Egipt, ce ne vine în minte? Piramide înainte de toate. Turismul „exotic” cu destinația Egipt a început. Până pe la anul 1800 lumea care călătorea făcea pelerinaje religioase sau „marele tur” al Europei. După deschiderea canalului Suez în 1869, englezii au început să organizeze grupuri, turismul cum îl știm azi. Înainte și după, linia care desparte este „revoluția” lor  din 2011. Am fost în Egipt și înainte și după revoluție. Până – totul frumos, clasicul Egipt, calm, controlat. După, în 2012, am găsit alt Egipt, entuziasm post revoluționar, multe vise, puțini turiști și cam mult haos.

Egipt 2018… Am ajuns pe ocolite, din Iordania trecând prin Israel. Din Iordania să intri în Egipt ai două alternative. Niște bărci peste Golful Aqaba sau pe pământ tranzitând Israelul. Bărcile sunt problematice – tind să întârzie și sunt foarte scumpe, preț pur turistic. Alternativa este o mare bătaie de cap logistica, treci din Iordania în Israel la Eilat și apoi în Egipt. Prin Israel mergi vreo 20 de km doar. Zis și făcut, am ales varianta 2. Prima temă – viza. La graniță teoretic nu se poate, îți dau doar pe Sinai. În practică se mai poate, dacă ai 80 de euro de aruncat și norocul să găsești un agent de turism prin vamă. În Aqaba, la consulatul Egiptului  mi se spune că nu merge calculatorul, să vin mâine sau să merg în Eilat că au consulat. Funcționarul era la masă clar, după cum se ștergea pe mâini și bot. L-am deranjat, m-a expediat. Din Aqaba în Eilat nu ai decât alternativa taxiului. Scump, circa 13 euro. Încă 13 euro taxa de ieșire din Iordania. Cum nu era nimeni în gheretă am trecut direct și nu am plătit. La intrarea în Israel, o mie de întrebări și verificări la sânge. Ca întotdeauna.

Israel e altă lume. O fi Iordania între cele mai dezvoltate țări din lumea arabă, dar nu se compară. Altă lume, alt fel de a face, alt plan general. Eilat un oraș turistic la maximum. Interesant din punct de vedere etnic, plaja și mâncarea foarte bune. De văzut nimic interesant, magazine și hoteluri peste tot. Foarte scump, Israel a luat-o razna cu prețurile de un timp. La consulatul Egiptului am lăsat pașaportul și o taxă de 3 ori mai mare decât ar fi fost pe aeroport, „taxa pe dușman”. Lipsă de profesionalism, am făcut formalitățile pe o terasă unde trei funcționari stăteau la țigară. Așteptând afară pe stradă să-mi dea pașaportul înapoi, era să îmi iau o flegmă în cap. Unul dintre funcționari și-a curățat gâtul și a scuipat de sus de pe terasă fix pe banca unde stăteam eu și încă vreo doi.

Șocurile de frontieră sunt o mare plăcere oferită… Unul care a devenit standard l-am avut în Juarez, Mexic trecând din Texas. La mexicani nu vameși, nu gheretă, nu nimic. Treci podul și instant de la autostrăzi, clădiri mari și ordine la colibe, vânzători ambulanți și bande organizate la colțul străzii. E rar când ai ocazia să vezi atâta diferență, normal țările vecine sunt similare, iar nivelul scade gradual. Trecând din Israel în Egipt, șocul a fost puternic. Între posturile de frontieră este un gard de nu vezi nimic prin el. Ieși din Israel pe o poartă albastră și te lovește noua realitate. La israelieni totul organizat, vopsit, semne clare, curat, luminos, logic. Plătești taxa de iesire de 25 de dolari, (da, taxa de ieșire), deschizi poarta de fier și dintr-o dată… Teleportare parcă. Forfotă confuză, funcționari plictisiți tolăniți pe scaune te trimit de colo colo, ziduri vopsite strident și decojite, moloz de construcții în mijlocul sălii. Semnele mă îndrumă spre o sală închisă pentru remodelări. Unul vine în fugă strigând la mine. Altul mai supraponderal dă să se ridice și răstoarnă o măsuță spărgând un pahar de ceai…

Taxă de ieșire din Iordania, taxă de ieșire din Israel și acum taxă de intrare în Egipt. Nu contează că am viză (pe care am plătit triplu). Mă simt ca pe vremea lui Isus când plăteai taxă să treci prin fiecare sat și ținut. Taba, singura localitate pe partea egipteană, este un avanpost militar transformat în zonă de cazinouri pentru israelienii care se încumetă să treacă. Un singur autobuz pe zi leagă Taba cu restul Egiptului. Cu greu și noroc am reușit să ies de acolo. Taxiurile au prețuri mari de tot, noroc că am găsit unul care lăsase și se întorcea gol. M-a lasat în faimosul Dahab. Prin Dahab e ceva lume, majoritatea ruși.

