Lumea financiară a luat-o razna pe 9 noiembrie, când gigantul farmaceutic Pfizer și partenerul său german, BioNTech, au anunțat într-un comunicat de presă al companiei că au dezvoltat un vaccin eficient 90% pentru Covid19.
Aceștia folosesc o tehnologie experimentală cunoscută sub numele de editare a genelor, în special editarea genelor ARNm, ceva ce nu s-a mai fost folosit până acum în producerea vaccinurilor.
Înainte de a ne grăbi să fim înțepați în speranța unei imunități, ar trebui să știm mai multe despre tehnologia experimentală radicală și lipsa ei de precizie.
Controversatul doctor american Fauci s-a grăbit să salute vestea, iar UE a anunțat că a achiziționat deja 300 de milioane de doze din noul vaccin cam costisitor, care va ajunge curând și în România. Pfizer, renumit pentru Viagra și alte medicamente, a încheiat un parteneriat cu o mică companie din Mainz, Germania, BioNTech, fondată in 2008, care a dezvoltat tehnica radicală de ARNm utilizată pentru producerea noului vaccin impotriva virusului corona.
BioNTech a semnat un acord cu Fundația Bill & Melinda Gates în septembrie 2019, ce a presupus cooperarea în dezvoltarea de noi tehnici de ARNm pentru tratarea cancerului și HIV. BioNTech, are de asemenea, un acord cu unul dintre cei mai mari producători de medicamente din China, Shanghai Fosun Pharmaceutical Co, Ltd pentru a dezvolta o versiune a vaccinului său ARNm pentru piața chineză.
Atât autoritățile americane, cât și cele ale UE, precum probabil și chinezii, au renunțat la testele standard pe animale unde se foloseau in mod normal șoareci și au mers direct la „cobai” umani. Testele umane au început la sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august.
Trei luni, termen nemaiintâlnit până acum, a durat testarea unui nou vaccin. Câțiva ani este termenul acceptat pentru realizarea unui vaccin eficace si eficent, nedăunător sănătății oamenilor.
Din cauza gradului de panică globală generat de OMS, s-a renunțat la prudență, respectarea normelor și procedurilor din partea producătorilor lansați acum in cursa câștigării de piețe de desfacere.
Producătorii de vaccinuri, au obținut și,,imunitate” în fața legii având toată acoperirea legală, ceea ce înseamnă că nu pot fi dați în judecată dacă oamenii mor sau, in urma vaccinului apar reacții adverse periculoase.
In concluzie, vaccinul Pfizer-BioNTech este experimental și este departe de a fi garantat și sigur, în ciuda faptului că Pfizer, UE și faimosul Dr. Tony Fauci par gata să-l lanseze chiar înainte de sfârșitul anului la sute de milioane de oameni.
În chestiunea vaccinării, după părerea mea, a spus președintele Johannis, campania de vaccinare trebuie să fie un succes și ca atare este o chestiune de securitate națională.
Dincolo de faptul că nu știe unde este locul acestei materii in Constituție, prin această afirmație el insuși devine o amenințare la adresa securității statului român.
Mă intreb dacă s-a gândit și la o altă alternativă sau doar asta există ca opțiune impusă… .
Răzvan Ionescu