Generalul Alexandru Ioaniţiu: ,,În ultimele lupte, au fost multe unități care au ezitat să atace sau au atacat fără elan. De asemenea, au fost unități care contraatacate de forțe puțin numeroase au dat înapoi fără vreun motiv bine justificat”.
Mareşalul Ion Antonescu: ,,Totul porneşte de la cap. Conducerea politică a statului şi în consecinţă cea militară nu putea duce decât la ceea ce a dus: la dezastru”.
,,În ultimele lupte – atrăgea atenția încă de la 20 august 1941, generalul Alexandru Ioanițiu, șeful Marelui
Cartier General –, au fost multe unități care au ezitat să atace sau au atacat fără elan. De asemenea, au fost unități care contraatacate de forțe puțin numeroase au dat înapoi fără vreun motiv bine justificat”.
Apoi ordona: ,,Atunci când o unitate se dă înapoi, șefii vor așeza mitraliera în spate și vor trage fără cruțare contra fugarilor”.
La rându-i, Ion Antonescu a dispus ridicarea comenzii și a drepturilor la pensie pentru toți comandanții ,,ale căror trupe nu sunt duse la atac cu vigoarea cuvenită”.
Deoarece nici după reluarea ofensivei, la 28 august 1941, rezultatele au fost sub așteptări, Ion Antonescu a convocat (22 septembrie 1941) pe subsecretarii de stat și pe secretarii generali de la Ministerul de Război și a luat atitudine față de insuficiența efectivelor din dispozitivul de luptă (în timp ce în țară structurile militare erau supraîncadrate, iar efectivele folosite necorespunzător, sub diferitele pretexte invocate de ofițeri și subofițeri spre a nu fi trimiși pe front), de lipsa de organizare în ceea ce privește evidența centralizată a pierderilor în armament și materiale înregistrate în luptă, de abuzurile constatate în spatele frontului, datorate ,,unei totale dezorganizări, lipsei de inițiativă și a unei paralizii progresive care începe să ne cuprindă”.
,,Noi pe front nu avem soldați care să lupte – mai reproșa mareșalul –, în schimb, în spate, găsim o armată întreagă de oameni mobilizați, repartizați fără normă judicioasă și îndeplinind sau, mai curând, neîndeplinind vreo atribuție care să justifice cheltuielile pe care statul și armata le fac cu aceste elemente. Luptele de la Odessa nu mai merg pentru că nu mai avem ofițeri. Se plâng batalioanele și regimentele de lipsă de comandanți de unități. În schimb avem în spate 5 744 ofițeri activi și 5 660 ofițeri rezervă… fără a mai socoti două comandamente teritoriale. Dar problema și mai gravă este aceea a subofițerilor. Avem în spatele armatei 20 540 subofițeri și pe front nu avem nici 1 000 de subofițeri. Mai mult, și din puținii aceștia, care se mai găsesc la unități, sunt luați și trimiși pentru cel mai neînsemnat serviciu, adeseori serviciu personal în folosul comandanților. Astfel, pe drumul de la Odessa la București am văzut înșirați prin gări, prin trenuri, pe șosele, prin toate părțile, ofițeri și subofițeri, care singuri nu știu să-și justifice întrebuințarea. Din nefericire, domnilor, la această stare de lucruri se adaugă și abuzul pe care, spre rușinea noastră, unii din comandanți îl practică. Subofițerii sunt trimiși înapoi să păzească cirezi de vite, lucruri furate de către unii ofițeri care se îndeletnicesc, din nefericire, și cu asemenea ocupațiuni. Aceasta fiind situația vedem că armata nu este încadrată, din cauză că birourile sunt pline cu ofițeri și subofițeri care n-au în cursul unei zile o hârtie de rezolvat. Duceți-vă pe stradă, duceți-vă la cinematograf, duceți-vă la restaurant și le găsiți pline de ofițeri care acum, în timp de război, nu au altceva de făcut decât să umple sălile de spectacole. Eu nu m-am dus o dată la cinematograf și muncesc, din zi și din noapte, să ridic națiunea aceasta și să-i asigur viitorul. Trupa care se găsește în spate se ridică la 238 000 oameni. Cifrele acestea ne arată că situația este gravă și ea prezintă un îndoit aspect, în primul rând moral și apoi material. Este o nedreptate strigătoare la cer ca 1 000 de subofițeri să se găsească pe front și să fie tocați zi și noapte pe frontul inamic, iar peste 20 000 să fie profitori… Din 800 000 de oameni mobilizați, 400 000 sunt înapoi, iar 400 000 formează armata de operații. Adevărul este însă, domnilor, că numai 100 000 de oameni sunt cu adevărat pe front, iar ceilalți sunt în spate și îngroașe coada zmeului… Și, domnilor, partea tragică a chestiunii este că în această sută de mii de oameni au fost contingentele instruite care s-au pierdut și care sunt înlocuite de elemente neinstruite. Pentru asta mă lupt cu greu la Odessa… În linia întâi sunt goluri mari, dar spatele este complet, de la front până la București”.
