Din ce în ce mai des, în ultimul timp, în funcție de postări sau comentarii la unele postări, sunt întrebată, vorba cântecului: Cine-am fost, și cine sunt?
O întrebare de altfel foarte pertinentă, deoarece nici nu sunt cine am fost, și n-am fost nici pe departe cine sunt azi!
Dacă s-ar fi organizat o bursă a pariurilor pe această temă, pronosticurile ar fi fost în mod sigur , majoritatea cam acestea: profesoară, activist de partid ( pe…vremuri), vânzătoare (tot pe-atunci), responsabil cu activitatea culturală, PSD-istă, anti PSD-istă…și lista ar putea continua.
Ar fi luat teapă firește, toți. Numai dacă s-ar fi făcut un cumul….pe principiul…din toate câte nițel, dar nu într-o oarecare ordine, ci așa de-avalma, și din munte și din baltă, ar fi ieșit cât de cât ceva.
Dar , să pun capăt oricăror speculații, am să vă spun, așa în mare, cum stau lucrurile.
În anul în care s-a încheiat colectivizarea, mama mea, rămânând firește, ca toată suflarea satului dealtfel, fără pământ, fără cai, fără căruță, socotindu-se ea că nu mai are nimic de făcut, m-a făcut pe mine. Era anul de grație, 1962, luna lui cuptor. A…nu vă gândiți acum că m-a pus la umbră,în landou, să nu mă pălească soarele și a stat lângă mine dezlegând rebus și cuvinte încrucișate!
Nici vorbă de așa ceva. M-a pus într-o troacă de lemn,cumpărată de la țiganii lingurari din gura Ghineștiului, lângă ea a pus o cracă de salcâm, pe care o scutura din când în când pe deasupra mea să alunge muștele, iar ea, proaspăta mămică, știind rostul la toate, deoarece mai trecuse printr-o astfel de lucrare, pe care o abandonase la un moment dat cu tot cu produsul rezultat, își vedea de cele câte și de toate, mai aducându-și din când în când aminte și de mine….
Și uite așa, zic acum, tot răul spre bine, căci am devenit independentă de mică. Singură am analizat consistența și mirosul gânieților de găină, de rațe ori de gâște de pe bătătură, mai ceva ca în sofisticatele laboratoare ale institutelor de cercetare, singură mi-am reparat genunchii zdreliți și jupuiți , presărând peste răni țărână, căci pe atunci nu aveam televizor , care să ne prezinte reclama cu Baneocin!…singură îmi potoleam foamea, cu untură ori zahăr pe pâine, cu zarzăre cu mămăligă rece, cu struguri cu pâine, cu roșii mâncate chiar în grădină, printre araci,cu măcriș, cu gherghine și multe altele,direct de la sursă, nespălate, fără să fac enterocolită ori alte boli ale așa ziselor ,, mâini murdare”…mâini care nu erau curate niciodată…
Am mers apoi la școală, tot singură, cam 1800 de metri dus-întors pe zi, după ce în prealabil mai fusesem vreo trei ani buni la grădiniță.
Și tot singură am rămas și la părinți. Cei drept, ai mei au mai avut două tentative de a-și mări familia, când eu aveam câțiva ani buni, dar nu le-a ieșit. Să știți că e adevărat faptul că un copil percepe mediul înconjurător încă din pântecul mamei. Când și-au dat seama ce îi așteaptă, cei doi frați ai mei, convinși fiind că nu-mi pot face față, au preferat să se facă îngerași.
Mai apoi, tot singură mă duceam cu vaca, singură luam câte un rând la prășit, de câte 500 de metri, cot la cot cu ai mei , pe parcela le la C.A.P….că de, pământul trebuia lucrat, iar pe atunci, nu exista Protecția Copilului. Atunci era împământenită o vorbă: cine nu muncește, nu mănâncă….iar cine nu mănâncă nu se face mare.
