Şcoala Specială Militară de la Saint-Cyr (Franţa) – École Spéciale Militaire de Saint-Cyr, a fost prestigioasa creație a lui Napoleon Bonaparte din 1802, care și-a început activitatea un an mai târziu într-una din aripile castelului de la Fontainebleau.
La Şcoala Specială Militară de la Saint-Cyr,a cărei deviză înscrisă pe drapel era: „Ei se instruiesc pentru a învinge. Primul batalion al Franței. Onoare și patrie”, s-a înscris în anul 1847, primul cadet român, și totodată primul cadet străin primit în această școală, prințul Grigore Bibescu (Basarab-Brâncoveanu), fiul cel mare al domnitorului Țării Românești Gheorghe Bibescu (1842-1848), făcând parte din promoția 31 Republica (1847-1849). De-a lungul timpului, la Școala Specială Militară de la Saint-Cyr s-au înscris 88 de români, 36 până în 1914, 48 în perioada interbelică și 4 după 1989, printre ei numărându-se și cinci dâmbovițeni: colonel care de luptă Cristescu Petre C. (1905-1991), născut în Potlogi, lt.col. de infanterie Stoenescu Nicolae I. (1908 – ? ), născut în Viforâta, general de brigadă de cavalerie Vlădescu Gabriel D. (1910 – ? ), născut în Gemenea, comandor de aviație Călinescu Mihail Ghe. (1910 – ? ), născut în Târgoviște și general (r) flotilă aeriană Lăzărescu C. Lazăr (1911 – 2002), născut în Băleni.
Colonelul PETRE C. CRISTESCU (1905-1991)
S-a născut la 3 decembrie 1905, în comuna Potlogi, județul Dâmbovița, ca fiu al lui Constantin și al Mariei. A urmat cursurile Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu între anii 1921-1926, apoi la 1 septembrie 1926 a fost admis la Școala Militară de Infanterie, iar în aceeași lună pe bază de examen a fost detașat la Școala Specială Militară de la Saint-Cyr din Franța (1926-1928), fiind absolvent al promoției 113 Sublocotenent Pol Lapeyre, clasificat al 311-lea bis din 319 elevi. Conform notei nr. 467 din 9 decembrie 1929 a atașatului militar de la Legația României în Franța, locotenent-colonelul N. Tătăranu, „acest elev a absolvit Școala Militară de la Saint-Cyr cu o medie cu care la noi se repetă anul”, iar aprecierea școlii fiind pe măsura efortului minim depus : „…a lucrat prea neregulat pentru a trage din stagiul său la școală profitul maxim”.
După absolvire, conform aprobării Ministerului de Război, a rămas încă un an în Franța, pentru perfecționarea pregătirii, fiind trimis la stagiu la Regimentul 513 care de luptă Nancy, unde a stat trei luni (1 octombrie 1928-1 ianuarie 1929), și unde a învățat să comande o secție de care de luptă profitând din plin de pe urma stagiului efectuat aici. Un al doilea stagiu l-a făcut la Regimentul 501 care de luptă Tours-Lorena (1 martie-25 iulie 1929), terminat cu următoarele aprecieri: „Ofițer inteligent, dar cu un caracter puțin ușuratic. La începutul stagiului la regiment a arătat asiduitate, dar în ultimele săptămâni o oarecare delăsare. Sublocotenentul Cristescu cunoaște bine materialul și este apt să comande o secție”. În perioada dintre cele două stagii (1 ianuarie-1 martie 1929), Petre Cristescu a lucrat la cabinetul atașatului militar, dovedind că este lipsit complet de simțul datoriei și neserios, fiind pedepsit pentru lipsă de la serviciu fără să raporteze. Ca și cum nu era de ajuns, la 5 iulie 1929, Petre Cristescu a fost din nou pedepsit cu 15 zile de arest sever pentru că „a îndrăznit să introducă în localul atașatului militar din Paris o femeie de moravuri ușoare”.
Cu toate acestea, rezultatele nesatisfăcătoare și problemele pe care le-a creat Ambasadei române în perioada stagiilor au determinat pe atașatul militar la Paris să-i facă raport pentru rechemarea în țară. Revenit în România, Petre Cristescu și-a continuat totuși pregătirea militară la Școala Specială de Infanterie de la Sibiu (1930-1931), pe care a absolvit-o cu media 7.92, fiind clasificat al 20 –lea din 285 ofițeri elevi.
