A fost înființat în 1919, la scurt timp după încheierea primului război mondial, aflându-se la o altitudine de 1335 m, pe vechea frontieră româno-austro-ungară, la aproximativ 20 km nord de satul Slon, din comuna Cerașu, județul Prahova, și la 150 m sud de cetatea medievală Tabla Buții. Începând cu anul 1920, la îndemnul preotului – învățător Ștefan Vasilescu, din satul Slon, comuna Cerașu, județul Prahova, au putut fi strânse toate resturile și osemintele de prin pădure, astfel încât, toți cei 94 de soldați și ofițeri căzuți la datorie pe câmpul de luptă din sectorul Tabla Buții în vara și toamna anului 1916, au putut fi înhumați creștinește în Cimitirul organizat ad-hoc chiar în timpul operațiunilor militare, în partea de jos a colinei Tabla Buții, la cota 1380 m, în apropierea pădurii. Așa cum reiese din însemnările maiorului Gheorghe Scarlat, el însuși participant la bătăliile din acest sector din toamna anului 1916, monumentul închinat eroilor și cimitirul de la Tabla Buții, trebuia sa fie ridicat în anul 1922: „În vederea facerii unui monument la Cimitirul de la Tabla Buții, după propunerea domnului maior Gheorghe Scarlat, s-a hotărât ca la reuniunea ce s-a ținut la Vălenii de Munte, între inițiatorul acestuia, domnul Constantin Papazol, primarul urbei din Văleni și preotul I. Stănciulescu, ca președinte al comitetului pentru îngrijirea cimitirului comunal, s-a aranjat pentru duminica din 11 martie 1922, organizarea unei serbări și a unui bal cu o tombolă…”. Chiar dacă inițiativa lădabilă nu a avut efectul scontat, totuși, cu ajutorul Societății Mormintelor Eroilor, dar și cu sprijinul administrațiilor locale din localitățile Slon și Cerașu, din județul Prahova, precum și al preoților parohi care se ocupau cu îngrijirea cimitirului, s-a reușit împrejmuirea acestuia cu un gard de lemn.

Începând cu 16 iulie 1922, la inițiativa preotului Ioan Șt. Vasilescu, au fost organizate mai multe pelerinaje la Cimitirul Militar de la Tabla Buții până în anul 1939, când, din nefericire au fost întrerupte după 23 august 1944, odată cu introducerea sistemului comunist de conducere, cel care în România, după anul 1948, a interzis orice manifestare legată de Cultul Eroilor, drept pentru care Cimitirul de la Tabla Buții a rămas în paragină foarte mult timp, până în anul 1975, când, în baza unor acte normative, a fost reluată activitatea de pelerinaj. Profitând de Legea pentru regimul mormintelor de război din România, din 31 mai 1927, preotul Ioan Șt. Vasilescu a demarat acțiunea de reamenajare a Cimitirului de Enoare de la Tabla Buții, cu sprijinul Societății „Mormintelor Eroilor căzuți în Război”, dar și cu ajutorul directorului Societății Forestiere Drajna și a lui Stelian Popescu, directorul ziarului „Universul”. Astfel, a fost organizat noul cimitir care este în formă de „U”, închis și împrejmuit cu un zid gros din piatră cu o înălțime cuprinsă între 1,70 – 2,00 m, acesta fiind acoperit cu șindrilă, sugerând parcă forma unei biserici construită în stil navă, cimitirul fiind orientat cu deschiderea spre Est, acolo unde are și poarta de intrare. În interiorul cimitirului, sunt organizate 54 de morminte în care au fost reînhumate resturile pământești ale eroilor căzuți la datorie la Tabla Buții, dintre care, 36 de morminte sunt dispuse pe partea interioară a zidului urmând conturul acestuia, iar 18 morminte sunt dispuse pe două rânduri de câte 9, fiind amplasate pe partea stângă și dreaptă a aleii centrale care străbate cimitirul de la intrare până în ovalul acestuia. Demn de precizat este faptul că, între toate aceste morminte dispuse după un plan bine stabilit în Cimitirul de la Tabla Buții, au fost plantați 22 de brazi, care creează senzația existenței unei Catedrale Naționale a Nemuririi, iar, după un model recomandat de Societatea Mormintele Eroilor, toate crucile din lemn au fost înlocuite cu cruci din piatră.