Referindu-se la toate acestea (şi la altele pe care le ştia foarte bine), mareşalul Ion Antonescu considera că ele s-au datorat modului superficial în care a fost făcută pregătirea armatei în perioada interbelică, ,,greşelilor comise timp de 20 de ani, care nu puteau fi decât dezastruoase”. ,,Comandamente nepregătite – continua mareşalul – au dus la nepregătirea ofiţerilor”, iar ,,nepregătirea acestora a provocat pe cea a soldaţilor şi subofiţerilor. Totul se înlănţuie într-un organism. Totul porneşte de la cap. Conducerea politică a statului şi în
consecinţă cea militară nu putea duce decât la ceea ce a dus: la dezastru”. Ion Antonescu acuza și lipsa de solidaritate pe câmpul de luptă din partea comadamentelor și statelor majore, lipsa instruirii practice și a pregătirii fizice a militarilor .
Critic a fost și față de înfrângerile înregistrate la începutul lunii octombrie 1941: ,,Atacurile din zona Corpului 5 armată și Diviziei 1 grăniceri au produs la unele unități de ale noastre repetarea unor greșeli pentru că nu au fost la timp și sever sancționate. O acțiune de câteva care de luptă la Corpul 5 armată a produs retragerea pe adâncime de 7 km și o pierdere destul de importantă de material. Acțiunea inamică din ziua de 2 octombrie a produs Diviziei 1 grăniceri o retragere de câțiva km în fața unui atac ce normal trebuia să fie stânjenit. Intențiunile de atac ale inamicului se cunoșteau, pregătirea lui de artilerie de 30 de minute avizase pe comandanți, totuși unele unități ale Diviziei 1 grăniceri s-au retras în panică pe o adâncime de câțiva km. S-a permis astfel adversarului să progreseze adânc și rapid, pe când noi, în condițiuni similare, nu reușim să înaintăm decât câteva sute de metri într-o zi. Divizia 1 grăniceri nu este la prima defecțiune a unora din unitățile sale, dovedește că nu a luat măsuri destul de eficace pentru remedierea unor grave abateri. Dacă divizia ar fi reprimat cu severitate, așa cum dădusem dispozițiuni, defecțiunile constatate, atacul inamic nu ar fi avut un succes nemeritat. În ambele atacuri, inamicul a realizat o înaintare în timp record, cu trupe și comandamente ce nu au în niciun caz o valoare superioară alor noastre. Deosebirea constă numai în aceea că am lăsat o slăbiciune să se ridice de jos în sus, în vreme ce la ruși o tenacitate perseverentă se imprimă de sus în jos. Pe viitor, acțiunile de lașitate vor fi reprimate cu ultima energie. Cine nu o face dovedește o slăbiciune și pregătește înfrângerea unităților ce comandă”.
Chiar dacă mareşalul Ion Antonescu s-a derobat de responsabilitatea greşelilor apărute în conducerea bătăliei (la care a participat direct şi indirect), în principiu şi în fapt, avea dreptate pentru că analiza bătăliei a relevat mari greşeli la nivelul conducerii generale şi a concepţiei de acţiune, angajarea într-o bătălie de uzură, cu numeroase atacuri frontale, timide, desfăşurate, de regulă, cu forţe de valoare regiment – batalion şi nu prin manevre ample, îndrăzneţe sau cu atacuri în forţă, care să valorifice potenţialul brigăzilor de cavalerie şi pe cel al Diviziei blindate. Aceasta în condiţiile în care conducerea şi execuţia au fost exercitate, în exclusivitate de români, în care aliatului german nu i se puteau imputa presiuni şi ingerinţe care să influenţeze negativ desfăşurarea luptei, aşa cum s-a întâmplat mai târziu.
Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu
