”Cele zece categorii de cuvinte”
Partea a cincea: ”verbul”
În articolul precedent am vorbit despre cuvântul ”pronume”. Astăzi vom vorbi despre cuvântul ”verb”. În dicționarul on-line acesta este definit ca fiind ”partea de vorbire care exprimă o acțiune sau o stare și care se caracterizează prin flexiune proprie.”
Din punct de vedere etimologic, cuvântul ”verb” provine din latinescul ”verbum” care înseamnă ”a vorbi” și care se trage din grecescul ”εἴρω-eírō”, care înseamnă ”a uni, a lega, a pune împreună”.
Cuvântul ”acțiune” provine din din latinescul ”actio” care înseamnă ”act”, fiind un cuvânt care desemnează desfășurarea unei activități.
Cuvântul ”stare” provine din latinescul cu aceeași formă și definește ”situația în care se află cineva sau ceva” sau ”felul în care se simte cineva din punct de vedere fizic sau moral.”
”Flexiunea” provine din latinescul ”flexibilis”și are legătură cu flexibilitatea ce desemnează capacitatea de ”a se lăsa curbat mai mult sau mai puțin ușor până la un anumit punct, însă fără a se rupe”. Flexiunea verbului se numește conjugare și reprezintă ”totalitatea schimbărilor pe care le suferă forma acestuia […]”.
În gramatica lul H. Tiktin este precizat că ”Orice propozițiune cuprinde două părți principale: subiectul și predicatul. Vorba care numește ființa sau lucrul despre care se vorbește în propozițiune se numește subiect; vorba prin care se spune ceva despre subiect se numește predicat”.
Cred că este important să facem distincția dintre verb și predicat. Cuvântul ”predicat” provine din latinescul ”praedicatum”, care are legătură cu ”predica” ținută despre subiect. Este compus din ”prae”, care înseamnă ”înainte” și din ”dicare”, ce are sensul de ”a spune”. Predica este ”un grup de cuvinte-înainte” care spune totul despre subiect. Deci, predicatul este, în genere, un grup verbal care cuprinde verbul. Verbul nu funcționează neapărat singur, deși o poate face, în acest caz numindu-se ”predicativ”, pentru că poate predica singur despre subiect. Se înțelege că atunci când nu predică singur despre subiect, verbul se numește ”nepredicativ”. Verbul este ”pivotul în jurul căruia se organizează propoziția. Plecând de la verb putem identifica subiectul, complementele și atributele subiectului.”
Spuneam că flexiunea verbului se numește conjugare. Când conjugăm un verb, îl ”îmbinăm, împletim sau unim” cu una sau mai multe persoane, cu genul acesteia sau acestora, cu timpul și cu modul, acesta transformându-și forma în funcție de toate aceste elemente care-l înconjoară, precum și în funcție de diateza (”dispunerea” sau ”aranjarea” verbului față de subiect sau a subiectului față de verb) la care este folosit. Latinescul ”conjugare” înseamnă ”a pune împreună”, fiind format din ”cum”, care înseamnă ”cu” și din ”jugum”, care înseamnă ”jug”. Astfel conjugarea este legarea la jug a tuturor componentelor menționate anterior.
Pe data viitoare!
Constantin Teodor Cernat
Bibliografie:
Beschrelle, nouvelle édition. La grammaire pour tous.
Gramatica română. Etimologia și sintaxa. Ediția a treia revăzută de I.-A. Candrea, 1945. H. Tiktin.
www.dexonline.ro
https://www.littre.org/definition/article
https://www.dictionnaire-academie.fr
https://fr.wiktionary.org
https://www.etymonline.com