-Ioane!…..Ioane!….scoală mă, că a cântat cocoșu dă trei ceasuri. Fir-ar al răului, că noaptea umbli brambura pân sat, și dimineața nu poți să te scoli. Scoală o dată, n-auzi?
– Acu, acu, ….ho că n-a năvălit turcii ori tătari…..și nici că arde casa! Ho, că mă scol….mama ei dă viață!…
Cam așa începea de obicei, mai fiecare zi, în ograda lui Ion și-a alor săi, fie vară ori iarnă, căci tot timpul se găsea câte ceva de făcut. Dacă nu era de arat și semănat, era de coasă. Dacă nu era de secerat, trebuia adus fânul și băgat la adăpost în podul grajdului. Dacă nu era de cules porumbul, era de tăiat și legat la coceni. Dacă nu făta o vacă, sigur făta purceaua. Dacă nu era nimic de făcut la câmp, musai trebuia dus la pădure după lemne, de adus acasă, de tăiat, de spart și așezat la locul lor….de rânit la zăpadă…de dat la vite de mâncare și apă…de curățat grajdul…ce mai…de luat lumea în cap! De câte ori nu se gândise Ion la asta?… nu avea fire de păr!….da du-te!…unde să te duci? Lumea era mare…Ion, nu, vreo douăzeci de ani. Școală?…nu prea trecuse pe la ea, nu că ar fi fost departe, dar….i se păruse cartea cam grea. Și ce-i trebuia carte multă…gândea el…ce făceau ai lui de zi cu zi…putea face și el fără.
Nici armata nu o făcuse. Fiind singurul băiat, și cum mai avea în urmă patru fete, ograda plină de vite, pogoane cam multe de pământ, ta-su se gândise că i-ar fi peste poate să mai facă față, așa că vându un pogon din pământul de la deal și aranjă el cu felcerul satului, să-i dea o patalama la mână, unde să scrie negru pe alb că Ion nu este apt pentru armată. Prost lucru gândit! De când felcerul eliberase hârtia, pe Ion începuseră al dureau toate cele. Nu era zi să nu se vaite de ceva! Zi….lumină. Că de cum se însera, ca prin minune, toate bolile îi treceau. Se spăla Ion, se primenea, se ferchezuia în oglindă mai abitir ca o fată mare, și pleca. În sat…după fete…unde altundeva?….că de…îi cam ardeau călcâiele, după una, după alta…..că doar era plin de fete mândre și frumoase….taman bune de măritat! Și măritate….și văduvioare tinerele…..și mai puțin tinerele….că de….satul era mare!
Mergea așadar Ion seară de seară, indiferent că era senin, înnorat, ploaie vânt ori sloată…..că nu era o problemă…găsea el o poartă deschisă și vreo binevoitoare care să-l primească în casă. Se ducea drept la țintă, după timpul de afară….știa unde să meargă! Mergea, mergea, dar de multe ori, uita să mai plece, și-l prindeau zorile….și se culca și el, ca omul în patul lui, când ceilalți se sculau sătui de somn. Și mai scoală-te Ioane la cântatul cocoșului, care de vrenic ce era, câteodată cânta tocmai când el intra pe poartă. Și-i venea lui Ion să se ducă, să-l prindă și să-i lege ciocul să nu mai poată scoate un sunet. Și cum cânta afurisitul se cocoș, începeau toate să se dezlănțuie prin ogradă. Găinile, începeau și ele a cotcodăci, caii începeau a necheza, vacile mugeau de mama focului de parcă le plesneau ugerele nemulse, oile începeau a behăi, porcii guițau ca puși în țeapă, rațele măcăneau, se mai trezeau și gâștele gârâind, și peste toate…începeau și câinii a lătra! Și să nu-ți vină să-ți iei lumea în cap! Cap de fier îți trebuia ca să faci față la toate cele. Iar când se sculau ai casei….atunci să te ții:
-Anico!…fă Anico! Dă fuga repede, vezi ce are Joiana…se cam zbate…nu cumva i-a venit sorocu?
-Acu, acu, tată, iaca, mă duc!
-Lenuțo!…hai fa, ce faci?…mai vii o dată cu găleata aia, că uite cum curge lapte pă jos…e păcat dă el să irosească fără rost!
-Gata, gata, pusei apă , viu acu!
-Mario!….tu nu mai ieși maică dân casă? …nu te-nduri?…că doar n-oi fi mică , așa ca Niculina! Hai o dată că e treabă dă făcut!….și se mai liniștea una câte una, când de odată se auzea:
-Da Ion?….nepricopsitu ăla, nu s-a sculat?…ori nici nu s-a culcat?….vai dă capu lui!…gardian dă noapte dacă era și tot mai prindea câte un ceas dă somn…dar asta….toată noaptea stă treaz…și toată ziua ar dormi. Ce-o face ăsta-n viața lui….că n-oi trăi cât pământu să-i duc grija.
-E…parcă tu n-ai fost tânăr!
-Am fost, am fost…dar puneam și osu la treabă….nu ca el….ține-mă Doamne, dacă vrei să mă ai!
-Ioane!…Ioane!….scoală mă, că a cântat cocoșu dă trei ceasuri. Și se scula Ion, că nu avea încotro….dar cum se scula…cum începea a-l durea toate cele! Și vai de el, săracul, cum se chinuia toată ziua…numai el știa….cu toate treburile ce i se cuveneau, și pe care trebuia să le ducă la bun sfârșit…așa bolnav cum era. Noroc că ziua se termina, și venea seara, și…se spăla Ion, se primenea, se ferchezuia și …pleca în sat. Acolo se simțea el cel mai bine…că de…nici prea mic nu mai era….și-n sat fete mândre și frumoase…văduvioare tinerele, și mai puțin tinerele…
Flori Bungete
