Învăț să merg…

Ora 10 noaptea. O asistentă mă anunță că am o vizită. Oare cine este? Cine să fie cel ce se gândește la mine acum, noaptea? Curios, mă ridic și mă sprijin în cot, pe partea dreaptă, privind spre intrare.

Pe ușă își face apariția Bădoi, ordonanța mea. Are învoire două zile  de la căpitanul Adrian Pontetăscu, locțiitorul lui Datcu, să mă viziteze. Băieții aflaseră unde sunt și vroiau să știe mai multe…Am stat la taclale aproape toată noaptea, Bădoi aducându-mi veștile, bune sau rele, despre front și despre oamenii mei. Am simțit din plin grija cu care sunt înconjurat.
Spre ziuă, ne-am despărțit, Bădoi plecând spre frontul aflat la câțiva zeci de kilometri în față, cu căruța care adusese răniții ultimei ciocniri cu rușii, pe care-i însoțise numai ca să mă vadă.
Moralul îmi este pe culmi…

15 august.

După ceaiul leșios și bucata de pâine neagră cu magiun a mic dejunului, un soldat cam tuciuriu, brancardier, îmi aduce o pereche de cârje noi, din lemn, cârje de sub-braț, pe care le reazimă de perete, la capul patului.

-Să le porți cât mai puțin, camarade! Hai să le încerci…și mă ridică în șezut, timp în care îmi face, dându-și importanță, doct, instructajul…

-La început, mersul cu ajutătoare poate părea dificil, dar cu sfaturile mele şi ceva practică, o să căpătaţi încredere şi vă veţi putea ajuta de ele în condiţii de siguranţă.…apoi continuă, parcă recitând un text bine memorat…

-În urma procedurii chirurgicale la care ați fost supus, medicul vă interzice să călcaţi pe membrul afectat, așa că aceste cârje sunt piciorul provizoriu, până la vindecare și, luând cârjele de lângă perete, îmi exemplifică, executând mișcările și recitând…

-Stând în picioare şi în poziţie dreaptă, extremitatea superioară a cârjelor trebuie să ajungă sub subsuoară. Mânerele cârjelor trebuie să se situeze la nivelul şoldurilor. Coatele să fie puţin îndoite… Ţineţi cârjele lipite de corp şi folosiţi-vă mâinile pentru susţinerea greutăţii. Extremitatea superioară a cârjelor nu trebuie să facă presiune sub braț. Gata ! termină el recitarea, răsuflând ușurat.

Mă ridică sprijinindu-mă de spate, îmi trage picioarele, poziționează cârjele și începe prima lecție de mers.

-Vă aplecaţi puţin şi puneţi cârjele la un pas în faţă Începeţi să faceţi primul pas ca şi cum aţi avea de gând să vă folosiţi de piciorul afectat, dar mutați greutatea pe cârje şi nu pe piciorul operat. Păşiţi apoi normal pe piciorul sănătos. Când piciorul normal atinge pământul, pregătiţi-vă următorul pas prin punerea cârjelor din nou la un pas înaintea dumneavoastră.

-Cum te cheamă soldat? Îl întreb pe cel ce mă va ajuta să merg, cel ce îmi este mentor, cel pe care trebuie să-l ascult cu sființenie dacă vreau să mai merg.

-Vasile, domnule *sub lent și sunt din Bolintin, da nu sunt țigan…am fost felcer la Spitalul Xenocrat de pe Dudești…

– Mulțumesc Vasile ! Şi astfel ciclul pașilor continuă…

– Fiţi, vă rog, concentrat pe unde mergeţi, nu la picioarili dumneavoastră, ca și cum nu le mai aveți, își continuă Vasile instrucțiunile….

–So mai chi keres? (ce mai fac acum) îl încerc eu, aducându-mi aminte că am copilărit și m-am jucat cu țiganii de pe moșia Teodorini…

–Mai beshau, talian bahtali! (e bine, să traiești, sănătate), ău, fir-aș al morțâ, mă dădui de gol, dom* *lent…mă citiși…se vede că ești  telectual…

-Nu-i bai, Vasile, suntem doar camarazi…și ședințele de mers, din ce în ce mai lungi, erau combinate cu exerciții de mobilitate, a u continuat cu intensitate pentru o recuperare completă și rapidă a piciorului.

Înv. Petrescu Zaharia Nicolae

Va urma.