You are currently viewing 1 noiembrie 1599-Intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Cetatea Alba Iulia

1 noiembrie 1599-Intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Cetatea Alba Iulia

  • Post category:Istorie
Pe modelul declarației făcute de regele maghiar Carol Robert de Anjou în apropierea confruntării cu domnitorul Basarab I: „de barbă o să-l scot din bârlogul său”, conform nunțiului papal Malaspina -cel care ar fi fost martor al bătăliei de la Șelimbăr-, conducătorul Transilvaniei Andrei Bathory ar fi afirmat despre Mihai Viteazul următoarele: „Acest nebun se gândește să fugă, dar eu nu îi voi îngădui și îl voi sfâșia pe acest câine; dacă nu este fiu de târfă, să iasă la luptă și să accepte duelul; Mihai este un cioban care nu e în stare să se lupte”.
Contextul politic în care Mihai Viteazul se afla înaintea bătăliei de la Șelimbăr(18/28 octombrie 1599), în urma căreia a cucerit Transilvania era unul lipsit de orice speranță. Din orice punct cardinal al țării exista pericolul ca domnitorul să fie atacat și înlăturat de la putere: turcii la sud de Dunăre, Movileștii în Moldova și cardinalul Andrei Bathory în Transilvania, cel care, de altfel, îl și somase pe voievod să renunțe la tronul Țării Românești.
În volumul de memorii(publicat anul trecut) al lui Ioan Dragu, soldat în armata română în Primul Război Mondial, acesta spune la un moment dat, referitor la iminența morții, ceva interesant despre aspectul lăuntric, psihologic al unui soldat, care este înconjurat/compleșit de inamic și crede că nu mai are nicio scăpare. Ei bine, în acele momente năucitoare prin prisma presiunii, o parte din cei în cauză dobândesc o putere neașteptată, parcă supraomenească și izbutesc prin mari eforturi să iasă din această situație fatidică. Făcând o analogie, cam așa au stat lucrurile și cu Mihai Viteazul în acel sfârșit de toamnă al anului 1599.
Rezultatul acestei acțiuni temerare a voievodului muntean ni-l descrie istoricul P.P. Panaitescu în lucrarea dedicată acestuia: ” La 1 noemvrie Mihai își făcu intrarea în Alba-Iulia. Era călare pe un cal roib, îmbrăcat cu o manta albă pe care se vedeau cusuți cu fir de aur chipuri de șoimi. Avea o tunică din aceeași materie și ciorapi de mătase albă, sabia îi atârna pe latură, era bătută cu pietre scumpe, în cap avea o cușmă împodobită cu pene de cocoș. Alături de el mergeau 8 cai cu podoabe aurite și 8 slujitori pe jos frumos înveșmântați, urmau apoi trâmbițașii, ce cântau după obiceiul turcesc și după aceea orchestra lăutarilor țigani cu capul gol, cântând din scripcă. Steagurile dușmane luate în luptă erau duse pe laturi, plecate la pământ și apoi urmau boierii și ostașii”.
Prof. Alin Manole