română a fost introdus – după „exemplul Armatei Roşii”, aşa cum preciza generalul Constantin Vasiliu-Răşcanu, ministrul de Război –, aparatul politic, care a contribuit la transpunerea politicii partidului comunist în mediul militar. Din motive politice, aparatul politic nu a fost revendicat (în acel moment) direct de comunişti pentru a nu da posibilitatea şi celorlalte partide politice să-şi constituie şi ele structuri asemănătoare.
La nivel central a fost înființată, la 8 mai, Direcţia Superioară pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă (E.C.P.), în subordinea nemijlocită a ministrului de Război (nu a Ministerului), generalul Constantin Vasiliu-Răşcanu fiind deja „omul” partidului comunist. La scurt timp au fost înfiinţate structuri ale aparatului E.C.P. şi la principalele comandamente din ţară.
Inițial, aparatul politic fusese experimentat în cadrul Diviziei ,,Tudor Vladimirescu”, încadrat cu comuniști români, care primiseră grade militare sovietice.
La scurt timp după impunerea guvernului dr. Petru Groza, la 6 martie 1945, generalul I.Z. Susaikov a făcut cunoscută (30 martie 1945) decizia Comandamentului suprem al U.R.S.S. privind ,,completarea secţiilor de propagandă ale armatei române” (care nu existau în acel moment), în care scop 1 000 de militari din Divizia ,,Tudor Vladimirescu-Debreţin” (aflată pe front) urmau să fie selecţionaţi și trimiși la București pentru a fi pregătiţi în acest scop, cazarea și hrana fiind asigurate de către guvernul român.
La 2 aprilie 1945, aceștia au fost îmbarcați, la Balasagyarmat, și transportați, sub conducerea lui Dumitru Petrescu, la București pentru a fi pregătiți și încadrați în aparatul politic.
În Gara de Nord au fost primiți (7 aprilie 1945) de Gheorghe Gheorghiu-Dej, fiind instruiți în cazarma ,,Mihai Viteazul” de activiști ai Partidului Comunist Român și de reprezentanți ai guvernului, între care dr. Petru Groza, Lucrețiu Pătrășcanu etc.
La 25 aprilie, ,,lotul 1 000” a fost încadrat (prin Decretul-regal nr. 1 357), în armata română, iar ,,politrucii” avansați în grad și decorați. La festivitatea, care a avut loc a doua zi, în cazarma ,,Mihai Viteazul”, au participat regele Mihai I, reprezentanți ai guvernului, armatei române și armatei sovietice etc.
La 11 mai 1945, 986 dintre ei au fost trimiși la marile unități operative române de pe front, unde au încadrat funcțiile nou înființate de ajutori ai comandanților pentru munca de educație, cultură și propagandă.
După ce au debarcat în gara Brno (20 mai), aceștia au fost repartizați la divizii, colonelul Victor Precup fiind primit (23 mai) în audiență de către generalul sovietic M.M. Managarov, comandantul Armatei 53 sovietice, care s-a arătat a fi foarte mulțumit de modul în care începuse politizarea armatei române.
Neavând tradiție în armata română, aparatul politic a fost primit ,,cu răceală și neîncredere” de majoritatea ofițerilor Armatei 1, așa cum raporta (1 iunie 1945) maiorul Aurel Ardeleanu, șeful Serviciului pentru E.C.P. În prima zi, generalul Vasile Atanasiu, comandantul armatei, a amenințat cu demisia, declarând că va lucra numai prin șeful de stat major. În scurt timp, a acceptat să discute cu locțiitorul pentru E.C.P., atrăgând atenția că ,,educația trebuie impregnată de spirit național și de suflet românesc”.
O atidudine ostilă au manifestat și alți generali și ofițeri români, între care generalul Ilie Antonescu, comandantul Diviziei 9 cavalerie, care a ripostat la acuzațiile aduse mareșalului Ion Antonescu: ,,Până aici! Antonescu rămâne un mare militar pentru care și nemții aveau stimă”.