Imediat cum pătrunzi în Cimitirul de Enoare de la Tabla Buții, pe zidul interior de sub șarpantă, în partea dreaptă, dar și în partea stângă a intrării, sunt amenajate în două firide și încrustate în zid pentru eternitate, două plăci din marmură, unde sunt inscripționate numele eroilor pe câte două coloane. Astfel, pe placa din dreapta, se poate identifica următorul text: „În anul mântuirei 1916 când goarna adunării românismului la un loc a sunat și în urma marșului redeșteptării naționale, în Ardeal fiind siliți de forțe numeroase, dușmane a ne retrage trupele la hotare – puhoiul germano-austro-ungar a fost oprit pe Plaiul Tabla Buții, de Reg. 28 Inf, Bat. 24 Inf, 1 Div. Reg. 6 Art. 5 Bat. Din A II. Art.grea, 1 Bat. Din 72 Miliție și Comp. 5 A Pion. În urma luptelor îndârjite de la 2-6 octombrie pentru reocuparea frontierei, Tabla Buții, 4-6 și și 26 octombrie pentru stăpânirea Tătarelor și M. Colțul au căzut la Tătarul Plaiul Cetățuia, V. Stanici, 5 ofițeri și (…ostași), apărând sfânta noastră glie, cari se odihnesc sub cele lespezi de piatră de sub colină la un loc cu inamicul răpus, concretizând chiar în mormânt generozitatea blândului nostru popor”. În coloana din partea stângă sunt încrustate cu litere de 3 cm, numele a cinci ofițeri și data când au căzut la datorie, după cum urmează: „Nisipeanu Remus, căpitan, 6 octombrie 1916; Coropcărescu Ion, locotenent în rezervă, 2 octombrie 1916; Andreescu Ion, sublocotenent, 6 octombrie 1916;  Mateescu Anastase, sublocotenent în rezervă, 3 octombrie 1916; Mihai Gheorghe, sublocotenent în rezervă, 3 octombrie 1916”. În continuare, pe placa din partea stângă, sunt trecuți pe două coloane toți morții din Campania 1916-1918 la Tabla Buții, adică un număr de 72 de eroi.

Revenind la pelerinajele organizate la Cimitirul de Onoare de la Tabla Buții, trebuie amintit faptul că data acestuia a fost schimbată din 16 iulie în 6 august, la cererea veteranilor luptelor de la Mărășești ai Regimentului 32 Mircea – Ploiești, care în 1916 activaseră în Grupul Bratocea, moment descris amplu într-un articol din 1938 intitulat sugestiv „Pelerinajul de la Cimitirul Tabla Buții – Prahova”, apărut în paginile gazetei Universul, din care spicuim: „În ziua de 6 august a fost la Cimitirul Eroilor de la Tabla Buții un pelerinaj de sute de persoane, cu care ocaziune s-a săvârșit un frumos și impresionant serviciu religios. Cimitirul este foarte bine întreținut, înconjurat de zid acoperit și mormintele bine îngrijite, ceea ce îi face onor Societății Drajna, din comuna Mâneciu Ungureni. Slujba parastasului s-a oficiat de către cucernicii preoți Ioan Șt. Vasilescu, paroh în Slon și misionar protopopesc și Marcel Tulinescu, paroh în Gheaba. După terminarea serviciului religios, a vorbit părintele misionar Vasilescu, preamărind jertfa eroilor pentru apărarea patriei și întregirea neamului românesc. A vorbit apoi părintele Tulinescu promițând eroilor, că și noi ne vom jertfi – de va fi nevoie – pentru a păstra ceea ce ei au câștigat…”.

