În timp ce revoluţionarii strigau ,,Ole, Ole”, Ceauşescu nu mai e!”, în scenă (la televizor) apar ,,emanaţii mişcării”, cei care cunoşteau… ,,mersul trenurilor”!
Silviu Brucan: ,,Gorbaciov mi-a spus: Sunt de acord să-l trântiţi pe Ceauşescu cu condiţia ca P.C.R. .să rămână forţa conducătoare pentru că altfel va fi anarhie în ţară… În momentul în care a sosit trenul Revoluţiei, noi eram în gară, pentru că eram singurii care cunoşteam mersul trenurilor. Ne-am suit în tren şi am pus, mâna pe putere. ”.
Cătălin Ranco Piţu, procuror militar şef al Secţiei Parchetelor Militare ,,Gruparea complotistă a fost formată atât din civili (latura politică), dar şi din militari (latura militară), cu toţii marginalizaţi, într-un fel sau altul prin deciziile fostului preşedinte. Componenţii grupului au aparţinut principalelor două filoane militare (Armata şi Securitatea), de la nivel mediu până la vârf, dar şi structurilor civile ale statului român”.
Ion Iliescu, 21 decembrie 2006: ,,Eu, personal, am avut discuţii, începând din 1984, cu diverse personalităţi, printre care generalul Ioniţă, fostul ministru al Armatei… Cu Măgureanu…, cu un comandor Radu Nicolae… Am avut discuţi inclusiv în legătură cu ce s-ar putea face”.
Generalul Nicolae Militaru, la Comisia Senatorială: ,,În toamna lui 1984, în timp ce Ceauşescu trebuia să plece într-o vizită în R.F.G., era pregătită o lovitură de stat, care nu s-a executat pentru că, spre totala noastră decepţie, s-au luat nişte măsuri de contracarare. Grupul era compus din două părţi distincte: civili şi militari. În fruntea civililor era domnul Ion Iliescu, în fruntea generalilor era generalul de armată Ioniţă. Contactul dintre cele două grupuri îl făceam eu, direct între domnul Iliescu şi generalul Ioniţă. Acest lucru era în 1982… Aveam patru variante de acţiune: 1. Momentul plecării lui Ceauşescu din ţară, moment care a fost plecarea în RFG… 2. A doua variantă era când familia Ceauşescu era în ţară, dar mergea în judeţe, dar în judeţe mai îndepărtate… 3. A treia variantă era într-o zi de lucru obişnuită, când urma să fie arestaţi la locul lor… 4. A patra variantă atunci când ar fi avut loc o şedinţă de comitet executiv, trebuia să se blocheze intrarea şi să se acţioneze… Vă rog să reţineţi detaliul că a fost foarte greu să atragi în această acţiune oameni cu funcţii mari. Au aderat în mod deosebit ofiţerii tineri, comandanţi de subunităţi, ofiţeri din statele majore”.
Generalul Vasile Ionel, declaraţie la Comisia Senatorială: ,,Înainte de 1989 a fost un grup de militari care se gândeau la o eventuală răsturnare a lui Ceauşescu – la răsturnarea comunismului nu se gândeau ei, dar răsturnarea dictaturii acesteia şi că în sfârşit erau o serie de ofiţeri care discutau această posibilitate… În 1983, el (Nicolae Radu – n.n.) mi-a propus atunci, mi-a povestit că se organizează ceva pentru răsturnarea lui Ceauşescu şi dacă eu aş putea să particip la aşa ceva. I-am spus că o să mă gândesc.. A venit peste vreo săptămână sau două şi i-am spus: Da! Atunci când va fi nevoie şi voi fi chemat voi fi prezent”4.
Virgil Măgureanu, declaraţie la Comisia Senatorială: ,,Eram în legătură, pe timpuri, cu fostul ministru al apărării Ioniţă. Legătura mi-a făcut-o un căpitan de rangul 1 Radu Nicolae… Am ajuns prima dată în casa lui Ioniţă în toamna lui 1982… Am avut mai multe întâlniri cu Ioniţă, cu primul ministru al armatei de după 1989 – generalul Militaru – şi la două dintre aceste întâlniri a participat şi actualul preşedinte. Toate aveau acelaşi scop, adică îndreptate împotriva lui Ceauşescu… Am avut nişte contacte cu Silviu Brucan – Brucan nu a făcut parte din acest nucleu. Domnul Iliescu a avut nişte contacte, totdeauna personale, niciodată în grup cu cei menţionaţi”.
