-Au mai rămas doar câteva…
– Ce… câteva?
– Zile de vară!
– Și ce se-ntâmplă?!
– Chiar nu știi?! Îngălbenește frunza iară!
– Îngălbenește frunza-n pomi?! Se poate oare-așa ceva?!
Abia aștept! Eu n-am văzut pom galben, toată viața mea!
– Da, că și bătrână ești! Abia ai împlinit
vreo două luni de zile, de când ai răsărit.
Așa vorbeau, pe seară, când vremea se răcea,
Regina-Nopții,-n floare, cu o micuță stea.
– Dar tu cât ești de mică, ești oare mult mai mare?
Eu de aici te văd…te văd… strălucitoare!
Nu îmi dau seama cât de mare sau cât de mică ești…
– De mult sunt sus pe cer și știu multe povești!
– Povești cu zâne și cu zmei, cum spun bunicii la nepoți?
– Povești cu anotimpuri știu și vi le spun, pe rând, la toți.
Acum e vremea Toamnei și spun a ei poveste,
că vara e pe ducă, de somn se pregătaște.
– Hai spune, spune-o dată, abia aștept s-ascult!
-Toamna e anotimpul cel mai bogat și-avut.
Și seamănă, și-adună, de mii și mii de ani,
Ea este o grădină, este un Colț de Rai!
Când blândă, când haină, când umedă, când rece,
prin toate stările, frumoasa Toamnă trece.
Îngălbenește frunza, iarba o ofilește
și păsările, toate, din codru le gonește!
– Așa-i de rea, zice-ai că-i bună…
Să te-nțeleg…îmi trebuie o săptămână.
– Îți trebuie o viață, dar sigur nu a ta,
O viață-n ani lumină, de pot să zic așa!
– Iar m-ai băgat în ceață, ce-i aia…ani lumină?!
– O viață lungă-adică, ce n-o ai în grădină.
Dar lasă asta-acum, tu ești…sezonieră.
Da ce frumos miroși!!!…- Sunt totuși efemeră!
Chiar tu ziseși c-am viață scurtă,
însă pe mine, nu asta mă frământă.
Mă tot întreb: cum or s-arate toți pomii-ngălbeniți?
– Îți spun tot eu, ascultă: vor fi cam…veștejiți.
Apoi vor fi, din ce în ce mai goi,
c-așa e cum se zice…Toamna pe la noi.
Vor fi și ploi, și vânturi, va fi și vai de tine,
ai să te zgribulești, ascultă-mă pe mine.
Exact cum ți-am mai zis, Toamna e schimbătoare,
bogată peste fire, însă…necruțătoare!

Flori Bungete