Martha Lucia Bibesco (n. 28 ianuarie 1889, București – d. 28 noiembrie 1973, Paris) a fost o scriitoare, om politic, diplomat și memorialistă franceză de origine română, fiica lui Ion Lahovary și a Smarandei Emma Mavrocordat, fiind una din cele mai distinse personalități ale aristocrației europene a secolului al XX-lea.
Mama sa, Smaranda (Emma) descinde din ramura moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat, iar tatăl scriitoarei, Ion N. Lahovary avea să fie de-a lungul timpului ministru al României la Paris, ministru de externe și președinte al Senatului. Prin căsătoria în 1905, cu prințul George Valentin Bibescu, nepot de frate al lui Gheorghe Bibescu, domnitorul abdicat la 1848, scriitoarea devine astfel prințesa Martha Bibescu, intrând într-o familie princiară, din care mai fac parte Ana-Elisabeta Brâncoveanu, contesa Ana de Noailles (1876-1933) și Elena Văcărescu (1864-1947), dar și cu rude franceze în genealogie directă cu familia împăratului Napoleon Bonaparte.

Prietenă și admirată de-a lungul timpului de Marcel Proust, Antoine de Saint Exupery, Paul Claudel, Charles Louis de Beavau Craon, Henry de Jouvenel, Reiner Maria Rilke, Ramsay MacDonald, Alfons al XIII-lea al Spaniei, regele Ferdinand, regina Maria, prințul Wilhelm al Germaniei, Winston Churchill, Jean Cocteau, George Bernard Show, Herbert Asquith, Abatele Mugnier, Francis James, Mihail Sebastian și nu în ultimul rând Charles de Gaulle care o desemna ca fiind „personificarea Europei”, prințesa Martha Bibescu a realizat un jurnal mamut ce cuprinde 65 de volume, începând cu anul 1908 și până la sfârșitul vieții, din care aflăm despre vizita pe care a întreprins-o în anul 1915 la Târgoviște, vechea capitală a Țării Românești „devenită orășel de provincie”.
Astfel, în ziua de 16 mai 1915 prințesa Martha Bibescu a plecat cu automobilul din București, fiind însoțită de profesorul Virgil Drăghiceanu și colonelul Cristopher Birdwood Thompson, atașatul britanic al Legației de la București, trimis de Marea Britanie cu misiunea specială de a convinge România să intre în război de partea Antantei.

Ajunsă la Târgoviște, deliberat sau nu, Martha Bibescu reface întocmai cele două itinerarii ale domnitorului Gheorghe Bibescu din 1844 și 1846, care, fiind însoțit de poetul Grigore Alexandrescu, a vizitat Mănăstirea Dealu, unde a trasat sarcina de „a se drege și preînnoi aceste falnice ziduri, ca să scape de ghiarele vremii și să slujească și de îndemn pentru țărâna vitejilor ce au fost și ceea ce pot fi” („Vestitorul românesc”, 1844). În fața craniului lui Mihai Viteazul „ucis de nemţi” (cum consemna inscripţia de atunci de la Dealu), prințesa Martha Bibescu constata faptul că relicva sfântă a neamului românesc era ocrotită doar de o nişă de sticlă, care semăna „cu o cutie de distribuire automată a ciocolatelor din gări”.
Observând indignarea prețiosului vizitator, paznicul Mănăstirii Dealu încearcă să se disculpe afirmând că „am făcut asta ca să-l apărăm de vizitatori și pentru că își scriau numele pe craniu cu creioane chimice care nu se mai șterge”.

Plecând de la Mănăstirea Dealu, prințesa Martha Bibescu a vizitat în Târgoviște Mănăstirea Stelea, unde a admirat „mormântul ogival, semănând cu totul cu mormintele ducilor de Lorena de la Nancy, ce le aparțin astăzi Habsburgilor”, al domniței Ruxandra, soția lui Alexandru al II-lea Coconul, ultimul Basarab. De aici, s-a îndreptat către Mitropolia din Târgoviște, unde, în fața inscripției de pe mormântul distrus al prințesei născută Cantacuzino – Bălașa Brâncoveanu, soția lui Ștefan Brâncoveanu, o altă „înaintașă” a celei care a fost premiată în 1954 de către Academia Franceză pentru întreaga operă cu Premiul de excelență. Așa cum se desprinde din jurnalul său, Martha Bibescu este foarte vehementă în ceea ce privește activitatea „restauratorului” Mitropoliei din Târgoviște, cunoscutul Émile André Lecomte du Noüy, arhitectul angajat în 1874 de Titu Maiorescu însărcinat și cu restaurarea Bisericii episcopale din Curtea de Argeș, acuzându-l de barbarie și că și-a permis atât la Curtea de Argeș, cât și la Târgoviște, nu să restaureze, ci să „demoleze”, suprimând sau adăugând diferite elemente de arhitectură asupra acestor monumente.
Astfel, în opinia Marthei Bibescu, Mitropolia a fost „restaurată” de către Lecomte du Noüy în așa manieră, încât i-a lăsat doar o turlă din șapte, câte avea inițial în 1521, permițându-și chiar să arunce „claie peste grămadă sub un șopron frumoasele pietre de pe vremea lui Brâncoveanu”. În plus, susținută și de Virgil Drăghiceanu, fiica lui Ion Lahovary îl acuză pe arhitectul Lecomte du Noüy de distrugerea mormântului și împrăștierea rămășițelor pământești ale prințesei Bălașa Brâncoveanu: „Drăghiceanu, îmi povestește că țigăncile salahoare care au lucrat pentru Lecomte du Noüy s-au împodobit cu bucăți de cercei și de broderii de aur găsite în mormânt”.

Noaptea dintre 16 și 17 mai 1915 a găsit-o pe Martha Bibescu la Mănăstirea Viforâta, vechea ctitorie a basarabilor, unde s-a bucurat de o primire călduroasă și a fost îndeaproape întreținută și îngrijită de către maica stareță a mănăstirii. În dimineața zilei de luni 17 mai 1915, prințesa Martha Bibescu a vizitat și ctitoria lui Constantin Brâncoveanu de la Doicești, locul unde se cunoaște, potrivit legendei, că au crescut coconii marelui domnitor, și unde, prințesa nu a mai găst decât zidurile prăbușite.

Surse:

-Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Dâmbovița, fond Primăria orașului Târgoviște;

-Martha Bibescu, Jurnal 1915, traducere de Vasile Zincenco, prefață de Ion Bulei, Editura Compania, București, 2001;

-George Marcu (coord.), Dicționarul personalităților feminine din România, Editura Meronia, București, 2009;

-Ghislain de Diesbach, Prințesa Bibescu, Ultima orhidee, Editura Vivaldi, București, 2013;

-Dumitru Hîncu, Martha Bibescu pe care n-o cunoaștem, Editura Vivaldi, București, 2016.

Prof.dr. Cornel Mărculescu