La sfârșitul stagiului, comandantul Școlii Speciale de Infanterie, colonelul A. Săndulescu îi făcea următoarea caracterizare:„…sublocotenentul Petre Cristescu, este un ofițer foarte inteligent și cu o clară judecată, cu o memorie foarte bună și cu spirit de observație bine dezvoltate, are bune cunoștințe și aptitudini militare, cu o educațiune militară aleasă, sârguitor și cinstit, comandă un pluton în bune condițiuni și susceptibil pentru comanda companiei. Este influențabil mediului înconjurător, trebuie supravegheat și condus pentru a da rezultate de care în adevăr este capabil, putându-se distinge în carieră, în concluzie, fiind un ofițer de încredere.”
După efectuarea studiilor și a stagiilor de pregătire din Franța, a fost repartizat ca ofițer subaltern, comandant de pluton și companie în Regimentul Care de Luptă de la Târgoviște (1929-1932), unde, în pofida caracterizărilor nefavorabile primite în perioadele anterioare, îi erau acum evidențiate totuși unele calități : „râvna și conștiinciozitatea”, obținând rezultate foarte bune, atât sub raportul instrucției, cât și a celei de specialitate, dțnd o deosebită atenție bunului trai al oamenilor și bunei întrețineri a materialului, precum și conduita corectă dovedite după primul an de carieră militară, ceea ce lăsa speranța că poate deveni un ofițer necesar instituției Armatei.
Comandantul Regimentului Care de Luptă, colonelul V. Bianu, i-a apreciat inteligența, cultura generală și profesională, considerând că „grație stagiului de pregătire din Franța, posedă cunoștințele tehnice de specialitatea armei, rămânând a și le apropia și pe cele tactice”. La începutul anului 1932 este repartizat în cadrul Regimentului 25 Infanterie, unde a instruit un pluton de recruți și o patrulă care a luat premiul I la concursul pe Regiment și premiul al II-lea pe Divizie. După 7 luni petrecute în cadrul regimentului, comandantul acestuia, colonelul Constantinescu, consemna în foaia calificativă a ofițerului Petre Cristescu:„…disciplinat și respectos, și având în vedere și concluzia Regimentului 30 Muscel, ofițerul dând semne că și-a găsit cărarea dreaptă, înțeleg că este cazul de a nu mai prelungi efectul pedepselor primite, pentru a nu lovi prea mult viitorul ofițerului și îl propun pentru înaintare în grad”.
Încrederea acordată sublocotenentului Cristescu nu s-a lăsat așteptată, și în cursul anului 1933, în cadrul Regimentului 25 Infanterie, a comandat Plutonul II T.T.R. cu rezultate bune, a luat parte la toate aplicațiile pe hartă și în teren, precum și la toate aplicațiile cu compania, batalionul și detașamentul, unde a luat decizii foarte bune în diferite situații tactice.
Astfel, la 1 noiembrie 1933, comandantul regimentului, colonelul Constantinescu, nota în foaia calificativă a tânărului ofițer dâmbovițean: ”sub raportul însușirilor, acest ofițer continuă a face dovada că este inteligent, energic, cu multă tragere de inimă la muncă, având o cultură generală peste nivelul obișnuit pentru gradul său. Ca ofițer cu gazele a ținut conferințe foarte bune, clare și foarte bine expuse, atât în corp cât și în societate. Foarte bun ca instructor, știe să stăpânească atențiunea și cu ușurință găsește mijloace de a sfărma monotonia”. Până la 1 aprilie 1935, locotenentul Petre Cristescu a îndeplinit funcția de ofițer cu gazele, în cadrul Regimentului 7 Infanterie Racova nr. 25 General C. Prezan, fiind caracterizat de către comandantul regimentului, colonelul Minescu, ca fiind „inteligent și cu o judecată clară, foarte disciplinat și cu simțul datoriei adânc înrădăcinat, un foarte bun comandant care duce viață modestă de o conduită exemplară, îi place să citească, dar și societatea în mijlocul căreia se comportă cu demnitate”.