Unul dintre cele mai importante pelerinaje organizate la Cimitirul de Onoare al Eroilor de la Tabla Buții, se pare că este cel din 6 august 1939, când se sărbătoreau 20 de ani de la marile victorii ale armatei române care au eliberat Ardealul, pământ românesc, iar la 4 august 1919, reușiseră să ocupe orașul Budapesta. La amintitul pelerinaj, au participat foarte multe personalități și oameni de cultură din București, și nu numai, însă, figurile proeminente au fost reprezentate de către marele profesor și savant Nicolae Iorga, profesorul universitar Constantin C. Giurescu și profesorul Dumitru Munteanu-Râmnic, care au susținut cuvântări emoționante, alături de care au mai luat cuvântul, maiorul Gheorghe Scarlat, profesorul Ionescu din Mâneciu și preotul Ioan Șt. Vasilescu, care, în discursul său preciza, printre altele, că: „…țara noastră are cei mai iubiți fii, căci ei și-au dat tot ce au avut mai scump pe pământ – viața – pentru apărarea țării. Și cu atât mai mult merită să fie iubiți eroii, cu cât jertfa vieții lor nu a izvorât dintr-o poruncă, din groază, din frică. Cu atât mai mult merită să fie iubiți eroi, cu cât jertfa lor nu a izvorât numai din porunca conștiinței lor că-și împlinesc o sfântă datorie, dar mai ales a izvorât această jertfă dintr-o adâncă, înaltă și fierbinte dragoste pentru țară și neam. Este dragostea aceea mare pentru țară și neam, pe care marele nostru poet Mihai Eminescu, a concentrat-o în două versuri, arătând cum a întâmpinat Mircea cel Mare, domnul Țării Românești pe faimosul Baiazid, Sultanul Turcilor, cari voiau să cuprindă și să supună întreaga Europă:  <<Căci, dragostea de moșie, este un zid, Care nu se înspăimântă, de-a ta faimă, Baiazid>>”.

Arc peste timp, ca urmare a intervențiilor primarului Ioan C. Ogrezeanu, de a restaura Cimitirul de la Tabla Buții, în anul 1978, Secția de Arhitectură, Sistematizare și Investiții din cadrul Consiliului Popular al județului Prahova, a trimis o echipă de specialiști la fața locului, echipă formată din arhitectul Victor Timercan, inginerul S. Angelescu și inginerul M. Lazăr, care, au întocmit Proiectul nr. 1120/1978, privind restaurarea Cimitirului Eroilor Tabla Buții, din care aflăm că a fost: „…ridicat din inițiativa primarului Ogrezeanu C. Ioan, împreună cu colectivul Primăriei Cerașu”, monumentul fiind completat magistral, astfel: „Pios omagiu adus eroilor neamului din primul război mondial îngropați în Cimitirul Eroilor Tabla Buții”.

Ulterior, grație eforturilor și strădaniilor domnului Traian Tr. Cepoiu, fiu al satului Cerașu, județul Prahova, care deține de ani de zile Fundația Culturală „Traian Tr. Cepoiu”, a fost organizat un mare Pelerinaj în anul 2007 la Tabla Buții, ocazie cu care, a fost inaugurată pentru eternitate o placă comemorativă, având încrustat următorul text: „1997-2007. Slavă ostașilor români căzuți pe câmpurile de luptă pentru făurirea României Mari. Glorie Eternă. 6 august 2007. Cartelul Civic Democrat, Fundația Culturală „Traian Tr. Cepoiu”.

Sursa:

-Traian. Tr. Cepoiu, Campania Militară de la Tabla Buții 1916. Cimitirele și Monumentele Eroilor din Cerașu, Ediția a II-a, Editura Scrisul Prahovean, Cerașu, 2008.

Prof.dr. Cornel Mărculescu