BĂLDESCU Radu, general (n. 16 octombrie 1888, Mihăeşti, judeţul Olt – m. 2 decembrie 1953, închisoarea Jilava).
,,Să mențineți ideile trecutului că datorită lor am realizat România Mare. Să nu împrumutați ideologie străină”. • ,,Noi ne-am născut democrați și suntem democrați și deci nu avem nevoie să facem politică. Suntem o țară ocupată”. • ,,Să nu uite nimeni că România Mare trebuie să intre în granițele ei firești și istorice. Dacă va fi nevoie de noi jertfe, noi le vom da”.
Considerat a fi unul din ofițerii de elită ai armatei române, generalul Radu Băldescu s-a remarcat, inițial, ca un distins profesor de istorie militară la Școala militară de infanterie nr. 2 și la Școala specială a cavaleriei, ambele din Sibiu, cursul tipărit în 1925 – ,,Istoria militară” –, fiind premiat de Academia Română în anul următor cu premiul ,,Năsturel”. Elogiat în permanență de șefii ierarhici a fost considerat ca un element care ,,face cinste oștirii române”.
În al doilea război mondial a condus Divizia 18 infanterie în ultima fază a bătăliei de la Odessa, remarcându-se apoi în operațiile din peninsula Kerci, din primăvara anului 1942. Divizia sa s-a remarcat şi în cel de-al treilea asediu al Sevastopolului, în timpul luptelor de pe înălțimile Bastion II şi Hegel şi, în colaborare cu Divizia 4 munte, la Balaklava, fiind apreciat astfel de generalul Gheorghe Avramescu: „Generalul Băldescu a dovedit o foarte accentuată pregătire pentru organizarea operațiunilor. Prudența sa făcea ca operațiunile să fie metodic organizate şi în cele mai mici detalii. Sub acest raport a dovedit o capacitate evidentă. A dovedit, de asemenea, calități frumoase de comandant. Suflet blând şi omenesc a câştigat pe subalternii săi prin purtarea sa camaraderească. În concluzie, generalul Băldescu este foarte bine pregătit, cu foarte mult bun simț al acțiunilor lui, curajos pe câmpul de luptă”.
În bătălia de la Stalingrad din toamna anului 1942 a luptat în subordinele Corpului 6 armată din Armata 4 la Ceapurniki, Ţața, Aksai. Pimen Cerni. „În acest timp – releva generalul Constantin Constantinescu-Claps – Divizia 18 a trecut prin toate fazele de bătălie; defensivă, ofensivă şi retragere. În toate fazele, generalul Băldescu a arătat calități remarcabile de comandant de mare unitate: stăpânire de sine, caracter ferm, curaj neînfrânt, darul de a căpăta ascendent asupra ofițerilor şi trupei, orientarea şi aprecierea clară a celor mai grele situații, patriotism şi cunoştințe precise ce se cer unui comandant de mare unitate pe câmpul de operațiuni. Marea unitate, refăcută după grelele lovituri din zilele de 20, 21 şi 22 nov. 1942, a opus o nouă şi eroică rezistență inamicului, a trecut la atac, apoi în apărare şi a executat operațiuni extrem de grele în retragere. Aduc elogiul meu şi recunoştința mea acestui brav şi priceput general”.
În primăvara anului 1944, pe frontul din Moldova, generalul Nicolae Stoenescu, comandantul Corpului 4 armată a considerat că în timpul atacului sovietic din perioada 26 – 29 aprilie ,,a fost depășit de evenimente, fără a putea să le facă față deoarece instrumentul de luptă de care dispunea nu a răspuns satisfăcător”.
În urma înfrângerii înregistrată a fost trimis în zona interioară și trecut în rezervă la 12 mai 1944. Generalul Radu Băldescu a avut o cu totul altă viziune despre cauzele destituirii sale de la comanda Diviziei 18 munte și trecerii în rezervă. Mâhnit, el consemna într-un Memoriu redactat după 23 august 1944: ,,Nu mi s-au spus motivele. Atribui însă această măsură următoarelor cauze: a) Divergențelor de păreri în conducerea trupelor pe frontul de la Iași. Mi s-a cerut de repetate ori să execut prin împușcare soldații și ofițerii care se retrăgeau pe timpul luptelor și eu nu am voit să execut acest ordin. N-am executat pe nimeni. Am apreciat că toate jertfele pe acest front sunt inutile; b) În ultimele zile de comandă am primit, aruncată cu avionul sovietic pe front, o scrisoare de la colonelul Maltopol (pe atunci prizonier la sovietici) prin care-mi scria să trec cu toată divizia de partea trupelor sovietice. Făcându-se legătura cu faptul că nu voiam să execut pe cei ce se retrăgeau în luptă s-a ajuns probabil la concluzia că împărtășesc ideile din această scrisoare. Ca atare nu mai era locul meu la comanda diviziei sau la altă mare unitate, deci imediata scoatere din cadrele active ale armatei; c) Pe timpul 1 mai – 1 septembrie 1943, cât am fost cu Divizia 18 infanterie, contopită cu Divizia 2 gardă, pe Valea Prațovei pentru paza regiunii petrolifere, am făcut un memoriu în care am arătat starea de mizerie în care se găseau muncitorii din întreaga zonă și am cerut ameliorarea acestei situații din punct de vedere material, sanitar și al locuitorilor. Acest memoriu a fost înaintat la Președinția Consiliului de Miniștri, Ministerul Muncii și la Marele Stat Major. La câtva timp după înaintarea acestui memoriu am fost mutat cu întreaga divizie în regiunea muntoasă de la Abrud – Câmpeni”.
