LA PLIMBARE

S-a îmbrăcat în galben toamna

Și a pornit-o peste sat,

Din loc în loc, cu dărnicie,

Frunze-arămii a presărat.

Apoi din fire nevăzute

Țesu covor de brumă albă,

Și-l așeză cu multa grijă

Peste pământ și peste iarbă.

Stârni și vântu-n goana ei

Și ceață a împrăștiat,

Iar soarele l-a țintuit

Mai sus pe ceru-nalt.

Din când în când mai cerne –usor,

Prin sită, ploaie rară,

Peste pământul însetat

De arșița din vară.

Adună toamna-n drumul ei

Tristețe, bucurie,

Iubiri de-o viață, despărțiri,

Și multă nostalgie…

TOAMNĂ….

Despletit-o , strange-ti părul,

Nu-l mai flutura în vânt,

Lasă frunza să se-așeze

Covor cald peste pământ.

Adună-l tot laolaltă

Și-mpleteste-l în cosițe,

Ca la curțile domnești

Mândrele noastre domnițe.

Ele își puneau o floare

La ureche, să dea bine,

Tu, să-ți pui că ai de unde,

Struguri prinși într-un ciorchine.

Oi fi tu, toamnă, bogată,

Însă dezgolești pădurea

Și-alungi păsările toate.

Cum să nu mă pierd cu firea?

Cum să nu m-apuc să număr

Câte toamne au trecut,

Câtă frunză, câtă brumă

Peste mine au căzut?

Cum să nu mă întristez

Pentru frunza care moare?

Să nu las să pice-n ploaie

O lacrimă care doare?

Și să nu oftez adânc

După anii ce-au trecut?

Am ajuns în toamna vieții.

Eu sunt om, tu, timp tăcut …

Flori Bungete