Despletit -o, strange -ti părul,
Nu-l mai flutura în vânt!
Lasă frunza să se așeze
Covor cald peste pământ.
Adună-l tot laolaltă
Și-mpleteste-l în cosițe,
Ca la curțile domnești
Mândrele noastre domnițe.
Ele își puneau o floare
La ureche, să dea bine.
Tu, să-ți pui, că ai de unde,
Struguri prinși într-un ciorchine.
Oi fi tu, toamnă, bogată,
Însă dezgolești pădurea
Și-alungi păsările toate.
Cum să nu mă pierd cu firea?
Cum să nu m -apuc să număr
Câte toamne au trecut,
Câtă frunză, câtă brumă
Peste mine au căzut?
Cum să nu mă întristez
Pentru frunza care moare?
Să nu las să pice-n ploaie
O lacrimă care doare?
Și să nu oftez adânc
După anii ce-au trecut?
Am ajuns în toamna vieții…
Eu biet om, tu, timp tăcut!

Flori Bungete