Sublocotenentul Dumitriu din Regimentul 9 călărași a refuzat să afișeze lozinca ,,Trăiască guvernul democrat!”, iar căpitanul Buiuc, comandantul Divizionului 1 din Regimentul 9 roșiori, s-a exprimat astfel: ,,Democratizarea armatei în sensul vostru înseamnă introducerea comunismului și eu sunt contra unei apropieri cu U.R.S.S. Guvernul actual este o șleahtă de cioflingari care caută să roadă un os. Pentru mine Rădescu și Maniu sunt oameni de valoare. Rușii trebuie să plece din România, că ei cară bunurile țării. Nu voi putea suferi niciodată o prietenie cu bolșevismul rus, care este atât de înapoiat”.
La rându-i, sublocotenentul Olteanu din Escadronul 3 a declarat: ,,Noi trebuie să luptăm pentru o prietenie cu Anglia și nu cu Uniunea Sovietică”.
Cu toate acestea, erau semnalați și ,,foarte mulți ofițeri care dau tot concursul, devenind auxiliari prețioși ai aparatului de educație”. Cunoscând ,,mentalitatea ofițerului nostru”, maiorul Aurel Ardeleanu era convins că ,,dacă organele superioare ar interveni cu toată autoritatea pentru a soluționa sever și just câteva cazuri de obstrucționism, succesul muncii noastre ar fi pe deplin asigurat”.
La Armata 4, generalul Nicolae Dăscălescu a fost mai intransigent, devenind o primă victimă a mașinațiunilor lucrătorilor politici. Refuzând să colaboreze cu maiorul Vasile Cutoiu, șeful Servicului pentru E.C.P., Nicolae Dăscălescu a considerat aparatul politic ca ,,ceva străin de armata română”.
La 24 mai 1945, i-a comunicat lui Vasile Cutoiu că, atâta timp cât există, Constituția nu-i permite ,,să facă politică” în armata pe care o conducea, că singura educație care putea fi permisă era ,,Regele și religia, dimineața, la prânz și seara”. În situația în care ar fi primit ordin să permită desfășurarea de activițăți politice în armata sa, a declarat că ,,își dă demisia întrucât se declară repetent în materie de politică”.
Concomitent, a refuzat să permită reprezentanților aparatului politic să desfășoare activități educative în cadrul unităților, considerând că această activitate trebuia desfășurată doar de către comandanți. În acest sens, a ordonat ca Serviciul cultural al Marelui Stat Major să-și continue activitatea în mod independent și să nu se contopească cu noile organe pentru E.C.P.
După ce a raportat regelui Mihai I (28 mai 1945) că, în lipsa sa, generalul Victor Precup ordonase ca ajutorii pentru E.C.P. sosiți pe front, ,,să facă politică în armată”, distinsul comandant a fost înlocuit de la comanda trupelor pe care le dusese la victorie.
La îndepărtarea de la comanda Armatei 4 a unuia dintre cei mai valoroși și apreciați generali români, a contribuit și generalul Victor Precup, care a informat că generalul Nicolae Dăscălescu ,,sabotează desfășurarea muncii Educației prin piedicile pe care le pune și întârzierile pe care le provoacă” și a întrebat pe generalul F.F. Jmacenko, comandantul Armatei 40 sovietice, cui să încredințeze comanda Armatei 4 ,,dacă va fi cazul”.
Peste câteva zile (1 iunie 1945), generalul Nicolae Dăscălescu avea să fie schimbat de la comanda armatei şi trecut în rezervă. În aceeaşi zi, distinsul general raporta regelui Mihai I: „Aceasta este recompensa a 40 de ani de muncă devotată până la sacrificiul vieţii în folosul Patriei”. Peste alte câteva zile, o dare de seamă contrainformativă releva că „toţi ofiţerii regretă plecarea domnului general Dăscălescu, ca pe unul ce şi-a făcut datoria cu prisosinţă, atât ca comandant, cât şi ca om”.