În noul context istoric de după 23 august 1944 a fost dezamăgit de activitatea Aparatului politic, introdus în oștire, după model sovietic, în mai 1945, luînd atitudine ori de câte ori a avut ocazia.
În primăvara anului 1946, atunci când comandantul Regimentului 6 artilerie călăreață a semnat, în ziarul ,,Glasul Armatei”, articolul Armata de mâine, cu vădite tendințe de influențare politică a militarilor, generalul Radu Băldescu a declarat în fața întregul corp ofițeresc al Regimentului 6 artilerie călăreață: ,,În trecut se făcea educație, nu acum. Educația de astăzi a dus la destrămarea armatei … Noi trebuie să ne formăm conștiința națională în baza politicii din trecut … Să mențineți ideile trecutului că datorită lor am realizat România Mare. Să nu împrumutați ideologie străină. Rușii au luat de la noi ceea ce au astăzi. Cei care critică armata din trecut prin presă sunt niște trători și vor rămâne în vânt”. Apoi a chemat pe autorul articolului şi i-a spus: ,,Ţi-am citit articolul. Te credeam un om de-al nostru, dar acum m-am convins că ești un renegat și trădător. Te-ai făcut pionul acestora. Regret”. Atitudinea sa a fost apreciată de ofițeri, unul dintre ei afirmând: ,,Nimeni nu a venit până astăzi să ne vorbească românește cum a vorbit domnul general Băldescu”.
O atitudine asemănătoare avusese Radu Băldescu și față de conferința întocmită de Inspectoratul pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă (E.C.P.), intitulată Unirea Principatelor, Raportul informativ nr. 50 484 din 30 ianuarie 1946, întocmit de comandantul său secund (pentru E.C.P.), consemnând că, indignat de conținutul materialului generalul i s-a adresat astfel: ,,N-am putut să nu-mi stăpânesc revolta pe care o mai am față de pușcăriașii de la E.C.P… care sunt niște pușcăriași și acum fiind liberi au îndrăznit să falsifice adevărul istoric. Cum pot aceștia afirma că Unirea Principatelor a fost închegată de către mahalagii, muncitori și țărani în contra voinței și fără sprijinul boierilor. De când derbedeii și pușcăriașii ne învață pe noi carte? Noi cunoaștem adevărul! Este adevărat că noi toți ne tragem din familii de țărani și datorită muncii noastre ne-am agonisit bunuri, ne-am instruit și educat pe când derbedeii lui Petrescu s-au ținut de beții și potlogării. Poți tu accepta aberațiile lor care n-au educația și pregătirea noastră militară?”. Combătând lupta de clasă promovată de aparatul pentru E.C.P. din armată, generalul Radu Băldescu întreba pe locțiitorul său politic: ,,De ce nu căutați voi să obțineți o împăcare, să realizați unirea între clase?”.
I s-au mai imputat și convingerile patriotice, inclusiv afirmația făcută în fața Catedralei din Timișoara (24 ianuarie 1946): ,,Să nu uite nimeni că România Mare trebuie să intre în granițele ei firești și istorice. Dacă va fi nevoie de noi jertfe, noi le vom da”.
Nu a plăcut nici cuvântarea ținută în fața militarilor Regimentului 4 transmisiuni (27 februarie 1946), când a declarat, (așa cum raporta șeful Serviciului E.C.P. de la Armata 1): ,,Noi ne-am născut democrați și suntem democrați și deci nu avem nevoie să facem politică … Suntem o țară ocupată”.
Atitudinea sa a fost apreciată de ofițeri. Colonelul Dumitru Petrescu, subinspector general al armatei pentru Educație, Cultură și Propagandă, a fost însă de altă părere, considerând poziția generalului ca fiind ,,dușmănoasă, împotriva democratizării armatei”. Ca urmare a propus (30 aprilie 1946) punerea generalului ,,la dispoziția Ministerului de Război”.
În acest context nu a mai surprins pe nimeni trecerea generalului în cadrul disponibil (în 1946) și apoi (în 1947) în rezervă.
A locuit la Sibiu, câțiva ani ducând o viață liniștită, modestă, ocupându-se de administrarea terenului cu care fusese împroprietărit în urma acordării ordinului ,,Mihai Viteazul”, clasa III-a.
La 2 mai 1951, Comisia nr. 1 a Comisariatului militar al orașului Sibiu a propus ,,scoaterea sa din cadrele de rezervă cu gradul de soldat”, invocând între motive originea socială, burgheză, faptul că nu era membru al partidului comunist, că ,,a stat de două ori de vorbă cu Antonescu și că a comandat pe frontul antisovietic Divizia 18 infanterie”, fiind decorat cu ,,Crucea de Fier” germană, clasale I-a și II-a.
Peste câteva luni, în decembrie 1951, a fost ridicat de organele de securitate din Sibiu și închis în închisoarea Jilava, unde, fără a fi judecat, a decedat la 2 decembrie 1953.

Bibliografie: Alesandru Duţu, Florica Dobre, Leonida Loghin, Armata română în al doilea război mondial, 1941 – 1945, Editura Encicopedică, Bucureşti, 2017, p. 53-54; Florica Dobre, Alesandru Duţu, Distrugerea elitei militare sub regimul ocupaţiei sovietice în România, vol. II, 1947-1964, INST, Bucureşti, 2001, p. 216, 234.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu