În anul 1883 cu ocazia efectuării unor lucrări pe teritoriul Arsenalului, fosta Uzină de Utilaj Petrolier din Târgoviște, și care în prima jumătate a secolului XX încă mai făcea parte din grădinile Mitropoliei, s-au găsit șase schelete de oameni.
Terenul pe care se efectuaseră săpăturile era proprietatea lui Tudorache Pitiș, un ardelean venit de peste munți, cu o pungă de aur cu care cumpărase jumătate din oraș.
Tudorache Pitiș, a fost proprietarul hotelului și teatrului Pitiș, a cărui pivniță mai există și astăzi lângă sediul BRD din Târgoviște, iar înainte de naționalizare, în clădirea Restaurantului Bucegi a funcționat Restaurantul Costică Pitiș, care fusese fostul Han Pitiș, unde se putea asculta și muzică de jazz.
Și cum este lumea cârcotașă, ca o reacție împotriva negustorului căruia îi mergeau foarte bine afacerile, au presupus că Tudorache Pitiș i-a ucis. În aceste împrejurări foarte ambigue, a fost deschis un proces pentru lămurirea situației.
După ce osemintele celor șase schelete au fost supuse analizelor, Consiliul Sanitar din București a constatat că numai unul avea urme de moarte violent, craniul fiind găurit de un glonte tras din spate, prezentând spărturi în parietal și frontal. Trebuie menționat, că la dezgroparea scheletelor, se găsise o copcă, un șnur de mătase și o bucată de postav roșu. După îndelungi examinări, s-a stabilit că scheletul era al unui bărbat cu vârsta între 30 și 40 de ani, înalt de 1,70-1,75 m, iar scheletele se pare că erau din alte vremuri. În aceste condiții, din lipsă de probe, hangiul Pitiș a fost achitat.

Un alt fapt inedit care a condus la anchetarea hangiului Teodor Pitiș, a fost afirmația lui Haralambie Popescu, nepot de fiică a lui Tudorache Pitiș, cel care susținea că din spusele bunicii sale Alexandrina Pitiș, știa că în curtea sa, sub un cireș se afla îngropat Tudor și galbenii săi. Soțul Alexandrinei Pitiș cumpărase locul din jurul Bisericii Geartoglu de la generalul Nichita Formac, care la rândul său îl cumpărase de la boierul Iordache Geartoglu, contemporanul evenimentelor, cel care îl găzduise pe Alexandru Ipsilanti, punându-i la dispoziție acestuia o aripă din casa sa cu intrare separată, în schimbul recheziționării după bunul plac a cerealelor și vitelor de la populația orașului.
Cercetând dosarul în anul 1910, Smaranda Gheorghiu a presupus că scheletul este al lui Tudor Vladimirescu, și astfel a pornit în căutarea osemintelor acestuia, hotărând să ridice un monument în memoria celui ucis mișelește la Târgoviște de către eteriști.
În acest sens, s-a adresat Primăriei orașului Târgoviște, pentru a stabili locul unde urma să fie amplasat monumentul, primind drept răspuns la 10 iulie 1910 că deja s-a amenajat un scuar în fața Mitropoliei, motivându-se că aici se consideră că a fost ucis.
Astfel, cu sprijinul Primăriei Târgoviște și din inițiativa Smarandei Gheorghiu, la 20 august 1911, a fost inaugurat în timpul desfăşurării celui de-al VIII-lea Congres al învăţătorilor din Regatul României şi din Bucovina, monumentul lui Tudor Vladimirescu care a fost amplasat în faţa Mitropoliei din Târgovişte.
Crucea din piatră fusese amplasată în parcul Mitropoliei în 1911, în apropierea locului unde se găsiseră osemintele în 1899, şi care se presupunea a fi ale lui Tudor Vladimirescu.
La câteva zile după inaugurare, la 25 august 1911, Smaranda Gheorghiu trimitea primarului o scrisoare în care îi transmitea că avea onoarea de a-i încredinţa spre păstrare crucea eroului martir al redeşteptării naţionale, exprimându-și convingerea că în curând va putea aşeza sub crucea ridicată şi osemintele lui Tudor Vladimirescu: „Domnule Primar, cunoscând trecutul glorios al vechii capitale a Munteniei, Târgoviște, și faptele eroice ale slugerului Tudor Vladimirescu, cum și simțămintele patriotice de care sunteți însuflețiți, am onoarea a vă încredința, spre păstrare, Cucea eroului și sunt sigură că o veți îngriji cu sfințenie, mai ales că am speranța că în curând vom putea așeza sub ea și osemintele celui care și-a vărsat sângele pentru patrie, în noi trezind conștiința națională”.

La 22 septembrie 1911 primarul Târgoviştei, Gonzalv Ionescu, răspundea Smarandei Gheorghiu mulțumindu-i în numele său şi al Consiliului Comunal pentru darul făcut oraşului –crucea-, pe care îl primeau rugând-o totodată să mulţumească tuturor acelora care contribuise la ridicarea ei. Fiind pătrunsă de personalitatea eroului Tudor Vladimirescu, ambasadoarea culturii românești, maica Smara i-a dedicat şi un poem în anul 1911:„ Martir al libertăţii din cer azi ne priveşte/ Şi inima ne –aprinde, ne’nalţă, ne-oţeleşte/ De sentimente o umple, frumoase, mari şi noui/ Precum ştii că avut-au ai Jiului eroi! / Pandurii, tu martire, cu sufletu-aţi luptat/  Şi spinul, pălămida din ţară aţi spulberat!”.

Cert este că Smaranda Gheorghiu a găsit osemintele lui Tudor uitate și déjà împuținate în podul Tribunalului din Târgoviște, care din păcate nu și-au putut găsi odihna sub crucea ridicată în curtea Mitropoliei. Ba mai mult, oasele au fost puse într-o raclă și au stat în altarul Bisericii Domnești, iar de aici în cafasul acesteia și îngropate ulterior în 1930 la marginea trotuarului de pe latura sudică a bisericii.

Surse:

-Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Dâmbovița, fond Primăria orașului Târgoviște;

-C. D. Aricescu, Acte Justificative la Istoria Revoluțiunii Române de la 1821, Editura Typographiei Române G. Chitiu și I. Theodorian, Craiova, 1874;

-Radu Gioglovan, Unde a fost ucis Tudor Vladimirescu, în Acta Valachica, nr. 3, Târgoviște, 1972;

-Mircea T. Georgescu, Un congres al învățătorilor la Târgoviște. Ridicarea unui monument comemorativ, în „Însemnări Pedagogice”, vol. I, Târgoviște, 1973;

-Petre Gheorghe Bîrlea, O româncă spre Polul Nord – pe urmele Smarandei Gheorghiu, Editura Sport Turism, București, 1988.

Prof.dr. Cornel Mărculescu