Eu am și muncit, am și mâncat, și uite așa anii au trecut…am învățat cât am considerat eu că trebuie, m-am căsătorit când am vrut eu…am născut copii câți mi-am dorit…am lucrat unde mi-a plăcut…până când…multe nu le-am mai putut controla singură.
În această competiție permanentă cu mine .., nu mi-am dat seama că viața nu e matematică. Socoteala de acasă, nu se potrivește cu cea din târg! Iar eu, aveam la un moment dat, multe de socotit: șapte pogoane de pământ, care trebuia lucrat, iar noi numeric, mai puțini. Două vaci, vreo șase porci, peste o sută de înaripate, iepuri și….seviciu.
Văzându-mă probabil așa de …nesocotită, Dumnezeu, ca să mă potolească, a spus:Stop!…iar eu, nesăbuita în loc să mă opresc din socotit, am înțeles greșit, și era să fac : Stop cardiac!….Noroc că El, atoateștiutorul și-a dat seama la timp că am înțeles comanda greșit și a remediat situația.
Și uite așa, am făcut eu cunoștință cu mai mulți medici, am început să mă înfrupt din delicatesele industriei farmaceutice, și încet încet mi-a rămas ograda goală, la sfatul binevoitorilor mei noi prieteni, doctorii, care mi-au recomandat chiar și să evit stresul
Aici, am intervenit și le-am spus: v-am ascultat toate sfaturile!….am vândut vacile, porcii, am dat pământul la asociașie, am ușuit înaripatele…dar asta nu se poate. Eu și stresul suntem unu la unu…
Ce a ieșit din toate astea?….Nimic bun…boala secolului…dar asta e o altă poveste.
Când a văzut Dumnezeu că sunt nemulțumită de noua mea stare mai ceva ca marile vedete autohtone de operațiile estetice ,sătul de reproșuri și aproape să se înece într-un râu de lacrimi, a spus: Gata, probabil fiindu-i frică să mai zică stop! Gata….schimbăm foaia! Radical….la 180 de grade.
N-am înțeles nici de data asta ce vrea de la mine….însă, spre surprinderea mea și a celorlalți, m-am trezit peste noapte…scriind! Ce?…Vrute și nevrute….de fapt, în traducere liberă,nu ce vreau eu, ce vrea El.
Nu mi-e ușor să înțeleg nici acum ce planuri are cu mine, cum nu înțeleg de ce , de ceva timp mi s-a schimbat culoarea ochilor, a părului, comportamentul, nu mai am nevoie de odihna de care aveam nevoie, nu mă mai bucură și nu mă mai întristează nimic peste măsură, mă implic în proiecte pe care nu știu dacă le voi onora vreodată….sunt imparțială, laud și critic în aceeași măsură, iar pe lângă toate acestea, am devenit un bun sfătuitor, spre surprinderea mea, mă trezesc dând sfaturi și indicații în domenii cu care n-am nicio tangență, dar care se dovedesc a fi utile.
Îmi place la nebunie să scriu, să-mi fac prieteni noi, să descopăr pasiuni comune, să mă descopăr pe mine… să râd, să cânt, îmi place atunci când sunt apreciată pentru ceea ce fac, dar vreau să mi se spună și atunci când greșesc. Îmi asum greșelile și iert greșelile altora,dar vreau să mi se ierte și mie când uit să fac mâncare, să fac curat, să bag la spălat, precum și eu am iertat faptul că până acum, am făcut toate astea singură!
De azi înainte, nu vreau să mai fiu singură….vreau să fiu cu voi, dragii mei prieteni. Să vă laud și să mă lăudați, să vă critic și să mă criticați, să glumesc și să râd la glumele voastre, să vă dau sfaturi și să primesc sfaturi de la voi, să mă bucur și să mă întristez cu voi…să-mi iertați greșelile, să vă iert dacă îmi greșiți…șă fiu cine sunt….

Flori Bungete