1.Radu Șerban ,,oștean experimentat și principe războinic”

Dispariția tragică a lui Mihai Viteazul a fost urmată de tentative de a ocupa scaunul domnesc de la Târgoviște de pretendenți cu ajutorul puterilor străine, care vroiau să-și impună influența în țările române. Astfel polonii și tătarii acordau ajutor lui Simion Movilă, fratele domnitorului moldovean Ieremia Movilă, otomanii încercau să-l pună pe tronul Țării Românești pe Radu Mihnea. În acest timp în Transilvania trupele imperiale căutau să instaleze o administrație fidelă intereselor habsburgilor.
Demn de remarcat este fapul că la jumătatea lunii octombrie 1601, în tabăra de la Cârstienești (județul Argeș) oștenii și boierii fideli lui Mihai, proclamaseră domn pe unul dintre ei – fostul mare paharnic – Radu Șerban, din neamul Craioveștilor, nepot al răposatului voievod Neagoe Basarab.
Foarte interesant de subliniat este faptul că Radu Șerban se bizuia pe forțele interne ale marelui său înaintaș, pe frații Buzescu și ,,ceilalți boieri ai Valahiei Transalpine”, care doreau refacerea unității celor trei țări române. Nicolae Iorga apreciindu-i modul cum a acționat în luptele purtate cu diferiți dușmani arăta că acestea sunt ,,demne de a figura alături de cele mai frumoase bătălii ale lui Mihai”.
Oastea cu care Radu Șerban a purtat luptele începute în anul 1602, păstra structura organizatorică folosită de Mihai Viteazul a fost dotată cu armament de foc individual, făcându-i îmbunătățiri în aprovizionarea cu muniții și hrană, punându-se accent pe sporirea mobilității și forței cavaleriei, elementul cel mai dinamic și mobil.
A organizat de o manieră nouă similară celei apusene, folosirea eficientă a convoaielor militare, ,,carelor de oaste”, care au jucat un rol însemnat în unele bătălii ca ,,fortificații” mobile pe care le-a condus personal ca și pe timpul lui Mihai, în luptele împotriva turcilor și tătarilor în sudul Dunării, în Dobrogea, în Banat și Transilvania, coordonându-se cu forțele habsburgice aliate , în cadrul Ligii creștine.
S-a ajuns astfel ca oastea munteană să fie considerată a doua forță militară a coaliției europene antiotomane, după cea a Imperiului Hasburgic. Cardinalul Cinzio Aldobrandini în martie 1603 în timpul campaniei purtate de domnitorul muntean peste Dunăre, aprecia că Țara Românească reprezenta ,,un zid de apărare a Transilvaniei și o fortăreață împotriva sultanului”.

Țara Românească se afla la intersecția intereselor a două mari imperii, otoman și habsburgic, la care se adăuga și regatul polonez. În acest context, noul domn a folosit o tactică diplomatică uzitată și de înaintașii săi, încercând după împrejurări, prin luptă sau prin tratative, să realizeze o politică de echilibru între cele două imperii amintite. La cele prezentate se adaugă și fapul că de puțin timp Unirea realizată de Mihai care se intitulase ,, domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată Țara Moldovei” speriase Occidentul și Orientul și se răspândise cu iuțeala fulgerului în toate colțurile lumii.
Însă la curțile imperiale, polonă, otomană, se urzeau planuri ca să se împiedice o nouă unire a celor trei țări românești atunci în amurgul evului mediu. Bizându-se pe alianța militară cu Imperiul Habsburgic, Radu Șerban a reușit în anul 1605 să încheie pacea cu Poarta. La aflarea acestei vești, principele transilvan Ștefan Bocskay avertiza pe otomani că Radu Șerban ,,va face cum a făcut și Mihai Vodă de atâtea ori”.
Diferiți contemporani i-au apreciat calitățile militare ale domnitorului muntean. Astfel Ciro Spontoni, unul din secretarii lui George Basta, îl socotea ,,oștean experimentat și principe războinic”(1), iar judele Brașovului, Mihai Weiss spunea că este ,, foarte încercat în treburile militare”.(2)Istoria militară românească îi remarcă viteazului domn, priceperea în organizarea luptelor, tenacitatea, hotărârea și rapiditatea în luarea hotărârilor, modul cum a organizat deplasările trupelor pe distanțe mari pe ascuns, în scopul realizării surprinderii inamicului.
Ca și marele său înaintaș n-a șovăit, când situația a impus-o, s-a avântat personal în luptă spre a ridica moralul oștenilor, fiind chiar rănit în anul 1611, în a doua bătălie de la Brașov.

Note:

1.Ciro Spontoni, Historia della Transilvania, pg.188-189

2.M. Weiss Liber annalium, in Quellen,vol.V, Bra;ov, 1909

3.Istoria militară a poporului român vol.III, Ed. Militară București 1987,pg.228-236

4.Gabriela Nițulescu, Basarabii de Târgoviște, Ed.a II-a revăzută și adăugită, Ed.Bibliotheca, Târgoviște, pg. 233-234

Președintele Filialei Dâmbovița a Asociației Naționale Cultul Eroilor  ,,Regina Maria”

Col(R) Gheorghe ȘERBAN