Autobuzul spre Cairo pleacă dintr-o autogară dezolantă. Nu o ia direct, nu taie Sinaiul din motive de securitate. Coboară coasta pe ocolite până la Sharm el Sheikh. Sharm și el animat, sunt ceva turiști. Lumea pare să se simtă mai în siguranță în stațiuni. În Sinai, am trecut prin vreo 20 de filtre militare. La vreo 10-12 dintre ele ne-au și oprit. La canalul Suez a fost unul drastic, ne-au pus să scoatem tot din bagaje.

Cairo, am ajuns noaptea târziu. Ne lasă sub un pod autobuzul, autogara improvizată. Iau un taxi, deoarece altă alternativă nu există. Am stabilit prețul. La sfârșit mi-a cerut „tipsy”, deși îi dădusem vreo 20 la sută în plus față de ce ne înțelesesem. La alt taxi, a scos calculatorul și mi-a scris cu 50 la sută în plus zicând că nu a înțeles. La un altul, am plătit dinainte la urcare și apoi mi-a zis că a fost trafic, din nou bani. De fiecare dată am fost de acord cu prețuri mai mari decât tarifele oficiale care sunt ridicol de ieftine, cu un euro mergi 5 km. Nu-i blamez, cu ce arată taximetrul nu cred că le ieșea să plătească benzina. Hotelul părea bun pe net, trei stele, în apropiere de km zero, Piața Tahrir. A fost cândva bun, acum e dărăpănat total. Are șase etaje și se pare că sunt doar două camere ocupate, eu și niște egipteni. Hotelul aranjează șofer privat la piramide, însă prețul e o glumă. O jumătate de zi la vreo 8 euro. Țara este foarte ieftină, neverosimil de ieftină la anumite capitole.

Piramidele cum le știm. Și de m-aș duce zece zile la rând tot nu m-aș plictisi. Și de m-ar lega ăia ca pe câine lângă ele tot nu m-aș plânge. În afară de Taj nu am mai întâlnit loc unde să mă simt așa. Lume puțină, majoritatea egipteni. Dacă aduni toți străinii poate umpli un autobuz. Vânzătorii ambulanți și surugii sunt disperați să te facă să cumperi ceva sau să accepți o plimbare cu caleașca. Un vânzător la un turist pare să fie raportul. Forțe de securitate peste tot, mulți moțăind sau pe telefoane.

Zilele următoare prin oraș vizitând cartiere la nimereală. Atracțiile, aparte de piramide le-am sărit, le văzusem în ieșirile anterioare. Cairo are reputația de capitală intelectuală a lumii arabe. Muzică, literatură, film, televiziune, studii religioase, etc, Cairo este centru pentru toate. Peste tot se vede asta, de la numărul enorm de librării la imensele universități. Părțile vechi, mai boeme sunt la fel ca întotdeauna. Terasele pline, lumea iese și stă la un ceai povestind cu prieteni și vecini. Atmosfera relaxată.

Pe de altă parte, au luat-o razna de tot McSuburbiile. Mall-uri, mâncarea fast food, mașinile… Peste tot reclame la lanțuri de restaurante americane și băuturi zaharoase. Plin de proiecte imobiliare și mai toate cu nume care nu au nici în clin nici în mânecă cu lumea și limba arabă. La București, complexele imobiliare au nume în engleză urmate de prostescul „residence” (de parcă ar fi doar un apartament)… La Cairo, sunt jumătate în engleză și jumătate cu nuanțe latine, multe  parcă generate de un computer. La Mirafa, Peninsula, Il Villagio, Il Monte Galala, Mivida (legat, da), Fifth Square, 90th Avenue, Mountain View Hyde Park – (Google și Londra combinate)… Ce se alege de lumea asta…

Patru zile au fost prea multe având în vedere că văzusem mai tot în vizitele anterioare. Am obosit încercând să traversez șosele pe opt benzi fără semafoare, mă ustură gâtul de la poluare… Dis-de-dimineață spre aeroport parcă e alt oraș. Nu mașini, nu filtre de poliție, nu zgomot…

Aerportul ca orașul, dezorganizat și haotic. Cozi mari peste tot, toalete lipsă. Una e închisă, alta separată de un panou de sticlă provizoriu. Te duci după semne până la 5 metri de ușă și nu poți trece de panoul de sticlă. La restaurante cozi enorme. Lumea stă la mese fără să consume. Unii joacă cărți, alții pe tablete, alții întinși pe două scaune. Pe scările care duc spre poarta H1 un băiat fumează. E prima dată când văd pe cineva fumând în aeroport în ultimii 5 ani.

Egipt e Egipt și nu are pereche sau substitut. La siguranță nu văd o mare problemă dacă mergeți în grup. Totuși, recomand să vă gândiți bine dacă știți că prezența forțelor de securitate la fiecare pas sau controalele vă generează stress. Problema mai mare este cu dărăpanarea infrastructurii, atât turistică, cât și ne. Turismul a scăzut la o zecime din ce era sau pe acolo și mai nimeni nu a mai reparat sau întreținut. La fel și cei care își câștigau existența din turism, sunt cam disperați și insistă până la hărțuire, exemplul cu taxiurile a fost doar unul din multele. Cu un pic de curaj și toleranță vă puteți alege cu o experiență bună la un preț extraordinar de economic.

Răzvan Vulpea călătoare