În finalul raportului trimis ministrului de Război (2 iunie 1945), generalul Victor Precup s-a referit la ,,ofițerii reacționari”, care ,,nu vor și nu pot să înțeleagă că odată cu democratizarea statului actualul regim trebuie să democratizeze și armata. Sub cele trei dictaturi ei s-au constituit în clici, trăgând foloase după toate regimurile. Desigur că le vine greu să calce o tradiție. Păstrarea cu orice preț a unei discipline oarbe se atribuie faptului că comandantul și statul major vor încă să păstreze armata ca instrument orb al lor. Ei vor și azi să intervină din umbră, manevrând guvernul democrat prin intrigi, invocând chiar interesele superioare ale armatei (cazul de la Armata 4 cu expedierea de telegrame cifrate M.S. Regelui, ministrului de Război și șefului Marelui Stat Major)”. ,,Într-un regim democratic – concluziona Victor Precup – poporul trebuie să-și spună cuvântul în selecționarea cadrelor, el trebuie să prevină instalarea la conducere a unor șefi care ar putea trăda democrația și interesele poporului. Criminalii de război, rămășițele fasciste, reacționarii și toți dușmanii păcii și ai democrației trebuiesc eliminați din rândurile armatei”.
O atitudine de respingere a aparatului pentru E.C.P. au avut și alți ofițeri români.
Generalului Ioan Popescu, comandantul Diviziei 3 infanterie, menținea ,,o atmosferă de admirație pentru englezi și americani”, față de U.R.S.S. exprimându-se astfel: ,,După acest război trebuie să înceteze și în Rusia sclavajul. Rușii sunt sleiți. America în plină ascensiune este așa de tare încât bate pe toată lumea. Dacă cineva va îndrăzni să se opună va fi pulverizat … Rușii ne iau tot. După ce au murit 20 000 de oameni din această divizie nu avem voie să ținem 200 cai de captură. Depunem armele să se gate odată și asta! Toate greutățile vin din partea rușilor!”. În aprecierea aceluiași comandant ,,fără industria Germaniei România nu poate trăi. Neamțul are geniul ordinelor în sânge”.
Multe discuții în legătură cu pregătirea ecepiștilor au avut loc și la Divizia 11 infanterie, comandată de generalul Constantin Bădescu: ,,Cum? Armata noastră nu a fost educată? Nu și-a iubit țara? În armata noastră nu a fost disciplină conștientă? Să ducem armata în țară și acolo în sat să facem educație cetățenească și culturală”.
La Regimentul 92 infanterie, văzând lozinca ,,Trăiască România liberă, independentă și democrată”, comandantul a exclamat: ,,Ce este asta democrată?” și a dat ordin unui locotenent să scrie: ,,Trăiască România Mare”.
Ajutorul pentru E.C.P. de la Divizionul 2 obuziere munte constata (26 iulie 1945) că ,,ofițerii mai toți, pe toate căile, încearcă să ne pună piedici în munca noastră”.
Între întrebările și expresiile militarilor consideraţi de ecepişti reacţionari mai semnalăm: ,,De ce stăm aicea în pădure și nu mergem acasă?”; ,,Generalul Rădescu a fost un bun patriot. Petre Groza nu a realizat nimic. Rădescu a avut dreptate când a spus că reforma trebuie făcută după război”; ,,De ne-ar lua de pe capul nostru și pe rușii aștia, că ne-am săturat. Dacă ne-am scăpa de ei ar fi bine, căci sunt oameni perverși și nu poți conta pe cuvântul lor. Noi am avut de luptat în acest război cu doi dușmani: neamțul, iar în spatele nostru rusul”.
Generalul Gheorghe Mosiu, comandantul artileriei Armatei 1, avea tendința de a ,,tine trupa cât mai departe de manifestările democratice civile, tendință bazată pe vechea concepție antidemocratică că armata nu trebuie să facă politică”.
Aditudinea negativă a multor comandanți români față de introducerea în armată a aparatului politic a fost cunoscută de către conducerea Ministerului de Război, generalul Constantin Vasiliu-Rășcanu relevând (7 decembrie 1945) că ,,unii comandanți duc o acțiune voită împotriva aparatului E.C.P.”.
Au fost însă și unități în care aparatul pentru E.C.P. a fost primit cu simpatie, maiorul Vasile Cutoiu conchizând: ,,Sunt mulți binevoitori și mulți care se tem de noi. Sunt de acord că este necesar acest aparat de educație, dar se tem de noi”.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu