2.3. Strămoşii brăneştenilor  – cei cinci ,,moşi”

Această hotărnicie ne arată care erau vecinii satului, cei cinci moşi (fiind excluşi moşii Udrea şi Ianotă), precum şi domeniul Mitropoliei. Însă ea nu ne lămureşte asupra unor aspecte importante, precum: ce părţi de moşie fuseseră înstrăinate de fiecare moş, de ce lipseau doi dintre ei, existenţa unor lacune în redactarea documentului – sunt 40 de locuri goale după cuvântul stânjeni, unde trebuiau completate numerele respective.

Anaforaua marilor boieri din 2 martie 1819 atesta faptul că o parte a proprietăţii funciare a moşnenilor brăneşteni fusese transformată în proprietate privată, (,,numai căminurile caselor şi siliştea”) în vreme ce restul rămăsese în continuare să fie stăpânit în comun (,,iar la pădure şi altele nici o împărţeală nu s-a făcut, ci stăpânesc până în ziua de azi de-a valma”).

Observăm aşadar faptul că, la începutul sec. al XIX-lea în moşia Brăneşti procesul de ieşire din devălmăşie continua. El a fost favorizat de factori interni (lipsa banilor, a pământului, creşterea demografică) şi externi (instalarea domniilor fanariote, creşterea impozitelor şi taxelor, corupţia).

În 1714, sultanul Ahmed al III-lea îşi pierduse încrederea în domnitorii pământeni, după ce văzuse că Dimitrie Cantemir negociase cu Rusia un tratat antiotoman, iar Constantin Brâncoveanu făcuse acelaşi lucru, aliindu-se cu Imperiul Habsburgic. Având în vedere aceste lucruri, el decise să numească în Ţara Românească şi Moldova domni din rândul boierilor greci din cartierul Fanar al Istanbulului. S-au remarcat astfel câteva familii care şi-au împărţit tronurile principatelor mai bine de un secol: Callimachi, Moruzi, Ipsilanti, Caragea.

Funcţia de domnitor era cumpărată de la sultan de pretendentul care îi oferea acestuia cei mai mulţi bani. De regulă, banii erau împrumutaţi de la cămătari, urmând a fi restituiţi ulterior.

Odată numit în funcţie, domnitorul se deplasa la Bucureşti sau Iaşi însoţit de familie, prieteni (ce urmau a fi numiţi în cele mai importante posturi) şi creditori. Aceştia din urmă primeau funcţiile de vistiernici, sameşi, funcţionari administrativi, strângând impozitele datorate statului, din care îşi opreau o parte în contul datoriei avute la ei de către domnitor până la stingerea acesteia.

Desigur că acest sistem, în care posturile erau cumpărate şi nu ocupate pe baza meritelor personale, a introdus la noi practicile orientale: corupţia, mita, ciubucul, racile prezente şi astăzi în societatea românească.

Daniel Diaconescu

Va urma.