Calvarul

Prin tină, prin ploaie-în vânăt amurg-

Convoiul durerilor vii;

Prin tină, prin ploaie-în vânăt amurg-

Pe drumuri bătute, alene se scurg

Hristoșii cu chip de stafii…

Să curme tristețea pe drum de mormânt,

Nu-i nimeni în stare de-acum!

Și-apasă tristețea pe drum de mormânt,

Coboară și urcă, de soartă înfrânt,

Convoiul, pe drumuri de scrum.

Învinșii să-și culce, pe umedul lut,

Convoiul oprește`n amurg!

Ca lutul, ca cerul și sufletu-i mut…

Și spinii cununii mai tare s`ascut

Și ploaia și sângele curg!

La drum

Plouă iar și gem răniții, de-ți înăbușe auzul;

Și pe drumuri desfundate curg șiraguri de convoaie.

Luminând cărarea tristă, scapără`n văzduh obuzul

Și cu desnădejde, boii, opintesc din greu prin ploaie.

Plânge cerul și pământul, curg șiraguri de convoaie;

Tristă-i gloata care calcă lungul drum de cimitire!

Și sub trăznet de obuze, plopi înalți plesnesc, se`ndoaie

Îngrozite`n cară, mame, cruce`și fac sub coviltire.

Greu e drumul, greu și lung-e! Nesfârșită li-i prigoana!

Și căruțele`ncărcate, pier în noapte ca năluce…

Un rănit rămas în urmă, sub salcâm, să-și lege rana,

Un obuz crapă tulpina și-i făcu la cap o cruce.

Zile triste

Sbor șiraguri de vagoane,

Ca năluci, în miez de noapte…

Sbor șiraguri de vagoane…

Și prin largi spărturi de-obloane

Vântul cântă-a moarte!

Printre largi spărturi de-obloane

Cântă-n ruină nenorocul…

Și`n fugarele vagoane,

Schilodite cătane

Sârguesc sorocul…

Sbor șiraguri de vagoane

Ca hoinare negre gânduri!

Sbor șiraguri de vagoane…

Câți din cei ce port prigoane,

Au ieșit din rânduri!

Spre lagăr

La drum, prin clisa de nămol,

Frânturi din oastea de eroi,

Înflămânziți, desculți și goi

Se leagănă domol…

Sub lovitura relei sorți

Și dupe-atâtea răstigniri,

Christoșii grelei pătimiri

Sfârșesc prin șanțuri, morți.

Și valu`i tot mai scurt, mai rar…

Năluci, în vânătul amurg,

Într`una de trei zile curg,

Sub ceruri de cleștar…

Popas…Pribegele năluci

Adorm pe țoluri reci de lut;

Și`n zori, pe und`s`au abătut,

Răsar din tină cruci…

Ştefan G. Cazacu (1896 – 1944)

A urmat şcoala primară în comuna natală Rast, județul Dolj, gimnaziul la Liceul Carol I și Şcoala Superioară de Comerţ din Craiova (întreruptă în anul al III-lea, fiind încorporat şi trimis pe front, dar o termină după război, în 1919) şi Şcoala de Ofiţeri de Administraţie (1920). A fost repartizat sublocotenent la Sighetu Marmaţiei, iar ulterior a devenit profesor la Şcoala Militară de Administraţie din Bacău (1925), precum și inspector de studii la şcolile militare de ofiţeri de administraţie în Bucureşti (1928). Debutează în revista clujeană Eroii, în 1923, cu poeziile Singurătate şi Aspecte de iarnă. Editorial, a debutat cu volumul Simfonii de seară (1926), recenzat favorabil de George Bacovia, care a prefaţat şi volumul următor Calea sângelui (1929). A editat revistele Căminul nostru şi Zări senine la Bacău, iar la Bucureşti, revistele Orizonturi noi, Cronicarul şi Izvod cu Pan. M. Vizirescu şi avocatul Petre Cazacu, fratele său. A colaborat la Arhivele Olteniei, Ramuri, Universul, Eroi, Căminul nostru, Zări senine, Ateneul cultural, Braşovul literar, Cosânzeana, Hyperion, Linia nouă, Luceafărul, Ţara noastră, Secolul, Suflet românesc, Universul literar ş.a.

Opera: Simfonii de seară, versuri (1926); Calea sângelui, versuri (1929); Acorduri. Poezii (1930); Ad memoriam. Epigrame şi epitafuri (1931); Draperii negre. Poezii (1932); Caietul cu simfonii (1935); Cântece din sat (1941).

Sursa:

-Ștefan Cazacu, Calea sângelui – 1916-1917 -, cu o prefață de George Bacovia, Editura Românească G. Iliescu, București, 1929;

-Ștefan Cazacu, Calea sângelui – 1916-1917 –, Ediția a III-a, cu o scrisoare a mareșalului Alexandru Averescu, Editura Cronicarul, București, 1933.

Prof.dr. Cornel Mărculescu