Ulterior, între anii 1935-1938, a primit conducerea serviciului aprovizionării în cadrul regimentului, a comandat un pluton din Compania a 5-a, a predat la școala subofițerilor pe Regiment, cursul „Codul de justiție militară”, cu rezultate foarte bune, a fost însărcinat cu serviciul Comisar Special , pe lângă Consiliul de Disciplină al Regimentului, a ținut o conferință despre „Evoluția doctrinei și procedeelor de luptă a Infanteriei începând de la 1870”, iar în urma inspecției de la regiment, a fost propus a înainta la grad de către generalul Cristache Popescu. În perioada aprilie-noiembrie 1938, locotenentul Petre Cristescu a urmat „Școala personalului Tanchist specializat”, obținând calificativul Foarte bine, fiind pregătit din punct de vedere tehnic și tactic, pentru comandă de companie de Care de Luptă. Comandantul Brigăzii Care de Luptă, colonelul Șerpescu, nota în foaia calificativă a locotenentului Cristescu: „La școala pers. de tankist specializat a fost de un real folos atât ca ofițer elev al cursului, cât și în cea de comandant de pluton de Care Renault la aplicațiunile Corpului VI Armată, cunoscând foarte bine acest material, dând tot timpul dovadă de o purtare exemplară, astefel că a spălat greșelile săvârșite la începutul carierei sale și merită a înainta la vechime”.
În continuare căpitanul Petre Cristescu a servit în calitate de comandant de pluton și de companie, în Regimentul 2 Care de Luptă (1938-sept. 1941), unde a instruit recruți, a fost detașat pe lângă Comandamentului Pazei Teritoriului la Sighișoara, atașat îm operațiuni la Divizia 30 la Șimleul Silvaniei, activitatea fiindu-i apreciată de comandantul Regimentului 2 Care de Luptă, lt.col. A. Săndulescu, care afirma că „ofițerul Cristescu se devotează carierei, este inteligent, abil și bun la orice”.
În perioada 22 iunie 1941-21 august 1944, Petre Cristescu încadrat în Regimentul 11 Dorobanți Siret, a participat la Campania din Est, timp de 11 luni, la operațiile militare de la Drânceni, Hâncești, Tighina, Chișinău, Dubăsari, Dalnic, Ismail, Odessa, Tighina, în calitate de comandant de companie independentă care de luptă, în cadrul Diviziei 11 Infanterie și de comandant de companie și de batalion. Pe front, a avut un comportament variabil, uneori a fost notat foarte bine, alteori mediocru, iar în 1941 a fost dat în judecata Curții Marțiale de Regimentul 11 Dorobanți pentru părăsire de material (patru care de luptă) în fața inamicului și incapacitate de conducere a unității.
A căzut prizonier la capul de pod de la Răscăuți (Tighina), în luptele de pe frontiera Nistrului, „în împrejurări ce apar de forță majoră”, la 21 august 1944 și a fost dat dispărut la 24 august 1944, fiind înscris în poziția dispărut la Centrul Teritorial Covurlui.
A stat în captivitate în U.R.S.S., la Odessa, în lagărul de la Oranki și a revenit în țară la 13 iunie 1946.
După trecerea în viața civilă, s-a angajat ca tehnician planificare la Șantierul 7 Escavații de la Nazarcea și a încercat să se adapteze condițiilor impuse de regimul comunist. A urmat de exemplu un curs de istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (1949-1951) și a intrat în 1946 în Partidul Muncitoresc Român, dar în 1953 a fost scos din partid pe motiv că a fost militar și a luptat pe frontul antisovietic.
Decorații : – Medalia Virtutea Militară, clasa I de pace, pentru participarea la reprimarea rebeliunii legionare din ianuarie 1941, prin Î.D.1399/1941 și citat pe Ordinul de Zi 260/1941 ;
– Ordinul Coroana României, în grad de cavaler, de pace, prin Î.D. 4650/1940 și citat pe Ordinul de Zi 113/1940;
– Ordinul Steaua României, clasa a V-a, în grad de cavaler, cu spade și panglică de Virtute Militară, citat pe Ordinul de Zi 15/1941;
– Ordinul Coroana României, în grad de ofițer, cu panglică de Vitute Militară și frunze de stejar, pentru participarea la război.
Surse:
– Arhivele Militare Române, Dosar personal Constantin Petre Cristescu;
– Maria Georgescu, Cadeți români la Saint-Cyr, Editura Militară, București, 2002;
– Cornel Mărculescu, Absolvenți dâmbovițeni ai Școlii Militare de la Saint-Cyr (Franța), în „Misiunea. Revista Centrului de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României General Paul Teodorescu”, Anul VII, nr. 1 (7), Bucureşti, 2020.
Prof.dr. Cornel Mărculescu