In anul 1877  România era vasală Imperiul Otoman, fiind silită să recunoască suzeranitatea otomană, plătind un tribut anual de 914.000 lei şi acceptând  stăpânirea Imperiului Otoman în Dobrogea, la gurile Dunării.
Izbucnirea Războiul ruso-turc în aprilie 1877, a reprezentat ocazia pentru a profita de contextul internațional în realizarea independenței României.
La 4 aprilie 1877, în contextul prefigurării conflictului din Balcani, România prin ministrul de externe, în persoana lui Mihail Kogălniceanu, a semnat Convenţia cu Rusia prin care permitea armatei ruse să treacă pe teritoriul ei şi să ocupe linia Dunării până la gura Oltului.
În temeiul aceleiaşi convenţii, armata română s-a angajat să fie concentrată în Oltenia de sud.
Rusia a considerat însă că România nu era un stat independent şi că semnătura sa internaţională nu avea valoare juridică. Astfel, acestea au trecut Prutul înainte de aprobarea de către Parlament a Convenţiei.
La 21 aprilie/8 mai, trupele otomane au început bombardarea localităților Brăila, Calafat, Oltenița, Bechet, Călărași, iar a doua zi, artileria română a răspuns atacului, bombardând Vidinul şi Turtucaia, astfel, România a intrat în stare de război cu Imperiul Otoman.
La 9 mai 1877 are loc Sesiunea extraordinară a Adunării Deputaților în cadrul căreia se proclamă independența de stat a României.
La 9/21 mai 1877, ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu, declara: „În stare de rezbel cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare…. Ce-am fost înainte de declararea rezbelului? Fost-am noi dependenţi către turci? Fost-am noi provincie turcească? Avut-am noi pe sultan ca suzeran? Străinii au zis acestea; noi nu am zis-o niciodată. Aşadar, domnilor deputaţi, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanței Naționale că noi suntem o națiune liberă şi independentă .”
Cu acest prilej, Adunarea Deputaților a votat o moțiune, cu 79 de voturi pentru și 2 abțineri, prin care lua act că „rezbelul între România și Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României au primit consacrarea lor oficială”.
A doua zi, Senatul a adoptat pe 10 mai 1877, o moțiune în sensul declarației guvernului, prin care tributul datorat Imperiului Otoman a fost anulat și trecut în contul cheltuielilor pentru armată.

De asemenea,  la 10 mai 1877, la Bucureşti, s-au desfășurat o serie de festivităţi prilejuite de proclamarea Independenţei României. Acestea au fost deschise prin 21 de lovituri de tun şi a fost oficiat un Te Deum, la care au asistat domnitorul Carol I, prim-ministrul I.C. Brătianu, miniştri, deputaţi, senatori, membrii înaltului cler, înalţi magistraţi ai ţării.
Pentru a marca noua stare de fapt in care se găsea Romania independentă, în aceeaşi zi a fost instituită prima decoraţie românească – „Steaua României”, având drept scop recompensarea serviciilor militare şi civile deosebite aduse statului de către ostașul român.
Adunarea Solemnă a votat moţiunea prin care “ia act de resbelul între România şi Turcia, de ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României.”
Independența României a fost proclamată în Parlament, însă a fost necesar ca neatârnarea să fie cucerită pe câmpul de luptă.
La Congresul de Pace de la Berlin, în iunie-iulie 1878, la care a participat şi o delegaţie a României reprezentată de I.C. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu, a fost recunoscută independenţa României de Marile Puteri (Marea Britanie, Franța, Imperiul German).

Prof. Petre Cristin