General Ştefan Kostyal, declaraţie la Comisia Senatorială: ,,Am început cu Ioniţă să tatonez problema şi să ajung la concluzia că da, trebuie să facem ceva. M-am bazat pe Ioniţă, fostul ministru al armatei… Din 1982 până în 1984 am evaluat împreună cu el, în sensul că am organizat un nucleu de oameni care să facă ceva pentru înlăturarea lui Ceauşescu prin forţă… În 1984 apare acest Radu Nicolae… Mi-a spus că este trimis din partea unui grup să ia legătura cu mine şi prin mine să judecăm cu grupul nostru şi să luăm legătura cu ambasada sovietică… Noi am continuat cu grupul nostru… Foşti militari şi militari activi. S-a născut planul nostru în sensul următor: Sunt două posibilităţi – acţiune închisă, sectară de grup militar, care dă lovitura de stat – sau o acţiune în sensul să izbucnească o revoltă populară, care să se dezvolte… Militaru, cu toate că era militar, era în grupul celălalt… Aveam nevoie de Militaru… Şi aici începe să fie această contopire a celor două grupuri, în care noi aveam planul nostru, iar ei vin cu planul lor ca un adaos, prin care ne anunţă că au oameni, şeful cabinetului lui Postelnicu, este omul nostru, pe Ceauşescu ni-l dă legat… Iliescu făcea parte din grupul acesta? Da. Cu el trebuia să mă întâlnesc mereu şi el tot evita… Au fost două cazuri când noi trebuia să acţionăm şi am fost frânaţi cumva de grupul Iliescu şi Măgureanu, spunând că nu e cazul… Nehotărâre! Frică!… I-am spus lui Ioniţă, mergi domnule şi spune lui Iliescu că nu se poate aştepta! Ce complot este acela care ţine doi ani de zile? Acela nu e complot!… Am fost în stradă când s-a plecat cu elicopterul (la 22 decembrie 1989 – n.n.)… Am urcat în maşina mea şi m-am dus la Ministeurl Armatei. La minister era tovarăşul ministru, generalul Stănculescu… Mă duc în birou. În birou Stănculescu se școală şi vine spre mine şi-mi spune: Tovarăşe general, s-a dat ordin trupele să se retragă în cazarmă… În condiţiile acestea spun: Stănculescule, ajutăm cu maşina, telefoane, şi, conform planului nostru, am nevoie să luăm contact şi să aducem pe Iliescu, pe Mănescu, pe Militaru. Aşa aveam noi planul atunci, una din variantele noastre. Nu a vrut concret, însă să se decidă în ce parte să acţioneze. Stănculescu era neotărât”.
Radu Nicolae, declaraţie la Comisia Senatorială: ,,În 1984 încep să aibă loc primele întâlniri ale aşa-zisului vârf ale acestei structuri – care au luat parte la o primă întâlnire, Iliescu, Ioniţă, Măgureanu, Militaru şi eu… Lucrurile erau foarte bine organizate, se făceau foarte direct… Adevărul este că prin Patilineţ, noi întreţineam relaţii… Problema era aşa, în cazul că această grupare reuşeşte să-l elimine pe Ceauşescu să nu existe din partea ruşilor reacţii care puteau să ducă la situaţii dramatice. Patilineţ făcea legăturra prin Ambasada Rusiei de la Ankara, cu Lavrentiev – cu care era în contact… În 1984 se stabiliseră clar legăturile în armată, lucurile erau foarte bine puse la punct de Ioniţă… Urma ca toată afacerea să se desfăşoare când Ceuaşescu făcea vizita în Germania. Atunci urma să se întâmple cu ajutorul unor prim-secretari… Ceauşescu n-a rămas decât o zi… S-a întors imediat în ţară. După care toată grupa am fost riguros supravegheaţi…. Totuşi am reuşit să ne întâlnim de mai multe ori cu Măgureanu şi Patilineţ – deci grupul care decidea – Iliescu, Măgureanu, Militaru, Radu, Ioniţă – ne-am întâlnit de vreo şase ori… Au fost atraş o seamă de generali, ofiţeri superiori… Ultimii cu care s-a stat de vorbă au fost generalii Gomoiu şi Popa… Noi ne-am propus să nu înlăturăm sistemul, ci să-l facem să funcţioneze real… Prin Patilineţ am avut relaţii până la nivelul lui Gorbaciov”.
Mihail Montanu, declaraţie ca martor: ,,Începând din 1985 au existat întâlniri frecvente între Ion Iliescu, Gogu Rădulescu, Ion Rusu, Ion Ioniţă, generalul Militaru, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan”.
Silviu Brucan, declaraţie la Comisia Senatorială: ,,Începând din 1983 – 1984, în discuţiile cu generalul Ioniţă ideea principală a nostră era că dictatura lui Ceauşescu se bazează pe trei piloni: Partidul Comunist, Armata şi Securitatea. Nici unul dintre acestea nu poate fi luat prin asalt direct, şi singura strategie realistă este de a face o breşă în ele, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări… Gorbaciov mi-a spus: Sunt de acord să-l trântiţi pe Ceauşescu cu condiţia ca P.C.R. .să rămână forţa conducătoare pentru că altfel va fi anarhie în ţară… Între Iliescu şi Militaru era o prietenie care nu avea acelaşi conţinut pe care îl avea prietenia dintre Stănculescu şi Militaru”.
,,În momentul în care a sosit trenul Revoluţiei, noi eram în gară, pentru că eram singurii care cunoşteam mersul trenurilor. Ne-am suit în tren şi am pus, mâna pe putere. Când zic noi, mă gândesc în primul rând la Ion Iliescu”
Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu
