Ocupaţia

 Din cele mai vechi timpuri povestesc bătrânii că ocupaţia de căpetenie a gemenenilor a fost creşterea vitelor şi mai puţin pomicultura.Pe măsură ce se dezvolta comerţul cu Ardealul, care desigur se făcea de anumiţi cetăţeni din Ardeal care cumpărau de la noi vite, seu, ceară, miere şi primăvara rânză, care se întrebuinţa la tăbăcitul pieilor pentru a da culoare celor de acolo, aducea diferite obiecte de fierărie, postavuri, şi mai ales cazane de aramă pentru fabricat ţuică din prune. Aceasta era cea dintâi industrie de prelucrat fructe, în cea mai mare parte prune. Odată cu desvoltarea comerţului în Târgovişte şi mai ales în Bucureşti, ţuica, de prune şi mai ales fructele proaspete (mere, pere) au început să fie căutate din ce în ce mai mult.

Aceasta face ca din ce în ce mai mult locuitorii comunei să se ocupe cu cultura pomilor apărând pe suprafaţa comunei plantaţii de pruni de toate soiurile (…). Majoritatea locuitorilor care dispuneau de suprafeţe mari  încep să facă astfel de plantaţii, care în anii de producţie aduc venituri din ce în ce mai mari (…) Aceasta face ca la începutul răsboiului 1916-1918 comuna să aibă peste 100 de cazane de fabricat ţuică de diferite mărimi oscilând între 100 l şi 300 l. Cu ocazia răsboiului acestea au fost luate de nemţi în cea mai mare parte.

Marii proprietari dispuneau de 3-5 asemenea cazane, deoarece dacă aveai o suprafaţă de teren cu pruni, apoi pentru producţia lor trebuia să ai şi vase (butii, căzi) pentru prune şi ţuică precum şi cazan de fabricat ţuică.

Astfel s-a dezvoltat industrializarea prunelor sau fabricarea ţuicei, primul produs care aducea venituri mai mari ca creşterea vitelor în comună. Primele transporturi către Bucureşti, centrul cel mai important unde se desfăcea ţuica, au fost cu căruţele cu boi, şi mai apoi cu cai. Iar transportul se efectua cam în 8-10 zile deoarece noaptea se mergea foarte puţin, iar boilor le era necesar timp mai mult de odihnă. Ţi-era mai mare dragul să fii în anturajul unei coloane de căruţe în drum spre sau dela Bucureşti când aceştia opreau la vreun popas, care trebuiau făcute cu regularitate pentru odihna animalelor şi a oamenilor. În timp ce animalele, caii sau mai înainte boii, mâncau, oamenii pregăteau masa, făcându-se mămăliguţă caldă, ciorbă, sau chiar fript sau prăjit, la locul imediat pregătit lângă roata căruţei.

După masă oamenii şi animalele dormeau câteva ore, rămânând câţiva care îngrijeau de animale să mănânce şi să observe ca nu cumva să vină cineva de prin satele pe unde treceau, să caute ceva fructe sau alte lucruri, fapte care se mai petreceau atunci când dormeau cu toţii cărăuşii. Dar să nu fi avut norocul să înceapă să plouă sau să ningă, cum de altfel se întâmpla toamna mai întotdeauna, atunci vai de vite şi de oameni. Mai întotdeauna vedeai cai morţi pe marginea drumurilor în urma acestor vremi. Boii se tăiau şi se consumau. În ultimul timp, după ce şoselele se modernizase pietruindu-se mai bine, se renunţase la transportul căruţei cu boi, locul rămânând ocupat numai de căruţele cu cai. Acest transport se efectua în circa 3-4 zile.

Păcat că nu s-a păstrat aşa cum arăta o coloană încărcată cu marfă pentru Bucureşti, cu tot echipajul ei (…). După răsboiul din 1940, locul căruţei şi cărăuşiei, a fost luat definitiv de autovehiculele motorizate.Pe măsură ce piaţa cere din ce în ce mai multe fructe, şi tot odată din ce în ce mai bune, oferindu-se în schimbul lor preţuri frumoase, locuitorii satului ca de altfel şi cei din satele vecine, au abandonat cultura pomilor bătrâni autohtoni, înlocuindu-i cu soiuri moderne aduse de peste graniţe sau încrucişaţi adică produşi aci de specialişti şi chiar de anumiţi locuitori care sau ocupat cu pomicultura ca de exemplu Nicolae Andreescu, care a reuşit să facă cea dintâi pepinieră modernă de pe Valea Dâmboviţei în comuna sa. Cu această ocazie şi transportul fructelor s-a schimbat. Dacă la început să turna în căruţă amestecate aşa cum se culegea din pomi, acum fructele se transporta în lăzi (…), mai apoi din ce în ce mai mult şi fructele mai selecţionate, şi aduse în condiţii din ce în ce mai bune.

Aceasta fiindcă fructele proaspete aduceau venituri mai repezi fără multe cheltuieli ca ţuica, pe de parte, iar pe de alta, legile monopolurilor băuturilor spirtoase, făceau diferite îngrădiri ţuicei, atât la vânzare, cât şi la transport. Astfel s-a ajuns ca în ultimul timp plantaţiile mari de pruni de toate soiurile să dispară treptat, lăsând, locul plantaţiilor moderne de meri, peri, ect.(…). Şi întregul proces de fabricaţie a ţuicii, a renumitei ţuici, din diferite localităţi (…) se va uita cu totul, de urmaşii celor ce-l practicau aşa cum îl pomenise din tată-n fiu, acest proces desfăşurându-se în distilerii moderne.

Comerţul de fructe

 Ca şi în celelalte ramuri de producţie, nu toţi producătorii de fructe aveau putinţa să-şi vândă la oraş producţia lor. Astfel sa început şi în comună un mic comerţ de fructe, şi de ţuică.

Acest fel de comerţ, de sezon, adică făcut numai în anii de producţie, a contribuit cât de cât la dezvoltarea pomiculturii în comuna noastră, fie de o parte, iar pe de alta, ridicarea nivelului de trai a locuitorilor.

VA URMA

Iulian Oncescu