You are currently viewing JURNAL DE CĂLĂTORIE: Transportul în comun în Cuba și incredibilele rezultate ale unui embargou (Partea a VIII-a)

JURNAL DE CĂLĂTORIE: Transportul în comun în Cuba și incredibilele rezultate ale unui embargou (Partea a VIII-a)

  • Post category:general

Teoria zice că o țară trebuie să aibă rezerve de carburanți în caz de situații speciale – război, dezastru natural, embargo. Dar ce faci dacă ai carburanți și nu ai vehicule sau piese ? Embargoul a afectat transporturile extraordinar de mult, mai mult ca orice domeniu aș zice. Mă gândeam de unde obsesia lui Ceaușescu cu fabricatul de vehicule, fabricam toată gama terestră de la motoretă la autobuz și orice fel de camion. După 25 de ani, în Cuba, am înțeles cât de important este să nu fi dependent de alte țări  la capitolul acesta.

Clasicul. Nici autobuz, nici taxi, deși pare a fi autobuz și scrie taxi pe el. Merge ca autobuzul pe rută, dar mai și deviază, de aceia îi zice taxi. Trebuie să fi cubanez să înțelegi.

Problemele încep încă din Havana care are totuși cea mai bună rețea. La transportul  în comun, în general, orașul a avansat mult în ultimii 10 ani, în mare parte datorită bunăvoinței Chinei. Taxiul la comun rămâne numărul unul la număr de călători transportați, dar treptat a început să piardă teren. Acum autobuzele în Havana și în orașele mai mari sunt noi,  toate importate din China. Sunt cam rare, dar si ieftine, 1 peso vechi, 17 bani  românești biletul. Metrou nu este, surprinzător pentru o țară comunistă. Pentru turist e mai greu cu autobuzele, rare cum am zis, dar și arhipline. Nu încercați să mergeți cu autobuzul de la aeroport în oraș, mai ales dacă aveți și bagaj. Taxiul clasic ca în România, care te duce direct la adresă și doar pe tine, se mai găsește, dar este scump, mult mai scump ca în România. Mai departe de Havana și în orasele mici se schimbă treaba. De la autobuze americane de școală de prin 1959, la camioane  cu scaune în spate, la orice formă de autobuz posibil care nu ai fi crezut că există.

Amsterdam 1975. Autobuze donate de orase din toată lumea. Nu am văzut unul Rocar, dar am îneles că sunt încă în folosință.

Cel mai ciudat monstru pe care l-am văzut pe vreo șosea undeva în transportul public este camello. Până acum am văzut doar unul, practic 2 sau 3 autobuze tăiate și sudate între ele și trase de un cap tractor de camion. Capacitate până la 400 persoane. Am vrut neapărat să merg cu unul. L-am văzut pe stradă în Cienfuegos. A doua zi când m-am dus să îl aștept în stație se stricase, era la depou.

Acesta este un camello. Au fost multe în Cuba, puține mai sunt. Cum încăpeau prin Havana, tot nu am înțeles, erau și cât trei autobuze de lungi. Am văzut doar unul, dar când să merg cu el s-a stricat. Poza nu este a mea, nu am apucat să îi fac, deoarece eram pe bicicletă.

Prin orașe te mai descurci. Problema mare este când vrei să mergi dintr-un oraș în altul. Ai de ales între autobuz și tren. Autobuzele  sunt de două feluri. Pentru cubanezi, ieftine, dar nu prea confortabile. Străinii nu pot cumpăra bilet sub nici o formă. Pentru străini există alte autobuze ale companiei de stat Viazul. Scumpe, prețuri europene, bine la confort și relativ rare. Să plec din orașul Matanzas care e un fel de Ploiești să zicem, mare, aproape de Havana, la autostradă,  a fost un coșmar. Este un singur Viazul și acela noaptea. Eu aș fi ajuns la Santa Clara la 1 noaptea. Cum cu rezervările la cazare e greu spre imposibil aș fi fost în situația să caut cazare la așa oră din noapte. În Baracoa am dat de problema clasică, mulți turiști, puține autobuze, am așteptat două zile să găsesc loc pe Viazul.

Trenul este o alternativă, dar mult mai proastă calitativ. La tren ori iei bilet cu minim 5 zile înainte, ori te riști în ziua plecării. Adică te prezinți la gară în ziua în care ai vrea să călătorești  și speri să nu fie „a la capacidad”,  adică plin. Nu ști nimic până când pleacă trenul din Havana. Atunci le spune și funcționarilor de prin stațiile următoare dacă mai e loc sau nu. Tu stai acolo pe scaun în stație până în ultima clipă și speri să mai fie un loc când pleacă. Dacă e bine, dacă nu, înapoi la hotel și revii a doua zi și aștepți din nou, dacă e tren a doua zi. În cazul meu, trenul a venit cu 4 ore și  40 minute întârziere. A plecat din Havana și în cei 95 de km până în Matanzas s-a stricat locomotiva. În Cuba,în prima săptămână am văzut mai multe vehicule stricate decat în toate țările în care am fost la un loc, fiind incluse aici și  India, Laos și Africa.

Cu trenul a fost greu, dar mare distracție. Cuba e Cuba, necazuri multe, dar și bucurie și veselie.

A treia variantă e „blabla car a la cubana”. Ocazia care de fapt nu e chiar ocazie. Pe post de blabla car e  „el amarillo”, omul galben. Angajat al statului care stă frumos la ieșirea din oraș și oprește mașinile. Care are loc liber e obligat să ia pe cineva. Dacă mașina e de stat , nu contează că este mașina poștei sau camionul de marfă, amarillo dă și bilete, banii rămân la el, dar sunt ai statului. La ocazie așteaptă oameni oricând până la 11 seara la orice ieșire din oraș. Unii flutură bancnote să arate că ei plătesc șoferul, că nu sunt pe sistemul „amarillo”.

El amarillo. Și acesta e pe cale de dispariție. Am avut noroc să găsesc unul. Am stat un timp și am observat cum își face treaba. Era gata să mă duc să leg bicicleta de un stâlp și să mă pun la coadă și eu să văd în ce mașină mă bagă. Șoferii nu se supără, deși ar prefera să ia ei înșiși la ocazie pe bani. Una dintre reguli este ca tipele care arată mai bine trebuie puse în față.

Ultima variantă este avionul. Problema e că e foarte scump, atât biletul, cât și taxiul până la aeroport, că altfel nu prea ai cum să ajungi. De asemenea pierzi că nu vezi, interesul în Cuba e pe străzi și sosele,  viața de zi cu zi. Nu am zburat în Cuba, dar de la care am auzit erau cam dezamăgiți cu experiența per total. Mai este și o non alternativă, o menționez doar ca să fie. Să te duci cu turul la conseva, atunci te pun ei pe un autobuz și nu ai nici o grijă. Problema e, cum am zis-o în postările anterioare, că nu vezi mai nimic. După cum vedeți, nu sunt soluții ușoare. Rezervați-vă Viazul cât mai devreme cu putință. În orașe învățați cum să luați taxiurile pe rută, las maquinas. Ușor nu este să te miști în Cuba, dar cu un pic de răbdare se poate. Cum zic cubanezii tot timpul, „hay que inventar”.

 

Răzvan Vulpea Călătoare