Revenind la reuniunea activului de comandă şi de partid al Forţelor Armate ale R.P.R. (Bucureşti, 6 mai 1964), se cuvine să menţionăm şi amintirile generalilor Leontin Sălăjan şi Ion Tutoveanu privind criza din Marea Caraibilor din toamna anului 1962, marcate de ipocrizie şi greşeli de exprimare în limba română. De exemplu, Leontin Sălăjan a declarat în felul următor: „Şi în afară de problemele acestea de imixtiuni modul de activitate s-a vorbit aici. Cum era cu prilejul evenimentelor din Cuba-Marea Caraibilor – s-a arătat şi ăsta e un moment foarte important care l-am şi spus, tov. Gheorghiu i-a relatat tov. Hruşciov, dar cum e posibil, ne pui în pragul războiului, eram la un pas, într-adevăr aveai impresia că aici începe o încăierare şi nu ştii, ba chiar când tov. Gheorghiu venea din Asia, se opreşte la Moscova îi spune, noi nu lăsăm, facem acuma o demonstraţie de forţă, le arătăm noi, ce crede ei că aşa şi pe dincolo, până ajunge acasă, auzim că s-a mai schimbat şi noi socotim suntem de acord, partidul nostru e de acord, am şi comentat în presă; hotărârea a fost justă, în ultimă instanţă totuşi trebuia apărată pacea. Ca să începi o catastrofă mondială, să ne atragă pe toţi, nu face, mai mult pierzi decât toată Cuba, tovarăşi. Ce rost avea? Şi nici nu era necesar, nu era necesară toată învălmăşeala aia care au făcut-o ei acolo (subl.n.)”.
La rândul său, prim-adjunctul ministrului Forţelor Armate şi şef al Marelui Stat Major a prezentat cu aceeaşi ocazie punctul său de vedere privind situaţia în care s-a aflat armata română în timpul crizei respective: „Amestecurile în treburile noastre interne şi o manifestare de şovinism de mare putere a Uniunii Sovietice s-a dovedit cu ocazia conflictului din Marea Caraibilor. Cu această ocazie am fost puşi în acelaşi timp în faţa unui fapt împlinit. Va să zică peste capul nostru s-au rezolvat o serie întreagă de probleme sau o serie întreagă de hotărâri în necunoştinţă de cauză […] Comandamentul Forţelor Armate Unite a ordonat ridicarea capacităţii de luptă a forţelor noastre armate cu ocazia evenimentelor din Marea Caraibilor, fără o prealabilă consultare a guvernelor respective. S-a încălcat prevederile Tratatului de la Varşovia, care arată în mod expres obligativitatea consultărilor şi acordului guvernului respectiv în problema păcii şi în problema războiului. Este un articol clar, precis, care prevede această stipulaţie în tratat. Ori acest lucru nu a avut loc şi s-au dat dispoziţiuni şi ordine fără ca să fim consultaţi în nici una din aceste probleme […] Deci încă de atunci de când s-au dus rachetele, s-au luat o serie întreagă de măsuri militare în Cuba, nu a fost consultată conducerea noastră de partid şi stat. Însă atunci probabil că ei s-au gândit la o, conducerea sovietică, la un oarecare conflict care ar putea şi au gândit şi la anumite măsuri, măsuri care până la urmă au fost comunicate nouă pentru a le lua. Dar însăşi problema iniţială, în problema iniţială, de la început noi nu am fost consultaţi. Aceasta este o încălcare flagrantă şi noi cu acest lucru nu suntem de acord şi sigur că fără îndoială măsurile corespunzătoare se vor lua […] E unul dintre elementele foarte importante, într-adevăr care a arătat recent acuma. Că am putea să luăm de-a lungul, multe aşa amănunte în ultimii ani, dar ce-a făcut mai recent, cazul acesta. Ca pe urmă să primim un telefon de la [mareşalul A. A.] Greciko că tov. Hruşciov a hotărât să ridicăm capacitatea de luptă […] Ca pe urmă să-i mai dea încă un ordin reprezentanţilor [sovietici] de aci, care sunt câţiva la număr; la generalul ăsta care e aici, îi dă: Verifică dacă ministru a luat măsuri (subl.n.)”.
Discursul generalului Ion Tutoveanu a fost întrerupt de Leontin Sălăjan, care a dorit să sublinieze astfel: „Bineînţeles că noi ne-am dat seama de toate problemele acestea, cum se petrec şi nu ne-am prea omorât cu executarea ordinelor lor. Am raportat la partid. Ba mai era … să începem nişte mişcări de trupe de la Dorohoi la Fălticeni, de la Fălticeni la Oradea, să fie mişcare, să nu stai pe loc. Bineînţeles că măsuri de acestea nu puteau să fie executate, căci nici nu le-am executat, aveam alte treburi. Dar iată-le amestecul tovarăşi, iată sigur despre comandantul său o să vă mai spunem noi câteva lucruri, se găsesc multe; că nu-i nici un comandament unit (Comandamentul Forţelor Armate Unite – n.n.), numai unit nu e pentru că în fond o organizaţie în mâna unui stat care să te ţină pe tine mână cum s-ar zice aşa. Asta-i toată socoteala (subl.n.)”.
Dr. PETRE OPRIS
Bibliografie:
Serviciul Istoric al Armatei, fond 3226;
Idem, fond Direcţia Superioară Politică a Armatei;
Idem, fond Microfilme;
Dan Cătănuş, Între Beijing şi Moscova. România şi conflictul sovieto-chinez, 1957-1965, volumul 1, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2004.
